Operatorii din energie cer majorări de preţuri pentru 2009

A.G.R.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 19 decembrie 2008

ANRE DECIDE LUNI CÂT VOR COSTA ELECTRICITATEA ŞI GAZELE NATURALE.

ANRE DECIDE LUNI CÂT VOR COSTA ELECTRICITATEA ŞI GAZELE NATURALE.

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) analizează posibilitatea de a modifica tarifele pentru energia electrică şi gazele naturale de la 1 ianuarie 2009, după ce a primit solicitările operatorilor din piaţă în acest sens. Preşedintele ANRE, Nicolae Opriş, a declarat ieri: "Operatorii din piaţă depun la ANRE trimestrial solicitări pentru modificarea tarifelor gazelor şi energiei electrice pentru anul următor, iar modificările sunt în creştere. Noi analizăm dacă tarifele actuale pot fi suportate de către client în condiţiile în care costurile distribuitorilor trebuie să fie justificate în tariful solicitat. Pot fi costuri care nu se justifică în preţ, dar pot fi şi unele care se justifică, iar din cauza creşterii lor nu dorim să scoatem operatorii economici din piaţă. Nu lucrăm în funcţie de contextul economic, ci în funcţie de o metodologie care vizează relaţia cost - tarif". Potrivit Agerpres, luni, 22 decembrie, ANRE va avea o concluzie a analizelor realizate şi va lua o decizie.

Ultima majorare a preţului gazelor naturale a avut loc la 1 iulie, fiind de 12,5%. Distribuitorii au fost nemulţumiţi de majorarea din 1 iulie şi au anunţat, la momentul respectiv, că vor fi nevoiţi să ceară măriri de preţuri şi la 1 octombrie, întrucât creşterea respectivă nu este suficientă pentru a acoperi costurile de import al gazelor până la finele anului. ANRE a decis, însă, să nu majoreze preţurile gazelor naturale în ultimul trimestru din acest an.

În cursul lunii septembrie 2008, ANRE a primit, din partea Distrigaz Sud şi EON Gaz România, cereri de ajustare a preţului final reglementat, iar acestea au fost justificate prin creşterea preţului de import. Potrivit ANRE, preţurile de import plătite de furnizorii de gaze naturale sunt ajustate trimestrial, pe baza unei formule care include cotaţiile medii la păcură şi motorină din ultimele nouă luni anterioare trimestrului de livrare.

Evoluţiile recente ale cotaţiilor la petrol şi produse petroliere indică, însă, o tendinţă de scădere, care, dacă se menţine, se va reflecta în preţurile gazelor naturale din import începând cu cea de a doua jumătate a anului 2009 în sensul reducerii acestora, potrivit ANRE.

ULTIMA MAJORARE A PREŢULUI GAZELOR NATURALE A AVUT LOC LA 1 IULIE, FIIND DE 12,5%. DISTRIBUITORII AU FOST NEMULŢUMIŢI DE MAJORAREA DIN 1 IULIE ŞI AU ANUNŢAT, LA MOMENTUL RESPECTIV, CĂ VOR FI NEVOIŢI SĂ CEARĂ, ÎN CONTINUARE, MĂRIRI DE PREŢURI.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb