OPINII Ce caută statul român în viaţa sa?

Cristian Dogaru
Ziarul BURSA #Companii / 23 noiembrie 2020

Dacă haosul, lipsa de orizont şi strategie şi bâlbele oficialilor din ultima vreme ar mai putea fi, cu chiu cu vai, scuzate prin forţa majoră adusă de pandemie, sunt şi mostre de habarnism pe care cu greu le poţi ignora. Precum recenta declaraţie a Ministrului Energiei, Economiei şi Mediului de Afaceri legată de afacerea CEZ: "Tranzacţia CEZ nu a fost un eşec pentru statul român. CEZ a dorit să vândă cui a oferit mai mult. Consorţiul românesc a oferit un preţ, credeţi-mă, ca ministru nici nu am vrut să ştiu acest preţ pentru că nu este treaba mea, este a conducerii executive". Cu alte cuvinte, acţionarul majoritar al Hidroelectrica şi cel

ultra-dominant al Electrica nu vrea să ştie la ce preţ s-ar face tranzacţia deşi pe banii statului se contează aici. Asta pentru că orice sumă scoasă din respectivele companii sau luată drept împrumut de acestea în vederea tranzacţiei ar afecta dividendele acţionarilor, deci implicit dividendele statului. La fel de dezinteresat o fi ministerul de preţul la care Romgaz va cumpăra perimetrele Exxon din Marea Neagră? Cred că pe aceeaşi filosofie s-a mers şi la Unifarm, când directorul de acolo a cumpărat la suprapreţ articole medicale în pandemie şi acum are dreptul să se considere ultragiat de ancheta penală, doar a avut mână liberă iar ministerul de resort oricum nu l-a deranjat cu vreo întrebare, nu?

Mai există vreo strategie asumată la nivel oficial, nu doar la nivel declarativ, şi urmărită apoi minuţios pentru a fi pusă în aplicare? Or mai fi domenii strategice (exceptând poate zona militară unde cumpărăm pe rupte ce vor să caseze alţii)?

Cred că pe aceeaşi folosofie s-au derulat lucrurile şi la Telekom, când Orange a cumpărat participaţia OTE. Ministrul Transporturilor şi Comnicaţiilor s-a grăbit să declare că nici nu se punea problema ca statul să devină majoritar în companie, nu avea know-how-ul necesar şi nici bani de investiţii. Aşa că nu ne rămâne decât să ne bucurăm că suntem tot minoritari, dar cu un majoritar mai puternic.

"După finalizarea tranzacţiei şi îndeplinirea tuturor paşilor procedurali, statul român va rămâne alături de Orange, un operator puternic, lider al pieţei de profil din România. Obiectivul este să avem un operator de comunicaţii puternic, convergent, cu o prezenţă consolidată. Consider că statul român îşi întăreşte poziţia alături de Orange şi implicit valoarea participaţiei", spunea Lucian Bode.

Am o banuială că după instalarea noului Guvern, legea care interzice vânzarea participaţiilor statului va deveni anacronică (doar a fost votată de Ciuma Roşie), iar statul va descoperi că nu prea mai are know-how nici pentru Hidroelectrica de pildă. Ca să nu mai pomenim de pachetele din Electrica, Transgaz, Transelectrica - deja listate - şi care ar putea incomoda la rândul lor. De ce să le păstrăm integral când statul are şansa să devină un minoritar de succes în noile companii controlate de alţii, mult mai capabili? Evident, glumesc, dar nu prea e râsul meu. Oricum, cu un deficit de 10% din PIB şi cu 25 de miliarde euro proaspăt adăugate la datoria publică, ce soluţii are noul Guvern la îndemână pentru a umple golurile şi a îmbuna agenţiile de rating?

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Indiferent ce se va face, va fi declarată ca o mare victorie a celor ce vor fi atunci la putere, indiferent care din ei.

    Așa cum împrumuturile actuale sunt prezentate ca o mare realizare de către domnul ministru de finanțe. 

    Dacă o să fie tot domnul Cîțu pe acolo (cum ar fi să ajungă prim-ministru, lol?) va fi declarată drept cea mai bună decizie ever a celui mai bun guvern ever și al celui mai competent (și, risc să zic, cel mai frumos) președinte ever! Iar poporul tânăr și frumos (și mai ales corporatist) va ieși în stradă, pentru susținerea guvernului, mânat de patriotism și like-uri de pe FB „Ura ura ura!”. 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb