Oresa şi antreprenorul Cristian Amza au finalizat achiziţia "La Fântâna"

Andrei Stan
Companii / 22 iunie 2016

Oresa împreună cu fondatorul companiei "La Fântâna", Cristian Amza, au finalizat achiziţia "La Fântâna", informează un comunicat de presă trimis redacţiei.

Oresa şi Cristian Amza anunţaseră anterior, pe 20 aprilie 2016, semnarea acordului de achiziţie integrală a pachetului de acţiuni deţinut în cadrul Grupului de către Innova Capital. În urma acestei tranzacţii, Oresa deţine 83% din totalul acţiunilor companiei, iar Cristian Amza 17%.

Tranzacţia a fost parţial finanţată printr-un împrumut bancar pus la dispozitie de ING Bank şi Raiffeisen Bank S.A., în calitatea de aranjori principali şi Raiffeisen Bank, în calitate de Agent al Facilităţii, precizează sursa citată.

"Ne face plăcere să anunţăm finalizarea achiziţiei «La Fântâna». Alături de fondatorul Cristian Amza, am contribuit cu capital şi am implicat în tranzacţie două bănci puternice care au sprijinit finanţarea achiziţiei. În acelaşi timp, am refinanţat împrumuturile bancare existente în companie. Suntem foarte mândri să putem derula astfel de tranzacţii MBO/LBO (cumpărare de acţiuni alături de echipa de management / cumpărare de acţiuni cu împrumut bancar) într-un interval de timp relativ scurt", a declarat Cornel Marian, managing director ORESA.

La rândul său, Cristian Amza, CEO şi fondator al Grupului "La Fântâna", a precizat: "Această achiziţie marchează pentru noi un moment important în procesul de întărire a poziţiei de lider pe piata soluţiilor de aprovizionare cu apă şi cafea pentru companii şi segmentul rezidenţial.(...) Dezvoltarea noastră viitoare se va baza pe o creştere organică generată de pilonii noştri principali - apă şi cafea - însă, în acelaşi timp, vom urmări şi oportunităti de achiziţie în ECE".

"La Fântâna" este un furnizor de servicii de aprovizionare cu apă în sistem watercooler şi purificator pentru companii şi segmentul rezidenţial din Sud-Estul Europei.

În 2015, Grupul "La Fântâna" a raportat o cifră de afaceri consolidată de peste 42 milioane de euro şi un profit brut consolidat de 5,03 milioane euro (conform situaţiilor financiare IFRS) din servicii asigurate pentru mai mult de 50.000 de clienţi

Oresa este o companie de investitii cu origini suedeze, care îşi concentrează activitatea pe piaţa din ţara noastră, în care compania este prezentă din 1997.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb