ORBAN:  PNL va solicita o anchetă în cazul votului la dublarea numărului de parlamentari pentru Diaspora

Elena Deacu
Politică / 24 iunie 2015

Liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, a declarat miercuri că va solicita conducerii Camerei Deputaţilor efectuarea unei anchete în cazul votului la amendamentul la legea alegerilor parlamentare privind dublarea numărului de deputaţi şi senatori pentru Diaspora, pe motiv că votul mai multor liberali nu a fost înregistrat.

'Patru colegi de-ai mei care au fost prezenţi pe toată perioada dezbaterilor în plen şi care au fost prezenţi la momentul votului având cartela în aparat şi după declaraţiile lor că au votat 'pentru' nu figurează pe desfăşurătorul oficial pe care ni l-a pus la dispoziţie aparatul tehnic al Camerei. Nu vrem să facem un scandal din această, dar nu putem să trecem cu vedere un fapt care ar putea crea vicieri grave în cazul exercitării dreptului de vot la legi importante. (...) Este o chestiune care trebuie rezolvată. (...) Voi formula o solicitare oficială din partea grupului PNL către Biroul permanent pentru efectuarea unei anchete prin care să se identifice cauzele care au generat această gravă eroare tehnică, ce, în cazul de faţă, a dus la vicierea unui rezultat de vot', a spus liderul deputaţilor liberali.

Orban a arătat că amendamentul PNL prin care s-a solicitat dublarea numărului de senatori şi deputaţi din Diaspora a fost respins cu 114 voturi pentru, 113 împotrivă şi două abţineri.

Printre cei care au reclamat că au votat acest amendament, însă votul lor nu a fost înregistrat, s-au numărat Traian Dobrinescu şi Mircea Lubanovici.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a afirmat că liberalii fac jocuri politice.

'Trebuie să fim foarte atenţi când facem asemenea jocuri politice. Am mai făcut-o, în 2009, şi am pătimit 7-8 ani de zile în care Birourile permanente şi comisiile se puteau întruni cu un singur membru, tot pe o ambiţie şi un orgoliu. (...) Când faci jocuri politice trebuie să ai o limită', a spus Zgonea.

Deputatul PSD Bogdan Niculescu-Duvăz a afirmat că, în condiţiile în care cartela nu este introdusă bine în aparat, votul nu se înregistrează şi că nu există o prevedere regulamentară pentru verificarea votului.

'Nu există o prevedere regulamentară care să poată verifica votul deschis care este votul cu cartelă în afară de momentul în care se votează de probă. (...) Orice fel de schimbare de principiu a sistemului de vot prin repetarea votului ar putea să fie dezastruos şi ar putea să ducă la distorsiuni foarte mari în această Cameră', a spus social-democratul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb