OPINII Demnitari fără demnitate

Răvaşul premierului este răvăşitor nu pentru că este un răvaş cartonat, ci pentru că a fost urmat de o minciună răvăşitoare. De cealaltă parte, gestul preşedintelui în problema energiei pentru Alro este urât prin ironia mesajului, căci tonul hazliu nu-şi are locul în documentele oficiale. Comici amândoi fără talent, ne pozează în personaje tragice.

Dacă insistenţa în minciună ar fi infracţiune, atunci mai toţi demnitarii noştri ar fi clienţii codului penal.

Minciuna a devenit la noi starea normală, iar nu excepţia. Atunci când cel care o răspândeşte este prins cu ea în gură mai primim şi ceva scuze sterile, dar fără consecinţe imediate.

Episodul neconsumat al bileţelului lui Tăriceanu este mai toxic prin ceea ce îl înconjoară, iar nu prin ceea ce conţine.

Finalul telenovelei de prost gust a bileţelelor prost întocmite poate sfârşi în falimentul clasei noastre politice, la grămadă.

Actuala putere a ridicat în multe momente aroganţa la rang de conduită guvernamentală. Deosebirea dintre aroganţa PNL-PD şi cea a PSD este că prima este mai zgomotoasă, se exhibă des, producând o gălăgie asurzitoare. Altfel, chiar nu-nţeleg ce-i deosebeşte iremediabil.

Ambele tabere au produs pe bandă rulantă demnitari fără demnitate şi o inflaţie de aroganţă pe piaţa politicii.

Paradoxal, actuala putere şi-a prelungit viaţa tocmai datorită PSD, la fel cum PSD a câştigat alegerile pe spinarea dezas­trului CDR. Cele două tabere au depins una de alta ca să guverneze, pentru că de fapt se aseamănă mult mai mult decît credem noi că se deosebesc. Mi-e greu să-mi imaginez vreun lider al unei tabere care nu şi-ar putea face lesne loc în cealaltă. Iar la nivel local schimburile de ostatici au fost masive şi repetate. Ceea ce nu par să înţeleagă PD şi PNL este că nu pot guverna împreună. Pentru că ajung invariabil la conflict. Pentru că invariabil unii vor încerca să fure mai mult. Iar când furi cu martori, trebuie măcar să o faci împreună cu ei. Mafia îşi cointeresează membrii, nu îi lasă doar să privească. Aceasta este deosebirea majoră cu PSD, iar nu cuantumul furăciunii.

Dar chiar şi aşa au rezistat până acum pentru că norocul lor vine din altă parte.

Ne putem imagina cum ar fi arătat performanţa actualei puteri dacă economia ar fi depins în continuare decisiv de măsurile guvernamentale. Privatizările şi investiţiile private de la zero sunt cele care îi ţin în viaţă pe aceşti cabotini ai politicii. Cu majoritatea întreprinderilor la stat, cu sindicatele în faţa Guvernului, actuala putere ar fi băgat economia în haos. Ceea ce i-ar fi fost fatal şi economiei şi politicienilor de la putere.

Norocul nostru este că la presiunile instituţiilor internaţionale şi ale opiniei publice, guvernele au trebuit să-şi retragă treptat rolul din economie. Este poate partea bună a unor privatizări concepute, în multe cazuri, dezastruos pentru interesul public general.

Tot mai mulţi oameni de afaceri au început să-şi ducă grija profitului, fără să se mai îngri­jească şi de politicieni. Se pot descurca şi fără ei.

Oare cât ar fi rezistat actualul guvern în haosul economic din perioada de dinaintea anului 2000? Tăriceanu ar fi avut repede aceeaşi soartă cu Ciorbea şi Radu Vasile, sacrificaţi la primul scandal public de proporţii. Dar el rezistă deja de doi ani şi dă semne că mai poate. Nu şi-a secat rezervorul de minciuni. În schimb, şi rezervorul de scandal al lui Băsescu pare un sac fără fund, iar minciuna nu-i este nici lui străină. Din combinaţia celor doi avem garantat circul încă mulţi ani. Oricum, pâinea nu mai depinde de ei.

Dar la capătul drumului, România mioritică se poate pricopsi cu un cioban-şef autentic, după atâţia demnitari fără demnitate. Ceea ce ar fi cu adevărat tragic.