OPINII Premianţi şi corigenţi la SIF

Mihai IORDACHE
Ziarul BURSA #Editorial / 31 ianuarie 2011

Raportările rezultatelor financiare ale SIF-urilor pe anul încheiat arată că, fără excepţie, acestea au realizat profituri mai mici decât în 2009, deşi acela a fost după toate calculele cel mai slab al economiei româneşti. Ca un paradox însă, în anul 2009, SIF-urile, tot fără excepţie au realizat cel mai mare profit din istoria lor. Deşi ar părea curios, acele rezultate excelente din 2009 au o explicaţie logică şi simplă. Cu mici şi rare excepţii, profitul SIF-urilor a avut mereu la bază dividendele încasate de la băncile moştenite, res­pectiv, BRD, BCR şi Eximbank. Bancpost a fost întotdeauna un slab furnizor de dividende, iar după privatizare nu a mai dat dividende deloc. Mai mult, SIF-urile au mai participat şi la o majorare de capital, care le-a mâncat o parte însemnată din lichidităţi, mai puţin SIF4 care îşi vânduse participarea. Paradoxal, după ce ani buni Bancpost nu a adus aproape nimic, a adus un profit frumos atunci când SIF-urile şi-au vândut participaţia acţionarului majoritar grec. Deoarece, în 2008, anul cel mai bun pentru economia Româ­niei din secolul 21 şi cel mai bun pentru băncile româneşti în general, acestea au livrat cele mai mari dividende. Chiar şi Banca Transilvania care de obicei acorda acţiuni în cadrul majorărilor de capital, în 2009 a acordat dividende, nu foarte mari pe acţiune. Cum anul 2009 a fost unul foarte slab, BCR nu a acordat dividende, folosind profitul şi aşa diminuat la majorarea de capital, iar BRD a avut un dividend înjumătăţit pe acţiune. În aceste împrejurări, pentru a realiza cât de cât un profit, măcar la nivelul planului de buget, oricum mult sub realizările anului precedent, SIF-urile în mare majoritate au apelat la metoda patentată de avarie, adică vânzarea de acţiuni din zestre. Cum zestrea de acţiuni exotice, adică la societăţi mici sau mijlocii dar foarte performante, s-a redus considerabil în timp, s-a apelat la vânzarea din bijuteriile coroanei, adică prioritar vânzarea de acţiuni BRD. Cum aces­tea se află în portofoliu la valoarea nominală, preţul de vânzare peste 11 lei pe acţiune a adus un profit important. Cel mai mult a vândut SIF 4 Muntenia, acţiuni de peste 80 milioane lei, terminând anul 2010 cu un profit de 76,2 milioane, cu 12,8% mai mic decât în anul precedent în care oricum făcuse cel mai mic profit, de numai 87,3 milioane. Randamentul activelor la SIF4 Muntenia a fost însă pe locul al II-lea, cu 5,4%. Cel mai mic profit în 2010 l-a realizat însă SIF1 Banat- Crişana, de numai 63 milioane lei, faţă de 112,2 milioane în 2009, adică cu 43,8% mai mic şi având totodată şi cel mai mic randament al activelor, de numai 4,6%. Numai cu un pic deasupra se află SIF3 Transilvania, randament al activelor de 4,7%, cu un profit net de 71,3 milioane, în scădere cu 42,8% faţă de 2009. Pe o treaptă mai sus, adică pe locul trei în topul randamentelor, se află SIF5 Oltenia cu 5,2%, dar pe locul 2 ca valoare a profitului, de 81,1 milioane lei, cu cea mai mare scădere procentuală faţă de 2009, adică -56,7%. Aici trebuie să facem precizarea că în 2009 SIF5 Oltenia a vândut participaţia la Automobile Craiova pe care a încasat 18 milioane euro, oportunitate de care nu cred că va mai avea parte vreun SIF, în afara cazului cînd ar mai vinde din BRD, sau TLV. Premiantul clasei este de departe SIF2 Moldova, care deşi are cel mai mic activ net dintre toate SIF-urile, celelalte având cu 25,4 până la 39,4% mai mult la totalul activului net, a realizat cel mai mare profit net, de 97,2 milioane lei, cu numai 0,2% mai mic decât cel din anul precedent şi cu un randament al activelor de 8,5 %, destul de mult peste randamentele obţinute din dobânzi. Deşi a vândut şi el acţiuni BRD, circa 0,4%, de 2,5 ori mai puţin decât SIF4 de exemplu, a făcut cel mai bun plasament în acţiuni FP unde are un procent de participaţie de peste 1,17%, la un preţ mediu care i-ar asigura un randament de peste 50% în cazul vânzării la preţurile actuale de la BVB.

Va fi foarte interesant de urmărit în continuare evoluţia şi randamentul SIF-urilor în acest an şi în anii următori, acum că, se pare, groapa neagră a recesiunii a trecut şi se văd semnele redresării.

NOTĂ: Domnul Mihai Iordache, colaborator al ziarului "BURSA", este jucător activ pe piaţa valorilor mobiliare. Orice sugestie de investiţie s-ar desprinde din articolele domniei sale trebuie considerată din acest punct de vedere. Întreaga responsabilitate privind conţinutul articolului revine autorului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Asa ne trebuie daca am vandut bancile strainilor!

    Au grija toate sa uzeze de tertipuri care sa le asigure exprroprierea veniturilor pentru a ocoli realizarea de profit/ acordarea de dividende. 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb