OPINII Poţi stimula economisirea fără să descurajezi consumul?

Cum PIB-ul nostru depinde în proporţie de peste 70% de consum, stimularea generală a economisirii pare o măsură riscantă. Dacă oamenii vor cheltui mai puţin se vor pierde nişte locuri de muncă, cererea se va contracta şi, tot aşa, întrăm într-o spirală a strânsului curelei precum în perioadele deflaţioniste ("de ce să cumpăr azi, când mâine poate fi mai ieftin?"). Totuşi, existenţa unor fonduri de rezervă la dispoziţia familiei ar contribui la parcurgerea mai lină a crizelor cu care se confruntă periodic economiile de piaţă, când creşterea şomajului şi scumpirea bruscă a creditului dezechilibrează multe bugete personale. Sau ar reduce povara finanţărilor pentru nevoi personale ori investiţii imobiliare. Din acest motiv au existat din partea autorităţilor iniţiative punctuale din partea autorităţilor de încurajare a economisirii, fie sub forma dobânzilor peste media pieţei, fie sub cea a primelor de stat.

O primă tentativă am văzut-o în cazul băncilor pentru locuinţe, când statul oferea 25% din suma strânsă de cel care intenţiona să îşi construiască sau să îşi renoveze o casă (dar nu mai mult de 250 euro pe an). Măsura a fost prost concepută iniţial, când nimeni n-a verificat dacă prima de stat a fost folosită pentru scopul pentru care a fost gândită (investiţii în amenajarea sau construcţia unei locuinţe) şi ne-am trezit cu agenţi de vânzări care invitau oameni pe final de an să vină cu 1.000 de euro pentru a încasa repede alţi 250 de euro din partea statului, urmând ca schema să se repete timp de 5 ani, după care se puteau retrage banii fără să mai investeşti nimic. Eventual mai aduceai câteva rude pentru a dilata efectul de levier al primei de stat. În plus, acest program se suprapune cu finanţările Prima Casă şi trebuie să recunoaştem că puţini dintre cei care şi-ar dori o locuinţa ar fi dispuşi să stea cu părinţii economisind nişte bani în loc să cumpere un imobil cu o dobândă subvenţionată indirect.

Am văzut apoi renaşterea programelor de împrumut al statului direct de la populaţie prin intermediul certificatelor de trezorerie. Am avut două astfel de emisiuni în 2018, la dobânzi de 5% (maturitate 5 ani) şi 4,5% (scadenţă la 3 ani) care propuneau randamente semnificativ peste oferta băncilor la depozitele la termen, dar care nu s-au bucurat de un interes foarte mare din partea persoanelor fizice, poate şi din cauza mediatizării insuficiente. Deşi se promitea că programul va continua, în acest moment Finanţele nu par să dorească să atragă bani noi de la populaţie preferând în continuare băncile, aşa că economisirea rămâne să fie stimulată prin alte mijloace. O astfel de iniţiativă a apărut recent în prim plan sub forma unui program guvernamental (denumit "gROwth") de stimulare a economisirii în numele copiilor minori. Dacă intenţia se concretizează sub forma unei legi, atunci conturile copiilor alimentate de părinţi până la majorat cu sume de minim 1200 lei anual ar urma să se rotunjească anual cu încă 600 de lei acordaţi ca primă de stat. În plus, sumele depuse primesc o dobândă anuală de 3%, care este superioară randamentelor depozitelor la termen la 12 luni la majoritatea băncilor. Ar fi prima măsură care reuşeşte să îmbine fericit dorinţa de stimulare a economisirii în mod punctual cu nevoia de a lăsa dorinţa de consum să se manifeste neîngrădit în restul economiei. Poate n-ar fi rău să existe programe similare şi pentru alte segmente ale populaţiei-studenţi, tineri antreprenori etc., care să popularizeze ideea constituirii unui fond personal pentru achiziţii viitoare fără a se mai se apela instant la creditele de nevoi personale din partea băncilor (sunt destul de constisitoare şi reduc repede potenţialul de consum al proaspătului debitor).