Lumea trebuie să se pregătească pentru viitoarele schimbări climatice, avertizează tot mai des specialiştii. Oraşele mediteraneene trebuie să construiască clădiri eficiente energetic, să extindă spaţiile verzi şi să reducă traficul automobilelor, în condiţiile în care schimbările climatice au dus la înregistrarea de temperaturi extreme periculoase, a declarat secretarul general al Uniunii pentru Mediterana, Nasser Kamel. Declaraţiile au fost făcute cu prilejul celei de-a 3-a conferinţe ministeriale a acestui for, care a avut loc săptămâna trecută la Zagreb. Cei cinci ani care au trecut de la conferinţa de la Cairo nu înseamnă o perioadă îndelungată pentru dezvoltarea urbană, a menţionat diplomatul egiptean, apreciind că în această perioadă s-a putut constata o convergenţă a politicilor naţionale şi regionale în direcţia unei dezvoltări urbane mai sustenabile. Oamenii sunt conştienţi că nu putem continua comportamentul actual, a subliniat secretarul general al UfM, amintind că în zona Mediteranei condiţiile meteorologice devin din ce în ce mai extreme, mai ales în timpul verii. Mediterana şi zonele costale se încălzesc cu 20% mai rapid decât media globală, potrivit UfM. Nasser Kamel a atras atenţia şi asupra efectelor adverse ale deficitului de apă şi turismului excesiv. Deficitul de apă este o problemă în ţări ca Spania, Franţa şi Portugalia, unde se produc frecvent incendii de vegetaţie. Problema este prezentă şi în sudul Europei, deşi nu este una acută în ţări cum sunt Croaţia şi statele învecinate, a apreciat secretarul general al UfM. Secretarul general al UfM a îndemnat în acelaşi timp statele mediteraneene să coopereze pentru protejarea patrimoniului cultural şi un management responsabil al siturilor arheologice. Uniunea pentru Mediterana, organizaţie interguvernamentală cu sediul la Barcelona, reuneşte toate ţările Uniunii Europene, precum şi statele din sudul şi estul Mediteranei, 42 în total.
Oraşele, nevoite să se pregătească pentru încălzirea climei
O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 8 mai 2023
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.05.2023, 12:08)
Dar redeschiderea mineleor de carbune/lignit cu centralele aferente,
in Germania si Polonia + tancherele "bombe ecologice" care transporta
gazul lichefiat din USA fac "minuni" ecologice ptr. salvarea planetei
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.05.2023, 15:40)
Acelasi coment obosit il fredonezi de un an de zile!
Slava Russia!
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.05.2023, 15:41)
El comenteaza si ca preturile la energie sunt prea mari, vrea sa fie si cu organul inauntru si cu sufletul in rai!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.05.2023, 15:39)
Sa vina cei care sunt anti-orice sa strige ca nu exista incalzire globala!