OPINII Va depăşi devalorizarea leului dobânzile la titlurile de stat?

Că leul se va deprecia mai accelerat decât până acum în faţa euro par să aibă puţini îndoieli, majoritatea analiştilor din bănci avansând un curs apropiat de 5 lei pentru finalul anului. Dar se va limita la doar atât deprecierea?

Leul pleacă dintr-o poziţie nefavorabilă dacă ne raportăm la deficitul bugetar de 7-8% estimat pentru finalul anului (7% Guvernul, 8% estimarea Fitch), iar deficitul de cont curent poate exploda având în vedere că exporturile româneşti depind destul de mult de automobilele Dacia şi Ford. Sigur, un declin economic va reduce şi cererea din import, astfel încât există şansele unei atenuări a deficitului comercial. Cu toate astea, singura pârghie de stimulare economică mai viguroasă rămâne cursul de schimb. Guvernul nu îşi permite extinderea deficitului bugetar foarte mult şi presiunea e mare din partea tuturor afacerilor care au fost puse pe butuci în urma izolării forţate. Un leu slăbit ar da exportatorilor un ajutor incontestabil, în vreme ce importurile ar fi descurajate. Iar o retrogradare din partea unei agenţii de rating spre finalul anului ar turna gaz pe focul acestui proces de depreciere. Cât de mare va fi însă aceasta şi în ce ritm se va produce?

Dacă leul pierde constant teren în faţa euro, lună de lună, tentaţia celor care îşi plasează economiile în depozite la termen în lei pentru a le schimba în valută ar fi apreciabilă. Ar trebui să avem, prin urmare, fluctuaţii şi ruperi de ritm pentru a-i deruta cât mai mult şi BNR e destul de pricepută la asta. Comparaţia cu depozitele la termen este forţată pentru majoritatea băncilor, având în vedere că multe nu acoperă nici măcar inflaţia. Doar câteva bănci mai mici şi CEC-ul plus Banca Transilvania şi-au dus dobânzile la depozitele pe 1-2 ani în apropierea randamentelor titlurilor de stat emise anul trecut (în acest an nu am avut nicio emisiune), astfel încât să ai o depreciere mai mare decât dobânzile de la BCR sau BRD (dobânzi de 1,45%-1,05% la depozitele la 12 luni) nu ar fi o mare realizare. Ar putea depăşi deprecierea leului şi randamentul titlurilor de stat la un an? Adică 3,5%, cam cât se laudă Ministerul Finanţelelor că a fost costul de finanţare a datoriei publice din aprilie? Eu cred că acest reper este uşor de trecut şi cel care ar putea rezista mai bine este cel de 5%, adică dobânda pentru titlurile la 5 ani pentru populaţie. E destul de greu de înghiţit faptul că nicio emisiune de titluri de stat nu ar oferi conservarea valorii economiilor raportat la euro, iar o depreciere de 5% până la finalul anului poate fi luată în calcul. Adică un curs trecut peste 5 lei, dar nu peste 5,1 lei/euro. O depreciere în jur de 5% ar face suportabile şi costurile de conversie (cam 2-2,5% la o cumpărare de valută prin casele de schimb ale băncilor plus o revânzare când pericolul a trecut), cei care o fac având asigurat şi un mic câştig, cam la nivelul dobânzilor la termen în lei la băncile mai zgarcite cu deponenţii în acest moment, deci nu foarte tentant. Dacă, însă, leul pierde mai mult teren în faţa euro şi cursul sare de 5,1 lei, atunci va fi destul de greu să mai convingi lumea să rămână cu leii în bancă şi să nu ii transforme în euro pentru a le conserva valoarea. Iar de aici s-ar intra într-o spirală mai greu de controlat.

Dacă doriţi să furaţi startul în acest proces de conversie, dar nu dispuneţi de sume prea mari astfel încât să obţineţi cotaţii preferenţiale din partea băncilor, atunci puteţi folosi cardul Revolut sau programele Happy Hour de la Unicredit sau Smart Hour de la Raiffeisen. În primul caz, puteţi schimba la cotaţii foarte apropiate de cele de pe interbancar echivalentul a 20.000 lei, în cel de al doilea puteţi converti zilnic echivalentul a 1.000-1.500 euro la cursul BNR. Personal, aş alege însă dolarul în faţa euro (economia SUA e mai bine coordonată, fără dezertări la orizont) sau, în cel mai rău caz, un coş euro-dolar.