OPINII Cum s-a fript retailul bursier cu Air Claim şi Allview

Cristian Dogaru
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 iulie 2021

Air Claim şi Allview - aparerent, două listari care promiteau mult după suprasubscrierile cu care se închiseseră plasamentele private. Iar Air Claim chiar a confirmat în prima fază, oferind un profit de 100% în prima zi a listării la bursă celor care cumpăraseră în oferta publică. Lucrurile interesante abia urmează, însă pentru Air Claim.

Compania avea, după prima zi la BVB, o capitalizare de 50 milioane lei, la un profit în 2020 de 1 milion de lei şi o cifră de afaceri de 1,8 milioane lei. Nu sună prea bine, dar scuza pandemiei este credibilă, multe zboruri au fost anulate şi fără zboruri nu sunt întârzieri şi despăgubiri (profitul din 2019 fusese, de pildă, de 2,6 milioane lei). Absolut fanteziste păreau, însă, estimările conducerii pentru următorii ani. Air Claim urma să obţină venituri de 34 milioane lei în 2022 şi 95 milioane lei în 2023 şi creşterea urma să tot ţină şi în 2024 şi 2025. Te întrebi dacă avem suficiente zboruri în ţară pentru estimările Air Claim, în ipoteza că toate ar întârzia. Cu toate astea, nimic nu a părut suspect, investitorii s-au bulucit să cumpere în prima zi de listare, iar cunoscătorii să vândă. S-a aflat, astfel, că directorul general al companiei, Mihai Cotes, cel care deţinea 4% din acţiuni, a renunţat la tot pachetul în prima zi de la listare. Deci primul care refuză să creadă în aşteptările super-optimiste lansate de patronat pentru urechile credule ale investitorilor la BVB a fost chiar ditamai insiderul. Iar acesta a considerat dublarea preţului acţiunilor după venirea pe AeRO o ofertă de neratat, fără să mai aştepte creşterea anunţată a afacerilor de 50 de ori în doi ani! Şi, prin urmare, a vândut tot, nu doar un pacheţel pentru marcare de profit. Ce părere or avea despre inteligenţa lor cei care chiar au crezut în cifrele avansate de Air Claim cumpărând în prima zi de la listarea la bursă chiar şi cu 18 lei/acţiunea (în a treia zi cotaţiile erau la ora 10,15 de 10 lei/acţiune)? Se dovedeşte încă o dată că plasamentele private pot fi şi o sursă de ţepe, nu tot ce se vinde chiar merită banii şi în tot cazul nu merită să supralicitezi de cele mai multe ori, chiar dacă doar 149 de fericiţi au avut iniţial parte de acţiuni.

Cu Allview lucrurile sunt diferite, partea interesantă aici a venit în prima zi de listare nu pentru că acţiunile creşteau necontrolat, ci pentru că acestea au scăzut de la 140 lei (cât se închisese plasamentul privat) la 135 lei. Deci se poate, nu toate plasamentele private debutează fulminant. Pe 19 martie, când compania se pregătea pentru un plasament privat, concluzionam în BURSA, în articolul "Povestea Allview va fi mai greu de digerat la bursă": "Să nu uităm că în anul pandemiei şcoala a trecut online şi mulţi elevi fără mari posibilităţi s-au orientat spre gadgeturi ieftine (telefoane şi tablete), plus ceva comenzi din sfera guvernamentală. Anul 2020 poate arăta iar bine în bilanţuri, chiar dacă nu la anvergura unui 2016 sau 2017, iar de acest fapt se poate profita pentru a urca ştacheta preţului în plasamentul privat, în speranţa că piaţa va face saltul corespunzător, pe baza modelelor Safetech şi Agroland, la listare. Cine cumpără, însă, pe termen mai lung ar putea avea o surpriză în anii viitori, când pandemia o să fie o amintire, ca şi comenzile în disperare de cauză pentru gadgeturi ieftine". Ei bine, şi investitorii şi-au dat seama aici că anul 2020 va fi greu de repetat şi că din 2021 de pildă nu se mai mai merge pe blocarea economiei şi şcoala online, astel încât profiturile Allview vor tinde să se apropie de cele din anii anteriori (în 2019, Visual Fan a avut un profit net de sub 2 milioane lei,iar acum capitalizarea este de 150 milioane lei, cam mult pentru o companie care se ocupă de rebranduirea unor gadgeturi chinezeşti).

Morala? Plasamentul privat Allview s-a închis suprasubscris de 6 ori, iar cel al Air Claim de 13 ori. Ca să nu mai amintim de TTS şi ONE, unde acţiunile s-au terminat în mai puţin de un minut, iar preţul este foarte apropiat acum sau chiar sub nivelul din IPO. Nu tot ce zboară prin ofertele brokerilor trebuie înghiţiţi pe nemestecate. Suntem la final de ciclu economic, la final de perioadă exuberantă pe burse, la finalul dobânzilor mici, la începutul inflaţiei. Companiile ştiu că e ultimul tren pentru a-şi vinde scump acţiunile şi de asta tot abundă ofertele publice, plasamentele private, fuziunile şi achiziţiile. De fiecare dată, înaintea unei mari căderi a burselor, efervescenţa este maximă, iar brokerii au marfă multă de vânzare. Dar, vorba proverbului, nu e prost cine cere.

Opinia Cititorului ( 29 )

  1. Ce face în fond acest avocat Cotes ( oare unde a făcut școala, ar fi interesant de stiut !)

    Te invită la el acasă promițând că va fi gazdă perfectă) dar el părăsește locuința și nu m-ar mira să cheme si poliția! 

    Deci acest individ vinde tot, absolut tot ,ceea ce înseamnă că are convingerea fermă că acțiunea nu valorează atât! Dacă ne-am lua după previziuni acțiunea are tot viitorul înainte si ar putea ajunge între 100-200 lei în 5 ani ,adică o creștere și de 10 ori! Vinzi că ești disperat după bani,că ai părinți, copii în spital? 

    Se poate,dar ai nevoie de 27 mil lei ?

    Sau încrederea în companie e zero? În acest caz de ce nu-și dă demisia că e CEO? Sau mai bine de ce Tunescu nu i-o cere ? 

    1. 2,7 mil ,am rectificat

    Brokerii care intermediaza tranzactia sunt cel putin la fel de vinovați si ar trebui sa răspundă in solidar, ei practic girează prețul propus ... alde Goldring, Tradeville cu analiștii lor de carton.

    1. brokerii ar avea o vina doar in cazul in care ar avea cunostinta de probleme (gen frauda) la firmele care vor sa se listeze si nu si-ar anunta clientii. altfel, vanzatorul si brokerul stabilesc un pret in functie de ce accepta piata. daca cumparatorul este tembel si plateste pe un trabant un pret de bmw cu speranta ca il va vinde la pret de lamborghini in prima zi... cred ca este problema strict a cumparatorului.

      Pretul nu se stabileste in functie de "ce accepta piata". Se calculeaza un pret bazat pe analiza fundamentala, iar daca ulterior piata vrea mai mult e libera sa suprascrie oferta sau sa cumpere in disperare ... insa brokerul sau banca nu are voie sa umfle pretul doar asa ca ei cred ca piata e disperata sau pentru a-si lua comisioane mai mari cum se întâmpla acum. Scuza cu cumpărătorul tembel miroase a pușcărie ... orice client al unei banci sau al unui broker care are dreptul sa fie informat de valoarea reala a unei companii (care se va apara prezentand tot procesul de due-diligence referitor la emisiune). La noi brokerul e mana in mana cu clientul, iar asta ii va costa mai devreme sau mai tarziu ... un client prostit se va muta la alt broker, iar analistul care a semnat evaluarea ar trebui invitat frumos la DNA (pentru ca sigur a luat spaga, nu isi pune nimeni semnatura pe prețul ala aiurea de la AirClaim pe degeaba). Ideea ca piețele de capital sunt jungla e greșita, exista reglementari si o legislație de respectat.

      bai baiatule, traiesti pe alta lume. daca te uiti la evaluarile facute pentru companii mari o sa vezi ca exista un gap foarte mare intre minim si maxim, iar pretul tinta este cel mediu. pentru ca valoarea intrinseca este determinata prin mai multe metode si fiecare analist isi foloseste capacitatiile si cunostintele proprii, care difera de la om la om. in listarile astea nu ti se ofera nici o analiza si pret tinta. ti se da un prospect, pe care trebuie sa il citesti atent si sa iti faci propriile calcule, nu sa astepti mura-n gura. nici macar in IPO-uri nu ti se da un pret tinta, nu are nimeni obligatia sa iti compenseze tie lipsa de cunostinte. un IPO are riscuri tocmai pentru ca piata nu ofera un istoric, nu ai repere de pret, de acea in US retailerii nu au voie sa participe la IPO, pentru protectia lor. piata de capital evident nu este o jungla, exista reglamentari, dar nu exista absolut nici o reglementare care sa iti asigure tie castig. brokerul nu face nici un fel de due dilligence, ia informatiile, le pune cap la cap si daca, intradevar, gaseste ceva contradictoriu, discuta cu potentialul emitent. iar pretul, oriunde in lumea asta, pe orice piata libera, se formeaza ca raport intre cerere si oferta. atat timp cat cerera este mai mare decat oferta, pretul creste si vice-versa, dovada in gradul de supra-subscriere de la ultimele listari. ASF sau mai stiu eu ce alta institutie nu te va putea niciodata proteja de propria ta ignoranta

      bai Warren Buffet, la cate IPO-uri ai lucrat sau ai citit macar documentele de prezentare? Tu crezi ca fiecare analist face evaluările de capul lui, asa după ce "capacități" are el :)) ? Chiar daca in Romania IPO-urile seamana cu piata Obor, unde fiecare incearca sa-l tepuiasca pe celalalt cat mai tare, despre asta e articolul, ca nu e normal asa. Menționezi Statele Unite, tu crezi ca acolo JPMorgan si Goldman Sachs vin in piata cu un pret fara o investigație riguroasă a companiei care intenționează să ofere acțiuni publice? Si spun după "domne, asa e in tenis, esti fraier matale ca ai cumparat, nu noi ca am propus prețul asta" sau cu scuze ca "astea au fost capacitatile analistului nostru"?

      Pai ASF-ul ar cam trebui sa intervina, macar cu o investigatie. Pentru ca pana la urma s-a facut o evaluare, iar in primele doua zile CEO-ul si-a vandut toate actiunile, iar cursul e cazut cu 30% Daca nici asta nu e un caz de investigat, nu mai inteleg cu ce se ocupa ASF-ul. Imagineaza-ti ca un fond de pensii a cumparat petarda asta de actiune ...

      Speram ca fondurile de pensii nu mai au voie legal sa participe la astfel de listari, de cand cu gaura din NN Pensii si a celor de la SIF3 cu Wirecard...

      bine

      de moment ce in prima zi de tranzactionare pretul in piata a fost mult peste cel din plasamentul privat (cu pana la 200%!). E clar ca nici insiderii nu se asteptau la asemnea preturi in prima zi, probabil ca si pretul din plasament li se parea mare, cum sa reziste sa nu vanda?

      Nici macar la ”fantasticele” IPO-uri americane din perioada dot-com fondatoriii (insiderii) nu aveau voie sa vanda timp de cateva luni dupa IPO. Este o chestiune legala simpla care ar trebui sa existe in prospect. Ca fondator iti iei banii stabiliti prin IPO si cu restul participatiei trebuie sa astepti cateva luni inainte sa mai vinzi ceva.

      Prin astfel de listari ASF ce face de fapt, gireza un exit cert si suprarentabil pt conducerile anumitor companii inchise?!? Altfel ar ar fi urmarit de la bun inceput impunerea unei perioade inchise la tranzactionare pentru insiderii cu acces la informatii privilegiate!

      ASF nu este interesat cine si prin cine s-au efectuat aceste prime tranzactii?!? Macar asa din curiozitate sau macar pentru credibilitate, sa asigure participatii la piata ca totusi actioneaza pe o piata reglementata!

    Articolul pune punctul pe i. Sunt curios cate din listarile de pe AeRo vor confirma in urmatorii ani.

    Acum, ideea e ca totusi, buba s-a spart prea devreme. Adica era clar ca listarile astea se vor duce in gard la un moment dat. Dar s-a intamplat prea devreme, totusi. Si prea ca la tara - ce a facut baiatul asta nu e nici macar o inginerie financiara/bursiera, e doar tupeu.

    Pe de alta parte, nu asta e bursa, unii vand, altii cumpara? Unii iau teapa, altii fac bani. Asa e si aici, doar ca si teparii si cei care iau teapa nu sunt prea sofisticati. 

    sunt foarte multumit de planurile de dezvoltare ale companiei Air CLAIM

    1. pune bid serios si cred ca poti sa o cumperi pe toata :)))

    Maine vad ca intra si AST. Nu stiu cum va evolua, dar numai prin faptul ca datoriile bancare sunt extrem de mici, au cash o gramada, nu au cerut bani in plasament de foame sa plateasca datorii dar sa spuna ca fac investitii ma face sa cred ca va fi alta mancare de peste. Au si comunicat contract nou, cu estimare rezonabila de incasare, adica cu disclaimer inainte de tranzactionare si nu dupa ce cumpara smecherii ieftin si au +++ la faza asta. Au facut si ajustare de buget. Scrie in comunicat de listare BVB ca au bagat bani acolo si vreo 40 de investitori calificati. Astia-s in general brokeri, analisti, ceva institutionali. E clar ca au studiat mai multi problema. Sunt curios cum va fi capitalizarra in raport cu SAFE.

    1. 40 de "investitori calificati" la 8 angajati la sfarsitul lui 2020 :))

      Important este ca-s productivi, ca nu e tesatorie de perdele... de fum. Vad ca in memorandum vorbesc ca o sa aiba mai multi pana la sfarsit de an. Eu verific prin proba timpului daca sustinerile companiilor se adeveresc. La AST vad anuntat un buget mai mic decat anul trecut si pe ala au cumparat oamenii. Apoi ajusteaza inainte sa se fi tranzactionat vreo actiune, ceea ce pentru mine e imbucurator, nu speculeaza piata, dau aceleasi sanse tuturor. Acum fiecare alege daca ii crede sau nu, dar cu aceeasi informatie la dispozitie. Mie asa imi place pe bursa, nu sa stie doar unii ce bombe sunt plasate.

      cumpără atunci ... trebuie cineva sa ia si AST

    Fiind tepuit, voi mai cumpăra acțiuni doar când ASF intervine si nu-i mai lasă să vândă !

    1. repet. ASF nu o sa intervina sa va fereasca de ignoranta. angajamentul de a nu vinde se ia benevol. nu poti, constututional, sa interzici cuiva sa dispuna de bunurile proprii. nu mai aruncati vina pe altii ca sa va ascundeti nepriceperea

      :)) la noi hotia unora se cheama ignoranta altora

      De unde ai scos treaba asta cu ”nu este constitutional”? Este vorba despre o interdictie pe perioada determinata si nu permaneta. Prospectul de emisiune este in esenta un contract intre parti, verificat de ASF daca are clauzele legale necesare pt protectia noilor investitori. Fondatorii companiei, cei care vand prin IPO, isi asuma benevol faptul ca o perioada de timp DETERMINATA (de regula 6 luni) nu vor mai vinde alte actiuni. Valoarea unui IPO scade dramatic atunci cand este evident ca Insiderii urmaresc sa scape de toate actiunile si nu ii mai intereseaza viitorul companiei.

      Noii investitorii care cumpara in IPO isi asuma riscul evolutiei viitoare a afacerii si a pretului pe bursa si cred ca este suficient :) 

      De acord, subscriu. Nu se poate ca din prima zi CEO ul sa lichideze toate actiunile si majoritarul sa verse in piata cu nemiluita. E clar ca n-au nicio incredere in viitorul firmei, estimarile lor de crestere sunt facute din burta.

      Sper sa nu fie si ArcticStream la fel.

      ASFul trebuie sa interzica macar cateva luni vanzarile majoritarilor. Brokerii sa includa asta in prospect de la inceput.  

      si eu ce am scris? "angajamentul de a nu vinde se ia benevol". si nu este constitutional sa interzici o vanzare, dreptul la proprietate ontinuta in mod licit este garantat. unul dintre atributele proprietatii este dreptul de dispozitie

      Felul in care ai formulat comentariul implica faptul ca nu exista solutie juridica (pt ca este neconstitutional) ca sa obligi insiderii ca la viitoarele IPO-uri sa aiba perioada determinata de interdictie la vanzare. Daca ai vrut sa spui altceva, scuze, poate ca am inteles eu gresit.

      O clauza de interdictie temporara este in interesul tuturor partilor, si in interesul fondatorilor care incaseaza o suma mult mai mare in IPO, si in interesul intermediarului care se asigura ca IPOul are succes si nu a muncit degeaba si, bineinteles, in interesul viitorilor actionari care se pot astepta la o anumita continuitate a afacerii. 

    Nesimtitul de CEO de la Claim ar trebui demis imediat, daca vrea firma (actionarii majoritari) sa-si mai recupereze din credibilitate , altfel nu-i vad bine pe termen lung

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb