Creşterea inflaţiei urcă pretenţiile celor care împrumută acum statul, dar generează şi un fenomen interesant pentru fanii titlurilor de stat în lei listate la bursă. Până de curând, cei care alegeau emisiunile Fidelis aveau un avantaj competitiv faţă de deţinătorii depozitelor la termen sau investitorii în titluri Tezaur (certificate de trezorerie pentru populaţie ce se vând prin Poşta şi Trezorerii). Aceştia puteau spera să vândă obligaţiunile înainte de scadenţă, încasând o parte din dobânda acumulată până atunci, fapt ce nu se întâmplă în cazul deponenţilor care pierd întreaga dobândă dacă retrag banii mai devreme sau a deţinătorilor de titluri de stat nelistate care, mai rău, ar trebui să returneze şi dobânzile încasate între timp (se reţin din principalul restituit).
Ei bine, în cazul titlurilor de stat listate, cotaţia lor a scăzut sub valoarea nominală, astfel încât abia dacă investitorii îşi mai recuperează banii plasaţi iniţial. De exemplu, emisiunea scadentă în august 2024, cu o perioadă de maturitate de 4 ani (data de emitere a titlurilor decembrie 2020) şi un cupon de 4,5%, se tranzacţiona miercuri,la închiderea şedinţei, în marja 99%-99,6% din valoarea nominală. Cum investitorii care vând încasează de la cumpărători şi dobânda acumulată până în acel moment, ultima tranzacţie se făcuse la o valoare efectivă de 100,25%. Un mic adaos deci, de 0,25% raportat la valoarea de achiziţie, care trebuie împărţit însă şi cu brokerul (comisionul la tranzacţionarea titlurilor de stat e de 0,1% la mai mulţi intermediari).
Similar, titlurile de stat emise în decembrie 2020 cu maturitatea de 2 ani şi cupon de 4% se tranzacţionau la 99,13%-99,75%, cu ultima tranzacţie de miercuri la 99,1%, echivalentul a 100,21% cu dobânzile incluse.
Cum se observă, creşterea inflaţiei a scăzut cotaţiile obligaţiunilor listate, astfel încât cine lichidează înainte de scadenţă în primul an primeşte cam tot atât cât un deponent care renunţă la depozitul său pe 12 luni înainte de scadenţă, adică mai nimic. Sigur, dacă ne gândim la emisiunile pe 3-4 ani, lichidarea înainte de scadenţă are avantajul că nu afectează dobânzile primite până atunci, precum la emisiunea scadentă în 2024 amintită în exemplul de mai sus, ceea ce nu se întâmplă cu depozitele pe 3 ani sau cu titlurile de stat din programul Tezaur.
Ce se va întâmpla însă dacă inflaţia ajunge la 10% la începutul anului viitor? Cum vor fi cotate la bursă obligaţiunile mai vechi ce au cupoane de 3,5-4,5%? Un sfat înţelept care poate fi dat acum este să ne păstram resursele pentru a cumpăra obligaţiuni de stat pe ultima sută de metri a perioadei inflaţioniste, când avem şansa de a prinde dobânzi mari pe o perioadă mai lungă. Cam cum au procedat o parte din deponenţi în 2008 când băncile erau disperate să strângă resurse pentru a-şi drege capitalul afectat de provizioanele în creştere, iar dobânzile la termen ajunseseră la 20%. Cine a prins un depozit la un an cu astfel de randament a făcut o afacere bună.
Deocamdată, noile emisiuni Fidelis în lei ce pot fi achiziţionate până în 10 decembrie aduc dobânzi de numai 4% la un an şi 4,6% la 3 ani, un randament real negativ destul de evident (inflaţia în octombrie a fost de aproape 8%). Dar lucrurile se pot schimba substanţial de la începutul anului viitor, când influenţa preţurilor mari din energie va fi bine prinsă în inflaţia raportată oficial.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.11.2021, 14:29)
Marcarea la piața e simplu, ce faci după e mai greu...adică unde plasezi cu 4.5%, ca bancile nu se grăbesc cu dobânzile la depozite ca au bani căcălău? În 2022 toate activele vor scădea, mai putin euro sub saltea și câteva stocks, poate.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.11.2021, 16:56)
Titlurile de stat pe 3 ani cu dobanda 3,1soi cu scdenta in martie 2024, se tranzactioneaza la 96,6, adica daca le vinzi acum si primesti dobanda de 1,7 la suta, ramai cu o pirdere de 1,7 la suta dupa 7 luni. Foarte stimulativ?!
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.11.2021, 17:00)
S-au vandut si cu 94 lei (titlurile cumparate cu 100 lei)
3. fără titlu
(mesaj trimis de Om în data de 19.11.2021, 17:52)
Toata lumea stia ca va urma o perioada cu inflatie mare. Poate mai putini stiau corelatia intre dobanzi si inflatie. Acum au aflat cu totii.
4. vorbe si gargara
(mesaj trimis de investitor la sta în data de 19.11.2021, 22:55)
De ce sa finantezi un stat corupt? De ce sa stimulezi furtul, risipa si proasta gestionare a banului public, cumparind obligatiuni ale statului roman?
De ce sa nu te bucuri de viata ACUM, daca nu te duce mintea sa investesti responsabil? Lasa fraierii sa "investeasca" in FIDELIS. Pe banii lor, bea, maninca, traieste!