Opoziţia îl ameninţă pe Traian Băsescu cu suspendarea

C.D.
Ziarul BURSA #Politică / 8 februarie 2011

Victor Ponta şi Dan Voiculescu

Victor Ponta şi Dan Voiculescu

Victor Ponta: "Băsescu a încălcat de multe ori Constituţia. Dacă se mai repetă, atunci îl vom suspenda".

Dan Voiculescu: "Există premise parlamentare ca, până la 25 martie 2011, preşedintele să fie suspendat din funcţie".

Opoziţia îl ameninţă, din nou, pe preşedintele Traian Băsescu cu suspendarea. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a susţinut, ieri, că şeful statului a încălcat de multe ori Constituţia, iar dacă această situaţie se va mai repeta, atunci opoziţia va avea la îndemână instrumentul suspendării din funcţie.

Victor Ponta a declarat după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, potrivit Agerpres: "De multe ori, domnul Băsescu a încălcat Constituţia. Dacă o va încălca în continuare, apropo de alegeri, sunt convins că ar trebui să ajungem din nou la vot. Am văzut că este foarte curajos, că vrea să-l suspendăm şi să mergem la vot. E în regulă, suntem de acord".

Liderul PSD a adăugat că atât el, cât şi partidul pe care îl conduce nu dau niciun fel de posibilitate vreunei colaborări, în orice formă, cu Traian Băsescu.

Victor Ponta a afirmat: "Ne este foarte clar: cu Traian Băsescu a încercat toată lumea să colaboreze. N-a reuşit absolut nimeni. Sigur, domnul Boc şi doamna Udrea. Dar nu avem aceeaşi capacitate. Şi pentru noi, pentru PSD şi pentru mine personal, Victor Ponta, Traian Băses-cu, în nicio variantă, nu poate fi un partener nici măcar constituţional sau instituţional".

Voiculescu: "Opoziţia mai are nevoie, la Senat, de un singur vot"

Declaraţiile lui Victor Ponta vin după ce preşedintele fondator al PC, vicepreşedintele Senatului, Dan Voiculescu, a declarat, ieri, că există premise parlamentare ca, până la 25 martie 2011, preşedintele Traian Băsescu să fie suspendat din funcţie.

Liderul conservator a afirmat că în Senat opoziţia mai are nevoie de un un singur vot şi că sunt senatori din actualul arc guvernamental care nu mai acceptă "să fie responsabili pentru dezastrele cuplului Băsescu- Boc".

Voiculescu a mai susţinut că noua structură politică - Uniunea Social-Liberală -, formată din PSD, PNL şi PC, are obligaţia de a folosi toate mijloacele parlamentare şi constituţionale de care dispune pentru a schimba imediat puterea

Sulfina Barbu: "Nu se poate vorbi despre suspendare fără să existe un motiv constituţional"

Deputatul democrat-liberal Sulfina Barbu (foto) a criticat, ieri, afirmaţiile preşedintelui fondator al PC, Dan Voiculescu, referitoare la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, afirmând că despre acest demers nu se poate vorbi fără să existe vreun motiv constituţional.

Sulfina Barbu a declarat: "Ce nu a înţeles Voiculescu, aşa cum nu au înţeles nici alţii, este că nu poţi să vorbeşti de suspendarea preşedintelui fără să ai niciun motiv constituţional, fără ca românii să înţeleagă că opoziţia nu dă doi bani pe interesele oamenilor, ci serveşte doar obsesiilor maladive ale unor patroni de presă faţă de preşedintele Traian Băsescu".

Sulfina Barbu mai susţine că, prin declaraţiile sale, Dan Voiculescu a confirmat că, de fapt, se află în spatele alianţei opoziţiei: "Voiculescu este cel care a fixat şi a forţat termenul pentru formarea alianţei, tot aşa cum tot el stabileşte că, în 25 martie, şeful statului trebuie suspendat. Astfel avem dovada că liderii PSD şi PNL sunt doar marionetele lui Voiculescu, care răspund prompt ordinelor venite de la acesta".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Exista temeri ale USL-asilor, nu premise ptr. suspendarea Presedintelui. 

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7329
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3176
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9824
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.3649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb