OPINII Final de partidă

Într-o lungă înşiruire de lucruri minore, lipsite de orice relevanţă (vezi absenţa în mass-media a oricărui comentariu de fond care să fi reţinut măcar o singură idee sau proiect politic), s-au înregistrat pe parcursul Congresului extraordinar al PNL două momente de o semnificaţie cu totul aparte. Primul îl reprezintă victoria lui Ludovic Orban în faţa lui Bogdan Olteanu. Al doilea, lista finală a celor cincisprezece vicepreşedinţi ai partidului. În aparenţă complet distincte unul de celălalt, cele două se află într-o deplină relaţionare şi nu reprezintă altceva decât două din unghiurile din care se poate contempla, cu o claritate fără cusur, chipul senin al marelui câştigător al show-ului recent încheiat...

Seninătatea cu care Ludovic Orban şi-a permis să declare că, fiind cel mai bun, era sigur că va câştiga confruntarea cu Bogdan Olteanu şi a acceptat să i se pună pe frunte coroniţa de învingător, este o probă crasă de impostură. El nu a câştigat prin ceea ce este şi nu a ieşit învingător într-o competiţie în care valoarea e cea care a stabilit ierarhiile; nici entuziasmând delegaţii la congres cu un program cu care s-a angajat să redea strălucirea PNL şi să recupereze încrederea pierdută a electoratului; nici măcar graţie vehemenţei şi limbajului (de cele mai multe ori) extrem de jos cu care atacă PD şi pe preşedintele Băsescu. Atuul infailibil pe care Orban l-a avut în mânecă, singurul care l-a urcat pe podium, se numeşte Dinu Patriciu. De ani de zile simbriaş al prosperului lui coleg, proaspătul vicepreşedinte pe probleme de imagine şi comunicare beneficiază de un sprijin cu care este foarte greu de concurat şi în faţa căruia e aproape imposibil de câştigat, chiar atunci când te bucuri de susţinerea totală a preşedintelui partidului şi ai în spate o trupă de asalt de dimensiunea şi de forţa celei pe care o conduce Bogdan Olteanu. Pentru că preşedintele Camerei Deputaţilor, în afara tradiţionalei protecţii şi generozităţii de care se bucură din partea "Naşului", a reuşit pe parcursul timpului să organizeze şi să se pună în fruntea "lupilor tineri", cu care a ocupat poziţii-cheie atât în conducerea centrală a PNL, cât şi în cele mai multe din organizaţiile din teritoriu. Ca urmare, meciul Orban-Olteanu, care a ţinut afişul Congresului, nu trebuie privit doar ca o competiţie între doi oameni care au trudit fiecare în felul lui pentru a câştiga o susţinere cât mai largă în cadrul partidului, cât mai ales o confruntare extremă între bonzii care sunt în spatele lor: Dinu Patriciu şi Călin Popescu Tăriceanu şi care, fiecare dintre ei, împotriva a tot ce îi leagă, au luptat pentru a-şi impune omul lor. Perdant, ca de fiecare dată, Tăriceanu...

Până la Congres, PNL a funcţionat cu cinci vicepreşedinţi. Randamentul se poate spune că nu a fost cel mai rău, câtă vreme, în urma alegerilor din 2004, partidul a ajuns la guvernare şi în fruntea executivului a fost pus un liberal. Dar cum, de regulă, e aproape omeneşte să repetăm cu obstinaţie greşelile predecesorilor şi cum PNL pare să nu aibă altă obsesie decât să meargă exact pe urmele PSD, s-a ajuns la ideea sporirii numărului vicepreşedinţilor: 8 - 12 părea să fie ultima chestiune care mai trebuia tranşată pentru a asigura viitoarele succese ale partidului. Într-un final, s-a calculat numărul de aur: 15! Opinia publică nu a fost informată care a fost strategul ce a reuşit să identifice valoarea optimă a ordinului de reprezentare cantitativă în rândul vicepreşedinţilor. Dar orice om care urmăreşte cu o elementară atenţie mass-media şi care parcurge azi lista noilor vice ai PNL nu poate să nu observe imediat, cu concluziile care decurg de la sine, că mai mult de jumătate dintre ei au fost reciclaţi de statele de plată ale lui Dinu Patriciu...

Repetată la infinit în mass-media, întrebarea privind rostul real al Congresului extraordinar al PNL pare să fi primit, odată cu lăsarea cortinei, răspunsul mult căutat: nevoia irepresibilă a lui Călin Popescu Tăriceanu de a forţa Oracolul să-i împărtăşească taina în care, altfel, ar fi rămas ascuns timpul pe care îl mai are de petrecut ca preşedinte al partidului. Şi Oracolul s-a îndurat de el şi, sibilic ca totdeauna, i-a răspuns: "Puţin". Dacă, la cea de-a 55-a aniversare, i-a dăruit şi un dram de luciditate, proaspătul preşedinte reales al PNL va reuşi să înţeleagă şi ce nu i-a spus Oracolul: că a pierdut. Iar puţinul de care mai dispune nu numai că nu se va întinde peste cei doi ani pe care îi avea, de altfel, şi înainte de convocarea Congresului, în virtutea unui mandat legitim şi pe care nu i l-a contestat nimeni, dar de acum înainte controlul în exclusivitate asupra partidului a trecut complet în mâinile altcuiva. Ale marelui câştigător al show-ului recent încheiat: Dinu Patriciu.