OMV Petrom anunţă că au fost semnate contractele pentru patru parcuri fotovoltaice pe care le va dezvolta cu CE Oltenia

S.B.
Piaţa de Capital / 17 iulie 2023

OMV Petrom anunţă că au fost semnate contractele pentru patru parcuri fotovoltaice pe care le va dezvolta cu CE Oltenia

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Sud-Estul Europei, a anunţat luni semnarea contractelor de finanţare pentru dezvoltarea a patru parcuri fotovoltaice cu o capacitate cumulată de circa 450 MW, pe care le va dezvolta cu Complexul Energetic Oltenia, informează news.ro.

"OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Sud-Estul Europei, anunţă semnarea contractelor de finanţare pentru dezvoltarea a patru parcuri fotovoltaice cu o capacitate cumulată de circa 450 MW. Contractele de finanţare au fost semnate de către Ministerul Energiei, ca autoritate contractantă, şi de către reprezentanţii celor patru entităţi juridice care sunt beneficiarii acestei finanţări şi, totodată, sunt responsabile pentru implementarea proiectelor. În cadrul acestor entităţi, OMV Petrom şi CE Oltenia sunt parteneri egali, fiecare deţinând o participaţie de 50%", anunţă OMV Petrom.

În decembrie 2021, OMV Petrom a fost desemnată ca investitor selectat pentru aceste proiecte, la finalul unei proceduri de selecţie organizate de CE Oltenia. Investiţiile totale necesare pentru dezvoltarea celor patru parcuri fotovoltaice se ridică la peste 400 milioane de euro, 70% fiind finanţate prin Fondul de Modernizare.

"Prin semnarea contractelor de finanţare am mai făcut un pas important, care va permite echipei de proiect să se concentreze asupra fazei de construcţie a celor patru parcuri fotovoltaice. Obiectivul OMV Petrom este ca, până în 2030, să devină un important producător de energie regenerabilă şi furnizor de electricitate verde pentru clienţii noştri, instalând capacităţi de producţie, inclusiv prin parteneriate", spune Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Gaze şi Energie.

În perioada următoare va fi lansată documentaţia necesară licitaţiei pentru contractarea serviciilor de inginerie, construcţie şi punere în funcţiune a parcurilor fotovoltaice. Demararea lucrărilor va începe după ce va fi desemnat câştigătorul acestei licitaţii.

Conform estimărilor din prezent, parcurile fotovoltaice ar trebui să furnizeze energie electrică sistemului naţional în 2025.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV şi Petrom.

OMV Petrom este o companie în care acţionarii români deţin peste 42% din acţiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,7%, iar 21,7% sunt deţinute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali şi alte entităţi româneşti). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 6,4% sunt deţinute de alţi investitori străini. Din totalul acţiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori din Londra.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 39 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 - 2022. În aceeaşi perioadă, compania a investit aproximativ 17 miliarde de euro. În anul 2022 impozitele plătite de OMV Petrom au asigurat 7% din veniturile fiscale ale României.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. În perioada 2007 - 2022, compania a alocat circa 120 milioane de euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală.

Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom şi-a anunţat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD), Grupul operativ pentru publicarea informaţiilor financiare referitoare la schimbările climatice privind riscurile şi oportunităţile asociate schimbărilor climatice. OMV Petrom raportează anual progresul realizat în ceea ce priveşte implementarea acestor recomandări.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. Sper ca OMV Petrom sa anunte si dividentul special ca trece jumatatea anului....acum vine toamna....

    1. SNP to the Moon

      E inclus în preț dividendul special. Maxim ar putea urca pana la 0.5500.

      Eu dau pret pana la sfarsit de an 0.63 minim maxim 0,88.

      sa vedem cine are dreptate ..... 

      eu sunt foarte curios cand revine la valori normale de 0,2 - 0,3.... acum nimeni cu mintea intreaga nu cumpara SNP.

      Mai era un optimist pe aici care vedea FP la 4 lei :))

      Dacă vine vreun război,virus,etc.....atunci este posibil sa vezi Omv la prețul normal pe care livezi tu.....pana atunci pe termen scurt,mediu și viitor ea este în bullish....

      Cred ca ai tastat gresit 2-3 lei/actiune

      eu sunt foarte curios cand revine la valori normale de 0,2 - 0,3.... acum nimeni cu mintea intreaga nu cumpara SNP.

      Vor anunta. Au luat în calcul mărirea de impozite pe dividende

    Cu 10% impozit ?

    Si problema nu e dividendul. La CEO se inlocuiesc cca 10 000 locuri de munca directe cu 500.

    Zona va deveni ca Valea JIului. 

    1. Bai frate ce trb are fotovoltaice cu 10000 de mineri, etc.

      Totul după construcție, monitorizat cu calculatorul.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb