ONU cere o anchetă imparţială după masacrul a 28 de persoane în Burkina Faso

V.G.
Internaţional / 7 ianuarie 2023

ONU cere o anchetă imparţială după masacrul a 28 de persoane în Burkina Faso

Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului a cerut astăzi autorităţilor de tranziţie din Burkina Faso să efectueze o anchetă "rapidă, completă, imparţială şi transparentă" cu privire la masacrul a 28 de persoane, informează France Presse, potrivit Agerpres.

Volker Turk a salutat faptul că Ouagadougou a anunţat deschiderea unei anchete, dar doreşte de asemenea că autorităţile "să tragă la răspundere pe toţi cei responsabili, indiferent de poziţia sau rangul lor".

Auxiliari civili ai armatei au fost acuzaţi că au ucis 28 de persoane în Nouna, capitala provinciei Kossi (nord-vest), în noaptea de 30 spre 31 decembrie, în ajunul Anului Nou, un masacru ce stârneşte temeri legate de un ciclu de represalii între comunităţile din această ţară lovită de violenţa jihadistă din 2015.

Biroul ONU pentru drepturile omului a precizat că surse locale au atribuit masacrul Voluntarilor pentru Apărarea Patriei (VDP), o miliţie formată din auxiliari ai armatei pentru a lupta împotriva jihadiştilor.

Potrivit comunicatului, VDP au sosit în oraşul Nouna, ucigând 28 de persoane, "aparent, ca represalii pentru atacul asupra unei baze militare din noaptea precedentă" comis de presupuşi jihadişti din Grupul de Sprijin pentru Islam şi Musulmani ( GSIM, JNIM, în arabă), afiliat la Al Qaida.

După masacru, Colectivul împotriva impunităţii şi stigmatizării comunităţilor (CISC), o organizaţie pentru drepturile omului din Burkina Faso, a denunţat de asemenea "exacţiuni" comise de către VDP.

Guvernul a indicat apoi că a fost deschisă o anchetă "pentru a elucida circumstanţele tragediei şi a plasa toate responsabilităţile" şi a chemat "întreaga populaţie la calm" aşteptând să fie "făcută lumină" în legătură cu "asemenea violenţe inacceptabile".

Din 2015, Burkina Faso se confruntă cu înmulţirea atacurilor grupărilor jihadiste legate de Al Qaida şi Statul Islamic. Ele au făcut mii de morţi şi cel puţin două milioane de persoane strămutate şi sunt în parte la originea a două lovituri de stat militare în 2022.

Puterea rezultată din ultimul puci de la 30 septembrie condus de căpitanul Ibrahim Traore a lansat o campanie la sfârşitul anului 2022 pentru a recruta noi auxiliari care să ajute armata în lupta împotriva jihadiştilor. Din nevoia estimată de 50.000, 90.000 de persoane s-au înscris.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Da,este foarte gresit,acesti oameni trebuie sa-i lase pe jihadisti sa-i omoare fara sa protesteze.Asa ar fi trebuit sa procedeze si americanii cand au fost atacate turnurile gemene,ar fi trebuit sa lase capul in pamant si sa zica multumesc,dar ce sa vezi?Au invadat Afganistanul,doar americanii au voie sa se apere de dementii astia cand sunt atacati.Fac dezastru si in Africa cu jihadistii astia pentru a destabiliza economiile acestor tari si asa vai de ele.Vedeti?De-aia n-are ursul coada.Daca jihadistii fac ce le spun americanii,este in regula dar daca ii ataca pe americani,nu mai este in regula.Ce bine au facut in Afganistan?Au ajuns mai rau decat inainte.Doar prin Coreea de Sud au mai sfintit locul,dar cu ce pret?Au cea mai mare rata de sinucidere din lume.

    1. Nu e vorba de americani in articol

      Cum asa?ONU=SUA Doar SUA conteaza,restul duca-se!

      reflexe vechi

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb