ORBAN: "Nu e o diferenţă privind tratamentul pacienţilor care ajung în secţiile ATI"

J.P.
Politică / 24 octombrie 2020

"Nu e o diferenţă privind tratamentul pacienţilor care ajung în secţiile ATI"

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă la Timişoara, referindu-se la mortalitatea în România, în urma infectărilor cu virusul SARS CoV-2, că "este o creştere a numărului de cazuri" şi că explicaţiile ar trebui să le dea specialiştii din domeniul medical. Referitor la Institutul Regional Oncologic din Timişoara, şeful Executivului a precizat că este nevoie de un studiu de fezabilitate şi apoi de realizarea documentanţiei tehnico-economice. El a mai spus că ar putea fi "pregătită o finanţare în cadrul exerciţiului financiar multianual, adică pe bugetul Uniunii Europene", conform news.ro.

"E o creştere a numărului de cazuri, discuţiile pe care le-am avut cu reprezentanţii din secţiile de Terapie Intensivă, nu este o diferenţă în ceea ce priveşte tratamentul pacienţilor care ajung în secţiile de Terapie Intensivă, explicaţiile ar trebui să le furnizeze specialiştii în domeniu. În ceea ce ne priveşte, a crescut constant capacitatea de testare astfel încât să putem pune diagnosticul în fazele incipiente ale bolii, în măsura în care e posibil. De asemenea, a crescut constant capacitatea de testare, iar domnul profesor Săndesc a prezentat un materialprivitor la creşterea capacităţii de tratare în secţiile de Terapie Intensivă, cu aproape 70%, în această perioadă. Avem experienţă, medicii sunt buni, probabil sunt alţi factori care determină. Poate fi o îmbolnăvire a celor care au comorbidităţi pentru că se ştie că în general formele mai grave care pot să ducă la deces sunt pentru pacienţi care au şi alte boli asupra cărora virusul acţionează în acest sens", a declarat Orban, sâmbătă la Timişoara.

Premierul Ludovic Orban a avut sâmbătă, la Timişoara, o întâlnire cu vicepreşedintele Societăţii Române de ATI, medicul Dorel Săndesc şi cu managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Raul Pătraşcu.

"A fost o discuţie foarte interesantă şi cu Raul Pătraşcu şi cu domnul profesor Săndesc legată de unele practici din Timişoara în tratarea pacienţilor şi în general în lupta contra pandemiei. Am notat mai multe propuneri formulate de domnul profesor Săndesc şi de domnul director Raul Pătraşcu", a declarat Orban.

Prim-ministrul a fost informat şi despre o serie de investiţii din domeniul medical pentru care i-a fost solicitat sprijinul.

"De asemenea, mi-am notat şi solicitările de investiţii care există, Institutul Oncologic, Secţia de Ortopedie nouă. De asemenea am reţinut solicitarea de pregătire a unui spital regional la Timişoara. În ceea ce priveşte Institutul Oncologic, există o documentaţie tehnico-economică, am discutat cu domnul ministru Boloş pentru a identifica o posibilitate de finanţare în cadrul Programului naţional de rezilienţă şi recuperare pentru Institutul Oncologic pentru că npi am fixat ca şi priorităţi zona de Oncologie şi zona Cardiovasculară pentru finanţările pe Programului naţional de rezilienţă şi recuperare. În ceea ce priveşte spitalul regional, aici evident, trebuie să facă un studiu de fezabilitate, trebuie să realizeze o documentaţie tehnico - economică şi ar putea fi pregătită o finanţare în cadrul exerciţiului financiar multianual, adică pe bugetul Uniunii Europene. Specificitatea proiectelor din cadrul Programului naţional de rezilienţă şi recuperare este că noi trebuie să fim gata să semnalăm contractele de finanţare pentru 70% din proiecte până la 31 decembrie 2022, ori aici avem nevoie de proiecte mature care să poată fie să aibă documentaţii tehnico - economice aprobate, fie să poată fi aprobate în termen foarte scurt", a explicat Orban.

Institutul Regional de Oncologie Timişoara ar fi trebuit să fie amplasat pe o suprafaţă de 5,5 hectare şi ar fi trebuit să aibă 476 de paturi de spitalizare, potrivit Hotărârii prin care Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici ai acestui obiectiv de investiţii. Însă proiectul a fost blocat în ianuarie 2019 când ministrul Sănătăţii de la acea vreme, Sorina Pintea, a declarat că a făcut plângere penală la Parchet faţă de Direcţia de Sănătate Publică Timiş, după ce a avut suspiciuni că interese din zona medicală privată au blocat proiectul de construire a unui Institut Oncologic la Timişoara.

Durata de realizare a Institutului era estimată la 36 de luni, iar valoarea construcţiei şi a dotării unităţii de 511,628 milioane de lei.

Cancerul reprezintă a doua principală cauză de mortalitate (19,4%), după bolile cardiovasculare.

Judeţul Timiş este unul dintre judeţele cu cea mai mare rată a afecţiunilor oncologice din România, cu peste 15.000 de pacienţi luaţi în evidenţă, numărul cazurilor nou apărute fiind în creştere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb