Ordonanţe cu probleme, în domeniul fondurilor europene

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 14 februarie 2020

Premierul Ludovic Orban a anunţat, în debutul şedinţei de guvern de ieri, că a decis să retragă de la publicarea în Monitorul Oficial ordonanţele de urgenţă care vizează programe din fonduri europene. Ordonanţele au fost în mijlocul unui scandal, după ce Guvernul a adoptat actele normative fără a avea toate avizele interministeriale necesare.

Ludovic Orban a spus: "Tema era mult prea sensibilă şi pârâcioşii care vor să facă rău României prin blocarea fondurilor au început deja să trimită tot felul de păreri. Tema este mult prea delicată fiind vorba de fonduri europene nu avem voie să fragilizăm sub nicio formă procedurile pe care le-am gândit şi mai ales planul de măsuri astfel încât ele să fie obiectul unor acte normative care să fie contestabile şi discutabile".

Şeful Guvernului i-a transmis lui Ioan Boloş, ministrului Fondurilor Europene, să pregătească proiecte de lege sau alte măsuri prin care pot fi implementate programele care erau prevăzute în ordonanţele de urgenţă.

În şedinţa din 4 februarie, Guvernul a adoptat OUG privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor fazate finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020, OUG privind unele măsuri pentru asigurarea descentralizării managementului Fondurilor Europene structurale şi de investiţii, la nivel regional; OUG privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor cu finanţare din fonduri structurale în vederea evitării riscului de decomitere pentru anul 2020, precum şi de modificare şi completare a unor acte normative, OUG privind unele măsuri pentru pregătirea portofoliului de proiecte destinat finanţării din fonduri externe nerambursabile pentru perioada de programare 2021-2027 şi OUG privind instituirea Programului naţional de introducere a gazelor naturale în localităţile încălzite cu combustibil solid.

Referitor la declaraţiile premierului Ludovic Orban, deputatul european Cristian Ghinea (Alianţa USR-PLUS/Renew Europe) a declarat: "OUG-urile lui Boloş au murit, dar metehnele PSD-iste rezistă. Premierul Ludovic Orban i-a omorât OUG-urile lui Boloş şi l-a muştruluit. A inclus şi ceva declaraţie despre pârâcioşii care fac rău României. Aşa zicea şi PSD. În loc să recunoască cinstit că au dat-o în bară şi că am avut dreptate, o dau pe partea de frecat buricul naţionalist. Nu ştiu la ce se referă premierul cu pâra, am scris în România, şi le-am zis direct în faţă ce am avut de spus, nu a fost vuiet la Bruxelles. Pe fond, o ordonanţă de urgenţă voia să reglementeze o bucăţică din viitoarea structură instituţională a fondurilor europene 2021 - 2027. Era prost gândită. Sunt de acord cu regionalizarea, nu sunt convins că actualele ADR-uri sunt pregătite să facă programare. A doua ordonanţă se referă la obiectivul PNL privind conectarea localităţilor la reţelele de gaze.

Vreau să fiu foarte clar: susţin această idee. Românii din mediul rural merită să se bucure de acest semn al dezvoltării. Nu se rezolvă prin OUG şi nici prin lege. Pentru asta, starea de spirit, cu Green Deal, e potrivnică. Am discutat cu colegii Renew Europe despre negocierile privind regulamentul fondului de dezvoltare regională. Împreună cu Vlad Botoş, i-am convins să susţinem poziţia Consiliului (fostul Parlament European a votat să nu se poată finanţa reţele de gaze). Sper ca din negocieri să reiasă că se pot finanţa activităţi pe domeniul gazelor ca soluţie de tranziţie energetică. (...) Până una alta, am oprit nişte OUG-uri proaste".

În realitate, una dintre ordonanţele de urgenţă retrase schimba radical arhitectura instituţională de gestionare a fondurilor europene aferente Politicii de Coeziune din viitorul cadru financiar al UE (2021-2027). Actul normativ prevedea descentralizarea completă a gestionării fondurilor din Programul Operaţional Regional (POR), adică linia de finanţare adresată comunităţilor locale şi din care atrag fonduri europene primăriile. Descentralizarea însemna ca Ministerul Dezvoltării să îşi piardă calitatea de gestionar al POR în favoarea celor opt Agenţii de Dezvoltare Regională (ADR), în coordonarea Ministerului Fondurilor Europene. Problema semnalată de Ministerul Justiţiei în avizul dat e că aceste Agenţii de Dezvoltare Regională sunt acum ONG-uri (fondate de primării şi consiliile judeţene) care nu pot îndeplini funcţia de autoritate de management (AM), pentru că pot deveni autorităţi de management doar autorităţile publice.

Ministerul Justiţiei precizează, că ADR-urile nu pot deveni autorităţi publice decât prin modificarea Constituţiei, care în acest moment nu prevede existenţa unor autorităţi publice la nivel regional, ci doar la nivel central sau de judeţ.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb