OPINII Capitalul autohton? Azi îl vedem, şi nu e!

Mai mult decît lăudabilă iniţiativa ziarului BURSA de a organiza o dezbatere pe tema situaţiei actuale şi a viitorului capitalului autohton, românesc.

Nu la fel de lăudabile mi s-au părut şi intervenţiile unora dintre participanţii la această dezbatere.

Să luăm, de exemplu, intervenţia Domnului Varujan Vosganian, actualul preşedinte al Comisiei de Finanţe-Bănci a Senatului României. Domnul Vosganian afirmă că "singura problemă care trebuie pusă este ce a rentabilităţii şi nu a apartenenţei capitalului". Afirmaţia aparţine unui liberal, sau unui neoliberal, oricum, unui om care se declară moştenitor politic al pionierilor liberalismului românesc, care au fost şi pionierii capitalului autohton românesc, a căror deviză programatică fundamentală a fost exprimată prin cuvintele "Prin noi înşine". Cu această deviză, înaintaşii domnului Vosganian şi-au spus lor, au spus românilor şi lumii întregi că formarea şi dezvoltarea capitalului autohton, românesc, adică a unei avuţii productive care să fie creată de români, să intre şi să rămînă în proprietatea românilor, reprezintă singura soluţie pentru dezvoltarea economică durabilă a ţării, pentru creşterea venitului naţional, a profiturilor şi salariilor românilor, pentru formarea unei clase mijlocii numeroase şi înstărite, care, la rîndul ei, să fie capabilă să creeze şi să susţină un stat de drept, democratic, independent şi suveran.

În concepţia pionierilor liberalis-mului românesc, formarea şi dezvoltarea capitalului autoton, la baza căruia să se afle munca, inovaţia şi spiritul de economisire al românilor, reprezenta nu numai garanţia prosperităţii materiale, ci şi temelia edificiului moral şi spiritual al naţiunii, a mîndriei, coeziunii şi solidarităţii sociale şi naţionale, toate acestea culminînd cu marele triumf al civilizaţiei româneşti care a fost Marea Unire de la 1918.

Domnul Vosganian mai face o afirmaţie care, cu siguranţă, i-a făcut pe părinţii liberalismului românesc sa scrîşnească din dinţi, acolo unde-şi trăiesc veşnicia. Domnia sa afirmă că "nici nu se pune problema ca CEC să fie cumpărat de UNPR sau de alte fonduri româneşti, pentru că, atunci cînd privatizezi, este bine ca banca ce va cumpăra să fie între primele 100 din lume".

În primul rînd, o mică precizare de natură lingvistic-juridică: CEC-ul este o societate comercială al cărei capital se află în proprietatea privată a statului român. Nu poţi "privatiza" ceva care este "privat". Deci nu se pune problema privatizării CEC-ului, ci a vînzării capitalului deţinut, în proprietate privată, de statul român la această societate comercială. Termenul de "privatizare" trebuie şi poate fi folosit numai atunci cînd ne referim la trecerea unui bun din proprietate publică în proprietate privată.

În al doilea rînd, îl invit pe domnul preşedinte al Comisiei de Finanţe-Bănci a Senatului României să citească, sau să recitească lucrarea intitulată "Globalizarea sub semnul întrebării", avînd ca autori pe profesorii englezi Paul Hirst şi Graham Thompson. În această lucrare, domnul senator va găsi numeroase cifre, tabele şi grafice care dovedesc că economia mondială actuală nu se bazează nici pe primele 100 de bănci din lume, nici pe primele 100 de societăţi multinaţionale, în orice ramură economică s-ar afla ele. Economia modernă, atît în ţările dezvoltate, cît şi în cele în curs de dezvoltare, care nu şi-au vîndut, încă, demnitatea naţională, se bazează pe resursele financiare interne, autohtone, şi nu pe investiţiile străine şi pe firmele multi- şi transnaţionale.

Investiţiile străine, cele adevărate, care vin şi stau, nu cele care vin, dau tunuri şi pleacă, nu participă la formarea capitalului fix mondial şi a PIB-ului mondial decît cu 5-6 procente. Restul, de peste 94-95% din capitalul mondial este capital autohton. Restul de peste 94-95% din PIB-ul mondial este produs de capitalul autohton, nu de cel străin. Aceasta este realitatea economiei mondiale actuale, nu aceea pe care o "vede" domnul Vosganian.

"Reforma" economică "implementată" în România postdecembristă, care, în esenţă, a însemnat trecerea cvasigratuită în proprietatea străinilor a celei mai mari părţi a capitalului naţional acumulat pînă în 1989, cu reducerea aproape la zero a capitalului autohton, a aşezat economia românească la periferia economiei mondiale, transformînd-o într-un organism bolnav, pentru a cărui însănătoşire şi reintegrare în economia mondială va fi nevoie de mult timp şi de multă înţelepciune din partea celor care se vor afla la conducerea statului român.

Am început să creăm capital autohton pe la jumătatea secolului XIX. Pînă în 1989, am strîns un capital considerabil - uzine, fabrici, combinate, bănci etc. - evaluat la peste 300 miliarde de euro de astăzi. Cea mai mare parte a acestui capital exis-tă, încă. Nu a fost distrus şi nici dus în afara ţării. Este aici. Azi îl vedem, şi nu e. Adică nu mai este al nostru.

Trebuie şi putem să reîncepem să creăm, să acumulăm capital autohton. O putem face prin multă muncă, inovaţie şi economisire, dar şi printr-o înţeleaptă şi complexă inginerie financiară, de data asta în interesul naţiunii române. Fără un capital autohon puternic nu o să avem bunăstare. Nu o să ne integrăm de-adevăratelea, nici în Uniunea Europeană, nici în lume.