OPINII Ce bine e când nu e mai rău!

Fie că le merge bine sau rău, românii au aceeaşi rugăciune: Dă Doamne, când o să ne fie mai rău, să ne fie ca acum. Cei cărora le merge bine, speră să le fie şi mai bine, dar nu mai puţin bine ca acum. Cei săraci cărora le merge rău, se roagă să nu le fie şi mai rău.

De aceea m-am bucurat când o mare agenţie de rating a menţinut aprecierea pentru Banca Transilvania, UniCredit Bank şi Procredit Bank. Cu atât mai mult cu cât, precum se ştie, foarte multe bănci, din ţări ca SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Spania, Italia, ca să nu mai pomenesc de Grecia, au fost retrogradate, iar foarte multe dintre cele mai mari, au avut nevoie de sprijin de stat sau de la UE, pentru a face faţă situaţiei, adică pentru a nu se prăbuşi, ca să fiu mai exact.

Nici sistemul bancar din Româ-nia nu stă pe roze. În anul trecut, mai mult de jumătate din băncile româneşte au avut pierderi, iar pe întreg sistemul bancar din Româ-nia, diferenţa dintre profituri şi pierderi, a fost absolut nesemnificativă. Banca Transilvania a fost printre puţinele, dacă nu chiar singura, care în 2011 a avut un profit cu peste 50% mai mare decât în 2010. BRD, care a avut cel mai mare profit dintre toate băncile din România, a avut un câştig mai mic decât în anul anterior.

Şi în acest an, conform datelor oficiale, Banca Transilvania are un profit mult superior celui de anul trecut, în aceeaşi perioadă. Confirmarea ratingului de către una dintre cele mai mari şi apreciate agenţii, într-o perioadă în care ţara a primit una dintre cele mai proaste note de la partenerii noştri din UE, când ne paşte unul dintre cele mai mari pericole, scăderea ratingului de ţară, ca să nu mai vorbesc despre nota de blam primită de coaliţia aflată la guvernare, este cea mai mare apreciere posibilă la nivel internaţional de care putea avea parte Banca Transilvania.

Cu toate acestea, pe fondul prăbuşirii fără precedent a cursului leului faţă de toate monedele europene, practic, prăbuşire comparabilă numai cu cea din timpul guvernului Stolojan, când rezerva BNR era de numai 200.000 dolari, iar factura lunară la petrol era de 600.000 dolari, acţiunile TLV, altădată printre cele mai apreciate, au ajuns să se tranzacţioneze în jurul sau, de cele mai multe ori, sub valoarea nominală. Pentru mine, este un mare semn de întrebare asupra maturităţii investitorilor din România. Mirarea mea este cu atât mai mare, cu cât pe bursă se tranzacţionează o acţiune precum OLT, a unei societăţi care are un activ net negativ, la de 3-4 ori valoarea nominală. Să nu mai vorbesc despre vremea când preţul acţiunii OLT era chiar de 11-12 ori peste valoarea nominală. Îmi poate explica cineva logic acest fenomen? Sunt sigur că nu. Dar mai mult mă miră atitudinea acţionarilor TLV, care îşi dau ieftin acţiunile.