ONU:  Iranul trebuie să înceteze folosirea ''nenecesară'' a forţei împotriva protestatarilor

G.D.
Internaţional / 18 octombrie 2022

Iranul trebuie să înceteze folosirea ''nenecesară'' a forţei împotriva protestatarilor

Violenţa împotriva protestatarilor din oraşele iraniene constituie o cauză de puternică îngrijorare, în special folosirea forţei asupra copiilor şi adulţilor tineri, a atenţionat astăzi la Geneva Oficiul ONU pentru drepturile omului, transmite dpa, conform Agerpres.

"Folosirea continuă, nenecesară şi disproporţionată a forţei împotriva protestatarilor trebuie să înceteze", a subliniat purtătoarea de cuvânt a ONU Ravina Shamdasani, amintind că există informaţii că 23 de minori au fost omorâţi şi mulţi alţii răniţi în aceste proteste.

Potrivit purtătoarei de cuvânt, au avut loc raiduri ale autorităţilor în şcoli, unii copii care au participat la manifestaţii fiind duşi, conform Ministerului Educaţiei din Iran, la "centre psihologice", care ar putea reprezenta de fapt centre de reeducare.

Oficiul pentru drepturile omului mai menţionează că a primit informaţii privind arestarea a cel puţin 90 de jurnalişti, jurişti, artişti şi militanţi pentru drepturile omului, precum şi abuzuri, tortură şi lipsa de asistenţă medicală pentru deţinuţi.

Ravina Shamdasani a amintit că Iranul este semnatar al convenţiei privind drepturile omului şi deci s-a angajat să apere libertatea de exprimare şi dreptul la manifestaţii paşnice.

"În general, facem apel la autorităţi (din Iran) să ia măsuri în ce priveşte sursa nemulţumirii populaţiei în loc să recurgă la violenţă pentru a suprima protestele", a punctat purtătoarea de cuvânt a ONU.

Moartea tinerei Mahsa Amini, la 16 septembrie, a fost scânteia actualului val de contestare din Iran. Tânăra kurdă de 22 de ani a murit la trei zile după arestarea sa de către poliţia moravurilor la Teheran, care o acuza că a încălcat codul vestimentar strict aflat în vigoare, ce impune în special purtarea vălului de către femei.

Conform unei numărători a ONG-ului în mai multe oraşe din ţară, 122 de persoane au murit în reprimarea manifestaţiilor.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Ce mai preluati voi toate stirile astea de la ONU.

    Dar cand ii bateau pe manifestantii pasnici din Canada, de ce nu spuneati nimik ?

    Nu va dadea nimeni bani, tonomatelor ?! 

    1. În Olanda puneau câinii antrenați pe protestatari,nu am auzit nici un comentariu de de la onu,sau de la rezistii care ne au intoxicat cu libertatea de exprimare,cu democrația,cu dreptul la proteste,acum liniște totala

      Atunci folosirea fortei era necesara, acum e "nenecesara"...

      Stapanii stiu ei sa stabileasca ce e necesar si ce e "nenecesar".

      Astazi la Paris, aur rupt bastoanele de protestatari, acolo violenta e necesara. 

      Cati au murit in protestele din Canada?

      Protestatarii care se luptau cu bicicletele si cu vitrinele?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb