OPINII Decebal ante portas

După oficializarea aderării României la Uniunea Europea­nă, la data de 1 ianuarie 2007, mass media româneşti se întrec în a ne atrage atenţia asupra marilor "probleme" cu care vom fi confruntaţi în procesul "integrării" noastre în familia europeană. Se insistă, îndeosebi, asupra lipsei de competitivitate a operatorilor noştri economici, din care cauză mulţi ar urma să-şi închidă porţile, şi asupra dificultăţilor pe care le vor întâmpina românii în ocuparea de locuri de muncă în afara statului lor, adică pe teritoriul altor state ale Uniunii.

În ce priveşte competitivitatea mărfurilor produse de operatorii economici din România, aş vrea să amintesc faptul că, în prezent, în anul 2006, aceşti operatori exportă mărfuri în valoare de aproape 20 miliarde de euro, de două ori mai mult decât în 1989. Două treimi din aceste exporturi îşi găsesc cumpărători în ţările Uniunii Europene, de patru ori mai mult decât în 1989. Din 1989 până în prezent, exigenţele cumpărătorilor exporturilor româneşti nu au scăzut, ci au crescut. La fel şi concurenţa pe piaţa europeană. Este cât se poate de limpede: competitivitatea mărfurilor ro­mâ­neşti pe această piaţă nu a scăzut, ci a crescut. De ce ar scădea, brusc, după 1 ianuarie 2007?

La fel de nejustificate mi se par şi văicărelile referitoare la "restricţiile" cu care se vor confrunta românii în găsirea unui loc de muncă în alte state europene. În ultimii ani, aproa­pe 3 milioane de români şi-au găsit loc de muncă în aceste state, în ciuda unor "restricţii" mult mai dure decât cele ce vor opera după 1 ianuarie 2007.

Altele sunt adevăratele "probleme" cu care românii se prezintă la porţile Europei. În plan economic, desluşesc trei uriaşe pietre de moară care ne vor face foarte anevoios drumul integrării. Ele privesc toţi cei trei factori de producţie: capitalul, forţa de muncă şi resursele naturale ale ţării.

Capitalul real, deci capacităţile de producţie cu care sunt realizate mărfurile exportate de România în celelalte state ale Uniunii Europene, în valoa­re de 12-13 miliarde de euro pe an, este un capital învechit, îmbătrânit, uzat din punct de vedere fizic şi moral. Acest capital a fost acumulat şi pus în funcţiune înainte de 1990. Cea mai importantă componentă a lui - utilaje, echipamente, instalaţii etc. - are o durată de funcţionare normală (şi legală) mai mică de 15 ani. Deci, chiar dacă, fizic, mai funcţionează, astăzi, în anul 2006, acest capital este uzat complet din punct de vedere moral. În următorii ani, exploatarea lui va deveni tot mai nerentabilă. După ce vor fi stoarse complet, multe fabrici şi uzine, care au făcut obiectul "privatizărilor de succes", vor fi închise, demolate şi vândute ca materiale de construcţie.

Dacă statul român va continua actuala sa politică economică, nu există nici o şansă să putem obţine o sporire masivă a economiilor şi investiţiilor, care să înlocuiască şi să sporească avuţia productivă autohtonă, capitalul naţional. Cât timp 80% din capital se află în proprietate străină iar 80% din PIB se transformă în profit, care, firesc, intră şi el în proprietate străină, este greu de sperat că România va mai deveni, vreodată, dacă nu Grădina Maicii Domnului, cel puţin un stat european, în care să se poată trăi decent.

În cei 17 ani de "reformă", forţa noastră de muncă a urmat soarta capitalului. S-a devalorizat, s-a subţiat, a îmbătrânit. Avem peste 6 milioane de pensionari, aproape dublu faţă de 1989. Avem 3 milioane de români care lu­crează în afara graniţelor ţării. Au plecat cei mai tineri şi cei mai calificaţi. Mai avem patru milioane şi ceva de salariaţi, adică jumătate din cât aveam în 1989.

Tânăra generaţie de români este educată în cultul descurcărelii şi al şpăgii. Creşte cu visul părăsirii ţării, în căutarea unui mediu mai prielnic vieţii sale. Schimbarea radicală a acestei mentalităţi nu poate fi generată decât prin schimbarea prealabilă, la fel de radicală, a relaţiilor de proprietate, a modului de însuşire a avuţiei, în prezent complet nefavorabil marii majorităţi a cetăţenilor statului român.

Resursele naturale ale Româ­niei sunt trecute, sau sunt în curs de a fi trecute, în proprietatea străinilor. Având caracter de monopol, exploatarea aces­tor resurse se realizează, implacabil, cu practicarea de preţuri arbitrare, care erodează, continuu, puterea de cumpărare a veniturilor aceleiaşi mari majorităţi a cetăţenilor ţării.

Iată, în opinia mea, adevăratele mari probleme cu care se confruntă urmaşii lui Decebal în faţa porţilor noii Rome - Uniunea Europeană. Noua Romă şi-a deschis porţile pentru români, le va face şi daruri, dar bunăstarea şi demnitatea trebuie să şi le câştige singuri.