OPINII Revoluţia nu se sfârşeşte fără reconcilierea naţională

Au trecut, din decembrie 1989, două decenii, care permit o perspectivă realistă asupra evenimentelor: deşi anti-comunistă, Revoluţia a fost confiscată şi "valorificată" tocmai de privilegiaţii vechiului regim; evident, cu complicitatea Occi-dentului.

Astazi, putem întelege mai uşor cum a căzut zidul Berlinului şi cum s-a elaborat şi implementat "tranziţia" de la socialism la capitalism. A fost un acord între Est şi Vest prin care, în schimbul trecerii la modelul politico-economic al lumii occidentale, nomenclatura şi structurile de sorginte KGB-istă au preluat şi au păstrat controlul procesului de tranziţie în fostele ţări comuniste şi au transformat puterea poliţienească într-una financiară. Tranzacţia cu "tranziţia" a avut avantaje evidente şi pentru Occident: încetarea războiului rece, accesul la mâna de lucru ieftină şi calificată şi câştigarea unor pieţe de desfacere imense.

În România post-comunistă, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat a fost singurul care a avut, încă de la început, opţiuni politice corecte, cărora le-a rămas consecvent: smulgerea României din zona de influenţă rusească, integrarea ţării în NATO, aderarea la Uniunea Europeană, restituirea proprietăţilor confiscate de comunişti - pământuri, păduri, case, active economice - economia de piaţă, reformarea justiţiei, instituirea statului de drept şi reconcilierea naţională, prin lustraţie.

Unele dintre aceste obiective strategice s-au îndeplinit, majoritatea dintre ele datorită eforturilor PNŢCD în perioada 1996-2000, când am participat la guvernare. Noi am întrerupt "firul roşu" dintre Bucureşti şi Moscova, noi am întors ţara cu faţa la Occident, noi am reformat economia naţională, noi am început restituirea proprietăţilor, în timpul guvernării noastre au început negocierile de aderare la Uniunea Europeană şi noi am obţinut angajamentul ferm al NATO cu privire la apropiata acceptare a României.

• Lustraţia - pasul esenţial spre reconcilierea naţională

Blocaţi de Partidul Democrat, partener de guvernare, nu am reuşit să facem lustraţia, iar acest eşec major a diminuat efectele benefice ale celorlalte măsuri. Lustraţia era absolut necesară, ea fiind primul pas - obligatoriu! - pe drumul spre reconcilierea naţională. Profunzimea crizei morale în care este scufundată societatea românească se datorează tocmai supravieţuirii securiştilor şi nomenclaturiştilor în structurile puterii de stat. Mecanismele de-mocratice funcţionează prost, pentru că România este controlată de oligarhie.

Oligarhia românească este formată din mai puţin de o sută de mii de oameni, adică sub o jumătate de procent din populaţie. Toţi aceştia sunt legaţi între ei prin linii de forţă, pe care se mişcă cu uşurinţă, ceea ce explică traiectoriile spectaculoase ale multor cariere şi averi. Majoritatea componenţilor săi au relaţii strânse cu serviciile secrete succesoare fostei Securităţi, în principal ca ofiţeri acoperiţi.

Din cauza lor, multe pământuri au fost "restituite" pe alte amplasamente, din cauza lor, multe păduri au fost "restituite" gata tăiate, din cauza lor multe case au fost "restituite" nu proprietarilor, ci chiriaşilor, din cauza lor proprietăţile economice, naţionalizate după război, practic nu au fost restituite. Ei sunt responsabili pentru organizarea dezorganizării funcţionării instituţiilor de stat în România, ei sunt responsabili pentru manipularea opiniei publice, pentru promovarea incompetenţilor până la cel mai înalt nivel în stat, pentru instabilitatea legislativă, pentru blocarea justiţiei şi pentru corupţia generalizată!

Ei sunt cei care au vândut pe nimic 100% din infrastructura de comunicaţii a ţării, aproape 100% din infrastructura energetică, 90% din sistemul bancar. Dacă i-am fi lustrat, nu ar mai fi vândut rezervele de petrol şi gaze; dacă i-am fi lustrat nu ar mai fi putut devaliza băncile; dacă i-am fi lustrat nu ar fi transformat agricultura în tranzancţii imobiliare; dacă i-am fi lustrat nu ne-ar fi costat atât de mult kilometrul de autostradă; dacă i-am fi lustrat am fi avut şcoli, spitale şi reţelele de infrastructură puse la punct! Dacă i-am fi lustrat, am fi trăit mai bine!

Limitarea şi reducerea influenţei oligarhilor asupra actului de guvernare a constituit dificultatea esenţială a procesului de aderare a ţării la structurile euro-atlantice. Deşi România a fost până la urmă acceptată, partida nu este nici pe departe câştigată, deoarece structurile oligarhice, de sorginte securisto-comunistă, se regenerează prin plasarea unor oameni noi în toate punctele cheie ale sistemului finan-ciar-bancar, economic, politic, administrativ şi în justiţie.

Societatea civilă românească a fost prea slabă şi nu a putut, iar Uniunea Europeană nu a vrut să ne ajute să facem lustraţia. Ţărilor candidate fost-comuniste li s-a cerut să-şi reformeze sistemul juridic şi să-şi creeze agenţii independente anticorupţie, dar lustraţia şi deschiderea dosarelor poliţiei secrete nu a fost niciodata o precondiţie pentru aderare.

Un popor dezbinat nu poate construi nimic durabil. Pentru a redeveni solidari, românii trebuie să se reconcilieze cu ei înşişi, pe baza adevărului. Avem nevoie de adevărul despre crimele comunismului, de adevărul despre crimele din timpul Revoluţiei, de adevărul despre crimele mineriadelor. Reconcilierea trebuie făcută în spiritul moralei creştine, cei care au greşit trebuie să se căiască, iar cei care au avut de suferit trebuie să ierte.

Ceauşescu a reuşit să-i solidarizeze pe români împotriva lui. 20 de ani mai târziu, este vremea să fim solidari nu împotriva a cineva/ceva, ci pentru: pentru un proiect naţional, care să vizeze binele comun.