OPINII Comisia Europeană vrea să ia bonurile de masă săracilor abonaţi la donat sânge

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 septembrie 2016

Comisia Europeană a cerut ţării noastre să elimine stimulente financiare pentru donatoriii de sânge, respectiv bonurile de masă, prin urmare România va trebui să încurajeze în curând doar donaţiile benevole. Motivul invocat este că există deja un public format care ţinteşte stimulentele financiare acordate donatorilor şi care n-ar fi tocmai în cea mai bună stare de sănătate.

La începutul lunii aflam de pe un site de ştiri că, între 3-5 septembrie, la mall-ul Sun Plaza, se va derula campania "Dăruieşte timp, donează sânge!", organizată de Sun Plaza şi Asociaţia React, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti şi Reţeaua Privată de Sănătate Regina Maria. Ştirea în cauză enumera condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească donatorii (vârstă, greutate, stare sănătate, etc), motivele declanşării campaniei (în Bucureşti ar fi nevoie că cel puţin 700 de persoane care să doneze zilnic pentru a acoperi necesarul de sânge al spitalelor, dar nu o fac decât 300 dintre care doar 250 de probe sunt păstrate, din diferite motive), dar omitea să reamintească potenţialilor donatori de beneficiile acordate prin lege. Mai exact, de cele 7 bonuri de masă pentru alimente, acordate pentru a le permite donatorilor să îşi asigure imediat o masă caldă, analizele gratuite, o zi liberă de la job, reducere de 50% la abonamentele de transport urban pentru o lună, etc.

Am crezut, iniţial, că este o scăpare a redactorului şi am mers direct la sursă, site-ul de campanie. Acolo se preciza foarte clar, la finalul comunicatului de presă, că "în cadrul sesiunilor de donare de sânge organizate prin campania «Dăruieşte timp, donează sânge!» nu se primesc beneficii materiale, însă un singur donator, prin cei 450 ml de sânge recoltaţi, poate să salveze chiar şi trei vieţi. În plus, în urma donării, sângele se împrospătează, creşte imunitatea organismului, iar riscurile de paralizie şi de accident vascular se reduc cu aproximativ 30%". Cu alte cuvinte, nu se mai acordă echivalentul banilor (cele 7 bonuri de masă în valoare de 67 de lei), doar stimulente psihologice ("vei salva vieţi") şi argumente pro-donare din perspective medicale. Am vrut să văd cum de se pierduseră pe drum bonurile de masă şi reducerile la transportul în comun, stimulentele materiale deloc de neglijat.

"Comisia Europeană a cerut României să elimine stimulente financiare pentru donatori (e vorba în principal de bonurile de masă) din acest an, dar cum deja există un număr redus de donatori, acest lucru nu este posibil brusc, astfel încât încercăm să ajungem la acest deziderat (donarea voluntară) prin campanii de informare în rândul populaţiei şi centre mobile unde să ajungă cei ce doresc să doneze benevol sânge", mi-a spus Anca Ştefan, preşedintele asociaţiei React. "România este oricum una dintre puţinele state care acordă astfel de avantaje", a subliniat aceasta.

Ce are Comisia Europeană cu donatorii recompensaţi cu bonuri de masă? Potrivit reprezentanţilor React, s-a constatat formarea unui segment abonat permanent la sistemul de recompensare, care vine din medii defavorizate, suferă de boli mai mult sau mai puţin vizibile şi ar prezenta un risc pentru cei care primesc sângele (mi s-a dat ca exemplu contaminarea cu HIV care poate fi depistată abia după 3 săptămâni în analizele de sânge). Un alt risc evidenţiabil ulterior, potrivit React, ar fi contaminarea în urma unor intervenţii medicale nedeclarate (din acest motiv se recomandă donatorilor să nu fi suferit în ultimele trei luni intervenţii stomatologice sau chirurgicale), dar şansele ca cei din medii defavorizate, cu resurse modeste şi fără asigurare de sănătate, să fi trecut prin aşa ceva sunt totuşi relativ mici. Rămâne să ne întrebăm ce se întâmplă în cazul săracilor care nu suferă de nicio boală şi care doreau să îmbine nevoia de bani cu dorinţa de a fi de ajutor altora şi cine garantează că cei care donează voluntar nu sunt şi ei contaminaţi cu HIV fără să ştie?

Asociaţia React a derulat şi anul trecut, în vară, o campanie asemănătoare, cu rezultate mai degrabă modeste (150 de donatori voluntari, în 3 zile), astfel încât ar fi poate cazul să se testeze soluţia dublării stimulentelor financiare (bonurile de masă) cu unele mai interesante pentru angajaţi - dacă de pildă în loc de o zi liberă s-ar acorda 3, probabil că numărul donatorilor voluntari ar creşte treptat, iar cei motivaţi doar de bonurile de masă nu s-ar volatiliza brusc la dispariţia acestora.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb