ONU: ''În anul pandemiei, numărul celor forţaţi să-şi părăsească locuinţele a crescut''

G.U.
Miscellanea / 18 iunie 2021

''În anul pandemiei, numărul celor forţaţi să-şi părăsească locuinţele a crescut''

Numărul persoanelor forţate să-şi părăsească locuinţele din cauza conflictelor, persecuţiilor şi încălcării drepturilor omului s-a dublat în ultimul deceniu, ajungând la 82,4 milioane la sfârşitul anului trecut, a indicat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

''În anul COVID, într-un an în care deplasarea a fost practic imposibilă pentru cei mai mulţi dintre noi (...) 3 milioane de persoane au fost dislocate în mod forţat'', a declarat Înaltul Comisar al ONU pentru refugiaţi, Filippo Grandi, pentru Reuters.

Aproape 70% dintre cei afectaţi provin din numai cinci ţări - Siria, Venezuela, Afganistan, Sudan de Sud şi Myanmar -, conform raportului anual al UNHCR cu privire la deplasările forţate de populaţii.

''Tendinţele, din nefericire, au continuat. Prin urmare, dacă am actualiza cifrele pentru primele şase luni ale lui 2021, am vedea probabil o creştere suplimentară de la aceste 82,4 milioane'', a mai spus Grandi. În circa 42% din cazuri este vorba despre copii.

Potrivit responsabilului ONU, creşterea numărului celor dezrădăcinaţi a fost parţial alimentată de noi ''puncte fierbinţi'', printre care nordul Mozambicului, regiunea Sahel din vestul Africii, Tigray din Etiopia, alături de noi acutizări în conflictele de lungă durată din Afganistan şi Somalia.

ONU se pregăteşte de asemenea pentru o nouă probabilă dislocare de civili în Afganistan după ce trupele SUA şi cele internaţionale se vor retrage din această ţară în septembrie, a declarat Grandi în cursul acestei săptămâni.

Pe fondul unei ascensiuni a populismului şi naţionalismului în politica globală, Grandi le-a adresat un apel liderilor lumii să 'înceteze demonizarea oamenilor' care sunt forţaţi să se refugieze.

''A spune că singura cale de a reacţiona la acest flux de populaţie este prin a construi ziduri sau a împinge oamenii înapoi pe mare este josnic din punct de vedere moral. Acestea sunt fiinţe umane'', a subliniat Grandi. ''Oricare ar fi motivul fugii sau al deplasării, aceste fiinţele umane merită demnitate deplină ca oricine altcineva'', a adăugat el.

Fostul preşedinte american Donald Trump a avut o abordare dură în ce priveşte securitatea la frontiere şi imigraţia. Grandi, care s-a aflat recent la Washington, a lăudat angajamentul noului preşedinte Joe Biden de a ''restabili un sistem de azil în Statele Unite care să fie atât eficient, cât şi uman''. ''Este foarte important ca această promisiune să fie dusă la îndeplinire'', a subliniat responsabilul ONU.

Conform raportului UNHCR, în 2020, la nivel global doar 34.400 de refugiaţi au fost relocaţi în mod oficial - în SUA, Canada şi Europa -, ceea ce înseamnă o treime faţă de nivelul anului anterior.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb