ORBAN: "Este fundamentală respectarea regulilor de protecţie sanitară"

J.P.
Miscellanea / 17 noiembrie 2020

"Este fundamentală respectarea regulilor de protecţie sanitară"

Premierul Ludovic Orban a făcut, ieri, apel la români să respecte normele de protecţie sanitară, conform Agerpres.

"Vreau să-i rog pe români să înţeleagă că este fundamentală respectarea regulilor de protecţie sanitară. Vedem ce se întâmplă în alte ţări din Europa şi din lume. Nu trebuie să ajungem acolo. Depinde de fiecare dintre noi să nu ajungem în situaţia altor ţări în care practic a explodat pandemia şi în care guvernele ţărilor respective sunt obligate să ia măsuri radicale. Tot ce am făcut a fost pentru a încerca să-i convingem pe români să respecte aceste reguli simple de protecţie sanitară. Este cea mai simplă regulă pentru a nu pune în pericol viaţa şi sănătatea lor, dar şi a familiilor lor, a prietenilor lor, a colegilor lor de birou. Din nou fac apel că este mult mai uşor să nu te îmbolnăveşti decât să treci prin boală. Am văzut cazuri grave, am văzut ce înseamnă secţii de terapie intensivă şi mă rog cât mai puţini români să ajungă în situaţia de a avea nevoie de a fi trataţi în terapie intensivă. Aveţi grijă de voi, respectaţi regulile, pentru a vă păstra sănătatea şi pentru a nu vă pune în pericol viaţa!", a afirmat Ludovic Orban.

Şeful Executivului le-a mulţumit celor care tratează pacienţii.

"Este o luptă care se dă în condiţii foarte grele, în condiţii de presiune uriaşă şi vreau să le mulţumesc tuturor cadrelor medicale şi tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea aproape ca pe o misiune şi care reuşesc cu adevărat să salveze vieţi şi să însănătoşească pacienţi, mulţi dintre ei aflaţi în situaţii grave", a spus premierul.

El a declarat că nu a găsit nereguli în spitalele din Capitală pe care le-a vizitat.

"În cadrul acestei vizite efectuate împreună cu primarul general am inventariat numărul de paturi de la ATI la Spitalul Malaxa, unde au nevoie de instalaţie de alimentare cu oxigen suplimentară pentru a putea pune în funcţiune încă cinci paturi de terapie intensivă. De asemenea, am inventariat, dar aici nu s-a luat încă o decizie cu domnul director este necesară o discuţie mai profundă, doar se evaluează dacă există posibilitatea tehnică de realizare a zece paturi de terapie intensivă. Trebuie analizate toate condiţiile tehnice. Posibilitatea reală, efectivă, ţinând cont de situaţia constructivă şi alţi parametri tehnici, dacă există posibilitatea de a creşte numărul de paturi de terapie intensivă. Fără a fi specialişti, ne-am interesat şi privitor la funcţionarea instalaţiilor de gaz, de aer comprimat, instalaţiilor electrice, situaţia contractelor de mentenanţă, de service, dacă s-au efectuate toate avizările pentru rampe, toate tipurile de avizări, dacă sunt la zi. Nu (n.r. - au fost găsite nereguli). La Colentina situaţia este în regulă, la Spitalul "Sfântul Ioan", de asemenea este în regulă. La Malaxa am înţeles că în cursul acestui an sau anul trecut a fost investiţia de realizare a tuturor... şi la "Sfântul Ioan" este o instalaţie extrem de modernă şi de bine pusă la punct, cel puţin în spitale, aici neexistând o secţie de terapie intensivă, dacă se va lua decizia de înfiinţare, ea va fi făcută în conformitate cu toate standardele", a spus Orban.

Potrivit acestuia, Guvernul va deconta din fonduri europene toate lucrările de modernizare, de reparare, de alimentare cu oxigen, de refacere a instalaţiilor.

Orban a precizat că în urma verificărilor făcute de DSP-uri şi Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă vor fi stabilite spitalele care au nevoie de fonduri.

"Am cerut sprijin la Ministerul Economiei, către ISCIR şi CNCIR, care trebuie să avizeze proiectele şi să verifice starea proiectelor. Vom şti clar şi cum se stă cu contractele pentru lucrările de mentenanţă şi de service, pentru că şi acolo trebuie să vedem exact dacă sunt contracte în regulă, dacă firmele care au contract îşi respectă regulile şi în cazul în care se lucrează în regie proprie trebuie verificată pregătirea tehnică, dacă au toate avizele necesare pentru toţi cei care sunt angajaţi în personalul tehnic care deserveşte spitalul în regie proprie", a explicat premierul.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Hai cu marele "Reset Global" lasati vrajeala!

    Hai cu mascarada din 2021-2022! 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb