Africa ar putea să nu atingă obiectivul de a avea 70% din populaţie vaccinată împotriva COVID-19 decât în august 2024, potrivit proiecţiilor făcute publice ieri de OMS, care a solicitat din nou o accelerare a campaniilor de vaccinare pentru a "salva o mulţime de vieţi", informează AFP, citat de Agerpres.
Pragul de 70% este considerat esenţial pentru controlarea pandemiei, a reamintit biroul regional pentru Africa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în timpul briefing-ului său obişnuit desfăşurat online.
Cu toate acestea, la 13 decembrie, doar 20 de ţări africane vaccinaseră cel puţin 10% din populaţie, doar 6 ajunseseră la 40% vaccinaţi şi doar două (Mauritius şi Seychelles) erau la 70%.
"În ritmul actual, OMS estimează că va fi necesar să aşteptăm până în mai 2022 pentru a avea în Africa o acoperire vaccinală de 40% şi până în august 2024 pentru a ajunge la 70%", a declarat OMS-Africa într-un comunicat.
"Dar putem salva încă o mulţime de vieţi dacă accelerăm ritmul vaccinării la începutul anului 2022", a declarat directoarea acestuia, dr. Matshidiso Moeti.
OMS-Africa a precizat de asemenea că în cursul săptămânii trecute a fost înregistrată o creştere de 83% a cazurilor noi de COVID-19, în special din cauza noii variante Omicron, detectată pentru prima dată pe 24 noiembrie în Africa din Sud.
Africa se confruntă în prezent cu un al patrulea val al epidemiei de coronavirus.
"Numărul de cazuri noi se dublează la fiecare cinci zile, cea mai rapidă rată înregistrată de la începutul anului", a indicat OMS-Africa, precizând totuşi că sunt înregistrate "mai puţine decese" decât la focarele epidemice anterioare. "Numărul deceselor a scăzut chiar cu 19% faţă de săptămâna precedentă", a adăugat organizaţia.
În total, peste 2.700 de cazuri de Omicron au fost semnalate în 59 de ţări din întreaga lume, inclusiv în 11 ţări africane reprezentând 33% din numărul global de cazuri, conform OMS.