Operaţia reuşită... pacientul mort

Soarta "reformelor" din România este subsumată acestui crud paradox. Nu există guvern şi guvernare, din 1990 încoace, care să nu se fi lăudat 24 de ore din 24 şi 365 de zile pe an, plus una pentru anii bisecţi, că a făcut, face şi va mai face reforme. De toate felurile şi peste tot. De la industrie la învăţămînt şi de la administraţia străzilor la filosofia existenţială. Elanul acesta revoluţionar-reformist pare, la prima vedere, cît se poate de îndreptăţit. România era la 1990, şi mai este şi azi, atît de departe de nivelul unei societăţi funcţionale, încît schimbările sînt o condiţie de supravieţuire. Ceea ce nici un guvern şi nici unul dintre entuziaştii "reformelor" nu pare să se fi întrebat - dacă se mai află ceva dincolo de cuvîntul magic. Nimeni nu pare preocupat de: Ce fel de schimbare ne trebuie? Ce schimbăm? Cum, în ce ordine, în cît timp, cu ce costuri? Ce se întîmplă după schimbare? Cine şi de unde plăteşte oalele sparte, dacă se dovedeşte, după aceea, că am dat cu oiştea-n gard? Toţi, dar absolut toţi responsabilii guvernamentali, adepţi înfocaţi ai "reformelor", se comportă, de îndată ce ocupă mult rîvnitele fotolii ale înaltei administraţii, ca şi cînd puterea de a decide este echivalentă cu omniscienţa şi posesia Adevărului absolut, iar decizia, oricum ar fi ea formulată, este medicamentul care lecuieşte fără greş, toate bolile. Multe dintre aspectele vieţii noastre de zi cu zi pot concura, cu succes, la statutul de emblemă a subdezvoltării economice şi sociale a României, dar starea sistemului de sănătate publică bate de departe orice contracandidat. Cine se află în căutare de "brand" sau "imagine" care să vorbească despre dezastrul nostru nu are decît să stea internat o săptămînă în "saloanele" comune ale unui spital. Actualul ministru al sănătăţii pare să fi căzut şi el pradă "elanului reformator", în varianta lui hei-rupistă. Problema este nu atît că îşi rezervă în felul acesta un loc prea puţin onorant în galeria predecesorilor săi, ci faptul că e pe cale să omoare cîteva idei bune, de care "reforma", de fapt totala restructurare a sistemului, chiar are nevoie. În centrul dezbaterii actuale nu ar trebui pusă soarta administrativă a unor directori de spitale, ci o soluţie de principiu: compartimentarea şi separarea responsabilităţilor pentru activităţile manageriale, de cele ale asistenţei medicale. Pe scurt, un spital de tip industrial, ca acelea de care dispunem în sistemul de la noi, are nevoie de oameni specializaţi în problemele de management economico-financiar şi de alţii pentru managementul problemelor de sănătate. Primii pot fi foarte bine oameni care nu au studii medicale, dar au cunoştinţe solide de management aplicat, în timp ce pentru al doilea set de probleme trebuie să fie neapărat medici. Sistemul de la noi a moştenit situaţia socialist-falimentară după care "conducerea" unei unităţi oarecare - economică, de învăţămînt sau administrativă - este un soi de răsplată, o "sarcină de partid de cea mai mare răspundere", încredinţată doar celor care s-au evidenţiat "în munca politică". Deşi se numesc acum conservatoare, social-democrate, liberale sau populare, partidele noastre par să fie purtătoare ale acestui virus, de care nu reuşim să mai scăpăm. Depăşind planul cincinal la demisii, într-un sfîrşit de săptămînă, ministrul sănătăţii nu face altceva decît să dea apă la moară celor care arată cu degetul spre "interesele de partid", transformînd totul într-o vendetă. Dacă este, totuşi, muncit de ideea de a face ca lucrurile să stea mai bine pentru sănătatea publică, atunci ar fi fost necesară un pic de măsură şi fereală de a nu cădea în ridicol. Motivul pentru care ministrul a coborît sacul cu demisii din sania lui Moş Crăciun este acela că actualii directori de spitale, toţi medici, au dat-o în bară la control. A venit comisia ministerului şi a găsit "nereguli grave" şi "management defectuos". Dacă ministerul ţine ascunse în subsolurile sale blindate armate de experţi în management pe care îi trimite doar în control, domnul ministru dă dovadă de tot atît de puţin spirit managerial ca şi directorii pe care tocmai i-a demis! Una din două: ori are specialişti şi atunci trebuia să-i folosească la direcţiile judeţene, ori ei sînt doar nişte trepăduşi de minister care latră tare la cine spune ministrul, iar atunci e inutil să invoce expertiza lor în analizele manageriale! "Operaţia reuşită cu pacientul la morgă" nu este o reţetă de succes pentru nici un medic profesionist. După cum se vede de 15 ani încoace, nu există nici un temei pentru a crede că ar fi valabilă în domeniul politic.