Zvonurile din piaţă, ecourile din presă şi comunicatul de presă emis ieri de către preşedintele SIF 5 Oltenia m-au neliniştit profund. Se zvonea de mai multă vreme că unele SIF-uri ar dori să îşi mute sediul la Bucureşti.
Observ că prima mişcare de acest gen se vrea la SIF 5 Oltenia. Până acum, şi pe bună dreptate, SIF 5 Oltenia este vârful de lance al SIF-urilor în ceea ce eu numesc performanţă. Dar iată că unii acţionari, care au profitat din plin de majorarea limitei de deţinere la 5%, pătrunşi în CA, şi-au scos pionii la înaintare lansând fumigene, care sunt menite să acopere adevăratele intenţii ale unor acţionari potenţi financiar. O anumită doamnă Ana-Barbara Bobircă, împinsă în faţă de către acţionarul Business Capital for Romania Opportunity Fund, cu acţionar majoritar BCR/ERSTE, lansează afirmaţii neadevărate, care neliniştesc acţionarii, la un eveniment, Romania Investor Days, la New York, erijându-se în reprezentant al SIF 5 Oltenia. Doamna respectivă, care nu a fost mandatată să participe şi, mai mult, să reprezinte SIF 5 Oltenia, după cum afirmă directorul general Tudor Ciurezu, anunţă că se va schimba sediul societăţii de la Craiova la Bucureşti, că se negociază cu ERSTE vânzarea de către SIF 5 a participaţiei acestuia la BCR, majorarea de capital pentru diluarea participaţiilor acţionarilor inactivi (adică a cuponarilor cu 975 -1.010 acţiuni şi a celor cu acţiuni reziduale de 10 sau multiplu de zece acţiuni, primite în contul dividendelor pentru anii 1992 - 1996 ). În mod evident, asta este o presiune asupra conducerii executive, respectiv asupra preşedintelui, Tudor Ciurezu, care, nevânzând cele 6,12 % din acţiunile BCR, aşa cum au făcut celelalte SIF-uri, ba mai mult, participând şi la o majorare de capital la valoarea nominală de vreo 350 - 360 milioane acţiuni, stă în coastă acţionarului principal - ERSTE. Presupusa majorare de capital, care niciodată nu a fost pusă în discuţie în vreo adunare generală a acţionarilor, este după părerea mea de mic acţionar o manevră prin care cei mari, avizaţi, să profite, în dauna celor mărunţi. Se mai vorbeşte în piaţă şi de acordarea de dividende care să reprezinte mereu cel puţin 15% din valoarea de piaţă a acţiunilor. O tâmpenie care presupune, aşa cum se arată în comunicatul de presă al SIF 5 Oltenia, o acţiune de lichidare accelerată a fondului, desigur în beneficiul celor care hotărăsc, ce, cum şi când. Adică la momentele când sunt pregătiţi cu banul. Sper că BCR/ERSTE şi domnul Florin Pogonaru, care este şi el în spate, să fie contraţi eficace şi la timp de către ceilalţi acţionari importanţi ai SIF 5 Oltenia, 60 la număr, care deţin peste 50% din SIF şi să nu se întâmple nicio nenorocire. Şi mai presus de orice, am încredere în preşedintele SIF Oltenia, cel care a dus SIF 5 Oltenia de la 2340 lei vechi, adică 0,234 lei activ net pe acţiune, la 1 noiembrie 1999, la peste 2,745 lei pe acţiune la 31 ianuarie 2014.
NOTĂ: Domnul Mihai Iordache, colaborator al ziarului "BURSA", este jucător activ pe piaţa valorilor mobiliare. Orice sugestie de investiţie s-ar desprinde din articolele domniei sale trebuie considerată din acest punct de vedere.
Întreaga responsabilitate privind conţinutul articolului revine autorului.
1. La 31 Ianuarie 2014 SIF 5 a cotat sub 2,1 RON
(mesaj trimis de doru stoian în data de 27.02.2014, 10:25)
.... si nicidecum peste 2,7 RON.
Nu fac insa niciun caz din aceasta nepotrivire, pentru ca oricum - "prietenii stiu de ce" - variatiile aparent mari de dupa virgule sunt:
SUNT APA DE PLOAIE = LICHIDITATEA PIZ .... pardon "PIETII" .............. respectiv egale cu ZERO ............ intr-un orizont:
ADEVARAT .... adica diferit de cel REAL !
1.1. Cine munceste, mai mult pagubeste ! (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de doru stoian în data de 27.02.2014, 10:32)
Oricum, trebuie sa existe cineva care:
sa dea impresia-halucinatia de "piata".
Si daca n-ar fi gamblericii care trudesc zilnic in fata ecranelor, la pariuri impotriva "CASIERIEI BVB"
- golite-sparte de continut-lichiditate -
s-ar duce dreaq` orice IMAGINE !
S-ar innegri "ecranu`", de nu s-ar mai vedea nici cu ochelarii Google !
1.2. Domnu` Iordache, noroc ca nu ti-a taiat Basescu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de doru stoian în data de 27.02.2014, 10:41)
.... toata pensia, ca la varsta matale, nu mai ramaneai oricum cu nicio lichiditate, dupa ce ca "piata" ti-a taiat si ea circa 85% din valoarea ECONOMISIRILOR = REZERVELOR = portofoliului !
Adica, imediat dupa consumarea primului BAIL_IN din 2008 !
2. Infratiere "in suferinta" cu domnul Iordache,
(mesaj trimis de Mic actionar BCR în data de 27.02.2014, 20:36)
Domnule Iordace, se dezgheata(la propriu si lam figurat) lucrurile in Romania; oare cine ii va pune la punct si pe dictatorii de la Viena in privinta jafului de la BCR?.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2014, 20:38)
Si tanar, sau doar nelinistit?.