EnglishAşa cum ne-am obişnuit în materie de fiscalitate, să nu treacă niciun an fără modificări, se pare că şi în materie contabilă, cel puţin în Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), în fiecare an apar noi reguli sau interpretări. De această dată, este vorba de o interpretare privind costurile unei companii cu impozitele şi taxele din situaţiile financiare, în cazurile în care legislaţia nu este clară. Mai exact, despre impozitul pe profit şi cum trebuie înregistrat în contabilitate astfel încât orice riscuri potenţiale să fie reflectate ca atare.
Interpretarea 23 a Comitetului pentru interpretarea standardelor internaţionale de raportare financiară, intitulată Incertitudine legată de tratamentele fiscale (IFRIC 23), aduce clarificări asupra modului în care trebuie reflectat impozitul pe profit în contabilitate atunci când există o incertitudine în privinţa tratamentului fiscal aplicabil. Iar de incertitudini nu ducem lipsă în legislaţia din România!
IFRIC 23 se aplică direct entităţilor care pregătesc situaţii financiare statutare conform IFRS, respectiv instituţiile financiare şi societăţile listate la bursa de valori. Totodată, interpretarea se aplică, indirect, şi societăţilor care fac parte din grupuri multinaţionale şi care pregătesc situaţii financiare conform IFRS în scop de raportare.
Precizările prevăzute de IFRIC 23 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2019, astfel că încheierea anului financiar 2019 trebuie să ţină cont de această interpretare.
• Tratamentul fiscal incert, consecinţa legislaţiei neclare
Dar ce înseamnă un tratament fiscal incert? Un tratament fiscal poate fi considerat "incert" atunci când un contribuabil îl aplică fără să fie sigur că autoritatea fiscală competentă îl va accepta în temeiul legislaţiei în vigoare. De exemplu, decizia de deducere a unei cheltuieli la calculul profitului impozabil poate fi, în anumite condiţii, un tratament fiscal incert, dacă pentru acordarea deductibilităţii legislaţia prevede condiţii neclare sau subiective, astfel încât există riscul ca autoritatea fiscală să refuze să acorde deducerea.
Ce trebuie să facă societatea în cauză? În primul rând, trebuie să determine dacă există probabilitatea ca autoritatea fiscală să accepte sau nu un tratament fiscal incert pe care intenţionează să îl aplice în declaraţia de impozit pe profit.
Mai departe, efectul incertitudinii trebuie reflectat în situaţiile financiare, în două variante. În prima variantă, se înregistrează riscul fiscal direct pe cheltuiala cu impozitele ca 100% din sumă (se ia în calcul scenariul în care autoritatea fiscală refuză acordarea deducerii) şi, în cazul în care riscul se produce, există banii necesari pentru plata sumei percepute suplimentar. Dacă riscul nu se produce, banii pot fi utilizaţi în alte scopuri. În a doua variantă, compania ponderează riscul în funcţie de probabilităţi şi scenarii. De exemplu, dacă, în cazul unui control, contribuabilul are 50% şanse să nu datoreze sume suplimentare şi 50% să datoreze 100 de lei suplimentar, va pondera cele două scenarii şi va înregistra în contabilitate o cheltuială de 50 de lei. Astfel, dacă în urma controlului se stabileşte suma suplimentară de 100 de lei, va contabiliza doar diferenţa de 50 de lei.
În ambele cazuri, însă, compania va suporta eventualele penalităţi şi dobânzi de întârziere, calculate la întregul prejudiciu, având în vedere că sumele înregistrate în contul riscului fiscal nu sunt plătite efectiv.
Un alt exemplu poate fi un tratament fiscal de venit neimpozabil asociat utilizării unor rezerve din reevaluare, pentru care există neclarităţi cu privire la natura acestora, sau o politică de preţuri de transfer care conduce la o profitabilitate mai mică decât piaţa. În aceste situaţii, societatea evaluează care este probabilitatea ca venitul respectiv să fie considerat impozabil de autoritatea fiscală şi stabileşte suma asociată acestui tratament, care va fi apoi înregistrată ca o cheltuială cu impozitul pe profit, deşi ea nu este certă.
Aşadar, având în vedere IFRIC 23, societăţile trebuie să fie mult mai atente la tratamentul fiscal aplicat tranzacţiilor, mai ales în situaţiile în care legea nu este clară sau nu specifică în mod expres. Orice poziţie fiscală incertă se traduce într-un cost operaţional direct în situaţiile financiare.
Alexandra Smedoiu, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România
Corina Dimitriu, Partener Audit, Deloitte România
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
