"Omniasig Pensii Private" vrea active de 2,5 milioane euro după primul an de activitate

N.I.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 13 iulie 2007

"Omniasig Pensii Private" mizează pe un volum al activelor de aproximativ 2,5 milioane euro în 2008, după un an de colectare pe segmentul pensiilor private obligatorii (pilon II), a declarat pentru NewsIn directorul societăţii, Cristina Niţescu.

"Compania ţinteşte 10% din piaţa pensiilor obligatorii şi doreşte să atragă 350.000 de clienţi pentru pilon II, respectiv 20.000 - 30.000 pentru fondul de pensii facultative (pilon III) în primul an de activitate", a menţionat Niţescu.

O companie care activează pe segmentul pensiilor obligatorii trebuie să atragă cel puţin 100.000 - 150.000 de participanţi pentru a rezista pe piaţă, urmând să intre pe profit doar după şase sau şapte ani, consideră directorul Omniasig Pensii Private. "Societăţile care nu vor strânge un număr suficient de participanţi pentru a-şi acoperi cheltuielile ar trebui să fuzioneze pentru a rezista pe piaţă", a declarat Niţescu.

"Omniasig Pensii Private are în prezent peste 5.000 de agenţi de marketing şi urmează să ajungă la aproximativ 10.000 de agenţi", a precizat Niţescu. Ea a adăugat că aceştia vor fi remuneraţi în funcţie de numărul de contracte şi pot ajunge la un salariu lunar de 500 - 1.000 de euro şi chiar mai mult.

"Vom vinde clienţilor Omniasig şi pensii facultative, însă ne vom concentra pe acest pilon din 2008", a precizat Niţescu.

Omniasig Pensii Private are ca acţionar majoritar TBI Holding, care deţine 90% din capital, iar restul de 10% este deţinut de către Omniasig.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb