OPINII Totul pentru angajator, nimic pentru angajat

Propunerea ministrului muncii ca programul de lucru să poată fi redus cu până la 80%, pe fondul dificultăţilor cu care se confruntă companiile afectate de criză a trecut fără prea mare vâlvă. Cu atât mai mult cu cât se ia în calcul modificarea programului de lucru "de fiecare dată când situaţia o impune".

Cu ochii la criza semiconductorilor care afectează uzinele Dacia, statul vrea să se asigure că nu le dă francezilor niciun motiv să se întrebe dacă n-ar gasi un mediu economic mai bun şi o forţă de muncă mai ieftină prin alte părţi, ceea ce ar fi o decizie cu impact catastrofal asupra balanţei noastre externe. Totuşi, să nu trecem cu vederea această uriaşa minge care se ridică la fileu angajatorilor în dauna angajaţilor, tocmai cu pretextul că pielea celor din urmă e salvată.

Există în prezent o lege care dă dreptul companiilor să îşi reducă cu 50% programul de lucru, dacă în luna anterioară au avut o scădere a cifrei de afaceri de minim 10%. Modificarea ei în sensul creşterii acestui procent la 80% ar lăsa angajaţii fără cea mai mare parte a veniturilor, lăsându-i în poziţii precare în faţa creditorilor de pildă. Ce vor face aceştia dacă patronul îi trimite acasă de fiecare dată când se confruntă cu un număr mai mic de comenzi decât în luna anterioară? Propunerile legislative ale autorităţilor vin sub pretextul că vor să conserve locurile de muncă. Nu se precizează însă cum se vor conserva veniturile angajaţilor pentru ca aceştia să fie protejaţi de abuzurile companiilor.

Una e să protejezi locurile de muncă, alta mai mult profiturile acţionarilor. Sunt zone unde se lucrează sezonier, unde specificul activităţii presupune perioade pline şi unele în care comenzile scad simţitor (afacerile din Horeca de pildă, construcţiile, agricultura). Ce facem, lăsăm angajaţii aproape fără venituri pentru a le oferi pe tavă angajatorilor ocazia de a-şi maximiza câştigul? Puţini dădeau oamenii afară pentru câteva luni de scădere a activităţii pentru că era aproape imposibil să angajeze alţii la fel de pregătiţi când se relua ritmul obişnuit de lucru astfel încât patronul accepta să meargă în pierdere câteva luni fiind conştient că va reveni pe profit după alte luni bune. Acum, tentaţia va fi mare - de ce să nu trimitem oamenii acasă cu 20% din venituri în perioadele moarte sau mai puţin dinamice, pentru a-i rechema apoi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat după? Numai că cei care vor trebui să se sature cu 20% din salariu au şi alte obligaţii - au rate, au copii de crescut, au poate probleme medicale în acele perioade de salarii diminuate drastic. Cu ei ce facem?

Să nu ne amăgim cu sentimentul de responsabilitate al companiilor. Până la legea PSD prin care contractele part-time erau impozitate ca unele cu normă întreagă, companiile care le foloseau abuziv se simţeau în regulă. Acum, se revine la vechile practici, ba mai mult, se primesc noi stimulente pentru a trata incorect salariaţii şi, implicit, bugetul statului (nu mai vin taxele pe salariile întregi) în scopul menajării profiturilor corporative. Păi, dacă tot e criză, nu ar trebui să existe şi solidaritate, povara să se distribuie cât mai egal în societate?