OMV şi Romgaz anunţă decizia de dezvoltare a proiectului Neptun Deep

S.B.
Piaţa de Capital / 21 iunie 2023

OMV şi Romgaz anunţă decizia de dezvoltare a proiectului Neptun Deep

OMV Petrom şi Romgaz au aprobat planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino şi Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep, acesta urmând să fie depus la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pentru confirmare, conform unui comunicat remis, miercuri dimineaţa, Bursei de Valori Bucureşti.

OMV Petrom este operatorul, fiecare dintre companii având o participaţie de 50% în proiect.

OMV Petrom şi Romgaz vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului, care va genera o producţie de circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale.

"Prin decizia finală de investiţie pentru proiectul Neptun Deep, deschidem un nou capitol pentru sectorul energetic românesc. Împreună cu partenerul nostru, Romgaz, intrăm în faza de dezvoltare a primului proiect offshore de mare adâncime din România. Proiectul va contribui la creşterea economică a României şi va consolida securitatea energetică a ţării. Pentru a ilustra dimensiunea proiectului: producţia este echivalentă cu cererea anuală curentă de gaze naturale a aproximativ 4,3 milioane de gospodării multiplicată de aproape 30 de ori. De asemenea, este un pas major pentru strategia noastră 2030 prin care susţinem tranziţia energetică în Romania şi în regiune", a decclarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

La rândul său, Răzvan Popescu, director general Romgaz a subliniat că Neptun Deep este un proiect strategic pentru România şi pentru regiune din perspectiva asigurării necesarului de gaze naturale şi tranziţiei energetice a ţării.

"Începând cu 2027 vom avea o nouă sursă de gaze naturale, care are potenţialul de a creşte semnificativ producţia de gaze naturale a ţării. Suntem mândri să fim parte a unui proiect inovator, care va aduce beneficii semnificative pe termen lung", a spus Răzvan Popescu.

Aristotel Jude, director general adjunct Romgaz a precizat că decizia de a investi în dezvoltarea zăcămintelor din acest perimetru este una istorică pentru toate părţile interesate şi care va aduce beneficii incontestabile securităţii şi independenţei energetice a României.

"Rămânem angajaţi în atingerea obiectivelor acestui proiect şi suntem încrezători că Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale va confirma, cât mai curând posibil, planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale Domino şi Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep, moment de la care va începe efectiv etapa de dezvoltare a acestor zăcăminte", a afirmat Jude.

Infrastructura necesară pentru dezvoltarea zăcămintelor offshore de gaze naturale Domino şi Pelican Sud include 10 sonde, 3 sisteme de producţie submarine şi reţeaua de conducte colectoare asociate, o platformă offshore, conducta principală de gaze către Tuzla şi o staţie de măsurare a gazelor. Platforma îşi generează propria energie electrică, funcţionând la cele mai înalte standarde de siguranţă şi protecţie a mediului. Întreaga infrastructură va fi operată de la distanţă, prin intermediul unei replici digitale (digital twin). Acesta permite optimizarea proceselor

şi va contribui la îmbunătăţirea performanţei de mediu, prin eficientizarea consumului energetic şi reducerea emisiilor.

Prima producţie este estimată în 2027. Producţia la platou va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual (circa 140,000 bep/zi), timp de circa 10 ani.

Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagra are o suprafaţa de 7.500 kmp şi se află la o distanţă de circa 160 km de ţărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 şi 1.000 de metri. Explorarea perimetrului a fost accelerata în 2008 şi a inclus două campanii de achiziţie 3D şi două campanii de foraj de explorare. Prima descoperire de gaze a avut loc în 2012.

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. SNG, SNP to the Moon

    1. Ma uit la cei doi MM de la SNP cum incearca sa puna presiune la vanzare pe SNP doar sa induca persoanelor fizice sa mai vanda...ca cei institutionali sa mai ciuguleasca de la ei ....

      Strategie maxima ce sa zic !

      Felicitari ! 

      Da, da ... to the Moon ... 0,3 - 0,5 % crestere si pe SNG si pe SNP dupa asa anunt grozav ... in America era minim + 15 % , dar aici nu e New York, e Bucuresti ....

      Incet dar SIGUR

      To the Moon cu pasi mici. Preturi acțiuni 2027: SNP 1 leu/acțiune, SNG 6.5 lei/ acțiune

      Se știa/bănuia decizia. Piața a încorporat deja creșterea...

    Așteptăm să vină și comunicatul cu dividendele, speram.

    1. OMV Petrom a fost ''iertata'' de o parte consistenta a impozitului pe venitul exceptional in schimbul promisiunii ca(dupa 10 ani de fente) va demara investitia Neptun Deep.

      Logica austriecilor e ceva mai riguroasa, cum sa distribuie dividende si apoi sa imprumute bani pentru investitie in conditiile unor dobanzi ridicate...

      Kaput dividende...speciale. 

      Profit SNP 2022 10 miliarde euro. Dividende acordate pe anul 2022, 2,3 miliarde. Investiție cu Romgaz 4 miliarde euro, partea SNP 2 miliarde, taxa solidaritate 2022 200-300 milioane euro

      In concluzie raman pentru dividende speciale cel puțin 6 miliarde de euro. 

      nu pot fi euro

      #mefoamerau

      Va veni și abia atunci vor crește acțiunile, decizia de exploatare fiind anticipată și încorporată de piață deja.

    Daca in decembrie 2022 documentatia Neptun Deep depusa la ANRP nu era completa si nu era documentatia tehnica toata si nu era corecta ,crede cineva ca s au rezolvat problemele acestea ? Eu cred ca e numai intilnire si anunturi de PR ,pt ca ceva concret si imediat ar fi fost sa treaca prin Parlament Legea de aprobare a suprataxei pe energie pt 2022 ,si nu se aude nimic pe tema asta ! Deci se simuleaza iar ca e un act ratat ,ca s a impotmolit in parlament ,ca nu se intelege de ce a respins o consilierul acela al lui Iohanis ! Adica dupa toata vanzarea pe nimic in 2000 a Petrom ,toate manevrele OMV ca statul sa nu primesca dividendele din majorarea de capital si chiar sa nu participe la majorare ,e rindul PSD sa fie generos cu OMV ...din NOU?! Am auzit ca OMV au dat dividende speciale foarte mari in Austria (deci 30% catre statul austriac !) chiar saptamana asta,majoritatea profitului OMV e din Petrom ! O tifla in plus si alte intrigi de placare si sabotare a partii romane ,ca sa ne aducem aminte toti ca Petrom a fost dat altei natiuni ....aproape gratis !

    1. ....Am auzit ca OMV au dat dividende speciale foarte mari in Austria... Prinzi Radio Erevan?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb