OPINII Cazul ARPECHIM

Rămâne de văzut dacă decizia de suspendare a autorizaţiei de mediu la rafinăria Arpechim a societăţii comerciale PETROM S.A. a fost luată de Agenţia de Mediu din proprie iniţiativă, în exercitarea atribuţiilor sale legale, sau este o răbufnire a disensiunilor dintre grupurile oligarhice care au acaparat fosta industrie petrochimică românească. Cert este că decizia de suspendare a aprins spiritele în mass-media româneşti, care, cu prilejul sus­pendării, au ridicat un pic preşul de pe mlaştina urât mirositoare a stării actuale a societăţilor comerciale trecute în proprietatea străinilor prin "pri­vatizarea" post­decembristă.

Cu această ocazie, am aflat că austriecii care au cumpărat PETROM-ul nu şi-au îndeplinit obligaţiile de "investiţii" asumate prin contractul de privatizare. În acest caz concret, este vorba de investiţiile ce trebuiau făcute la Arpechim pentru îmbunătăţirea condiţiilor de mediu în care funcţionea­ză acest mare combinat petrochimic.

"Infuzia" de capital străin, de valută, a fost prezentată românilor ca o necesitate absolută, ca o condiţie sine qua non a continuării existenţei românilor pe planeta Pământ, ca indivizi şi ca naţiune. A fost creată o adevărată filozofie a privatizării prin vânzare către străini a capitalului naţional. Mai întâi, românilor li s-a băgat în cap ideea că industria construită de ei până în 1989 este un "morman de fiare vechi". Au aflat acest "adevăr" din gura "autorizată" a premierului lor, pe numele său Petre Roman. Mormanul de fiare vechi trebuia modernizat, retehnologizat. Era nevoie de bani pentru a face aceste modernizări şi retehnologizări, inclusiv în instalaţii care să reducă poluarea mediului de către întreprinderile industriale. Ar fi fost o utopie şi o crimă ca aceste întreprinderi să fie trecute în proprietatea privată a românilor. Ei nu aveau bani nici pentru modernizări, nici pentru mediu. Singura soluţie era vânzarea acestor întreprinderi către străini. Chiar şi la preţul de un euro. Străinii vor fi obligaţi, prin contractele de privatizare, să facă investiţii, inclusiv pentru mediu. Aşa s-a ajuns că, atunci când se prezenta "preţul" unei "privatizări", românii aflau nu suma pe care urma să o încaseze statul român în schimbul înstrăinării unei întreprinderi - acesta fiind, deseori, egal cu un euro - ci sutele de milioane pe care urma să le "investească" viitorul proprietar al fostei întreprinderi româneşti. Milioane care, în cele mai multe cazuri, nu au ajuns, niciodată, pe aces­te meleaguri.

Aşa s-a întâmplat şi în cazul PETROM-ului, respectiv al Arpechim-ului, al cărui "inves­titor" a uitat de banii pe care trebuia să îi investească pentru îmbunătăţirea condiţiilor de mediu în care funcţionează rafinăria.

Un argument folosit cu abilitate şi insistenţă de mass-media aservite grupurilor interesate de jefuirea capitalului românesc l-a constituit "eradicarea" fenomenului de căpuşire a întreprinderilor de stat. Numai prin "privatizare", adică numai prin trecerea întreprinderilor româneşti în proprietatea străinilor, vor putea aceste întreprinderi să scape de firmele căpuşă care le sugeau veniturile, aducându-le în stare de faliment.

Cu ocazia suspendării autorizaţiei de mediu, aflăm că, la Arpechim, "jaful românesc a fost înlocuit cu jaful austriac" (vezi ziarul Gândul din 30.05.2007), că părţi importante din rafinărie sunt demontate, tăiate şi vândute ca fier vechi, că din această afacere, atât firme cât şi "specialişti" austrieci, unguri, sârbi, îşi trag, în continuare, venituri uriaşe.

Dacă "austriecii", adică investitorii străini, în general, ar fi venit în România şi ar fi construit, cu banii lor, un nou Arpechim, sau altceva, asemănător, la Târgovişte, să zicem, le-ar mai fi convenit să demonteze, apoi, părţi din investiţia lor şi să le vândă ca fier vechi? Evident, nu. Ei demolează şi vând ca fier vechi un bun care nu le aparţine, pe care nu l-au creat din propriile lor venituri.

Tot cu ocazia suspendării autorizaţiei de mediu, am mai aflat că, la Arpechim, ca şi în multe alte întreprinderi "privatizate", cârdăşia dintre patronate şi sindicate funcţionează tot după normele moştenite din perioada în care întreprinderile în cauză se aflau în proprietatea statului român. Fiul liderului de sindicat din rafinăria Arpechim-ului este angajat, încă din primul an de facultate, la Direcţia de Marketing a rafinăriei şi are în locaţie două benzinării. Cum mai poate un astfel de lider de sindicat să lupte cu patronii rafinăriei pentru apărarea intereselor salariaţilor acestei rafinării?

"Privatizarea", respectiv vânzarea către străini a capitalului românesc, nu a adus nimic bun economiei şi societăţii româneşti. Nu a adus bani pentru modernizări şi retehnologizări. Nici pentru îmbunătăţirea condiţiilor de mediu. Nu a creat o economie concurenţială, ci una oligarhică, în care avuţia se obţine prin hoţie şi înşelăciune, prin corupţie. Nu a creat o clasă mijlocie numeroasă, înstărită şi majoritară. Nu a creat un stat controlat de clasa mijlocie majoritară, ci unul controlat de minoritatea oligarhică. De aceea, la Arpechim, lucrurile sunt aşa cum le-a dezvăluit decizia de suspendare a autorizaţiei de mediu. Cum sunt, de fapt, şi în restul întreprinderilor româneşti supuse procesului de "privatizare".