Orientul Mijlociu în condiţii de război: preţul aurului - la 2.000 de dolari uncia

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 31 octombrie 2023

Orientul Mijlociu în condiţii de război: preţul aurului - la 2.000 de dolari uncia

English Version

Cotaţia futures a aurului a depăşit pragul de 2.000 de dolari uncia la bursele internaţionale, pe fondul tensiunilor tot mai mari create de conflictul din Orientul Mijlociu.

Preţul aurului cu livrare în luna decembrie a urcat cu 0,4%, la 2,005.90 dolari uncia ieri, la Comex New York, la ora locală 08.49, însă cea spot a scăzut cu 0,4%, la 1.997,68 dolari/uncie. Preţul spot a trecut de 2.000 de dolari uncia la finele săptămânii trecute, pentru prima oară după jumătatea lunii mai, în condiţiile în care investitorii se orientează către plasamentele considerate sigure.

"Preţul aurului a crescut vineri pe fondul unui eveniment geopolitic major, dar cred că piaţa înţelege că invazia terestră a Fâşiei Gaza de către Israel va continua, iar din această cauză preţul spot s-a mai redus", spune, citat de Reuters, Kunal Shah, şeful diviziei de cercetare din cadrul Nirmal Bang Commodities din Mumbai.

În plus, piaţa este atentă acum la decizia de politică monetară a băncii centrale a SUA (Fed), care urmează să fie anunţată mâine. Analiştii se aşteaptă ca Fed să menţină neschimbate ratele dobânzilor, iar atenţia va fi orientată către declaraţiile preşedintelui Fed, Jerome Powell.

Ieri, purtătorul de cuvânt al Forţelor de Apărare Israeliene (IDF), contraamiralul Daniel Hagari, a declarat că Israelul avansează treptat conform planului în Fâşia Gaza, potrivit Reuters. Acesta a precizat că forţele israeliene au ucis zeci de militanţi în cursul nopţii, în Gaza, dar a refuzat să confirme locul în care se află trupele terestre, după ce imagini publicate pe reţelele de socializare păreau să arate tancuri israeliene care avansează pe un drum principal din oraşul Gaza.

Armata israeliană a anunţat că a continuat să-şi extindă operaţiunile în Fâşia Gaza, după ce vineri informase că urmează să le extindă.

Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza a anunţat ieri că 8.306 persoane au fost ucise de la începutul războiului cu Israelul, iar peste 21.000 au fost rănite, conform AFP.

Joe Biden cere creşterea imediată a fluxului de ajutor umanitar în Fâşia Gaza

Preşedintele american Joe Biden a cerut duminică o creştere considerabilă şi imediată a fluxului de ajutor umanitar în Fâşia Gaza, după ce Israelul a extins operaţiunile militare ca răspuns la atacul Hamas din urmă cu trei săptămâni, informează AFP.

"Preşedintele a subliniat necesitatea creşterii imediate şi semnificative a fluxului de ajutor umanitar pentru a satisface nevoile civililor din Gaza", într-o discuţie telefonică cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, potrivit unui comunicat al Casei Albe, notează Agerpres.

Biden a făcut acelaşi lucru într-un apel separat adresat preşedintelui egiptean Abdel Fattah al-Sisi, cei doi lideri fiind de acord "să accelereze şi să crească fluxul de ajutor către Gaza începând de astăzi şi în mod continuu", potrivit unui comunicat de presă separat.

Se înmulţesc apelurile în favoarea permiterii ca sprijinul umanitar să ajungă la civilii palestinieni din Fâşia Gaza, supuşi bombardamentelor necontenite ale armatei israeliene, declanşate de atacul Hamas pe teritoriul său din 7 octombrie.

În convorbirea telefonică cu premierul Netanyahu, preşedintele Joe Biden a reiterat dreptul Israelului de a-şi "apăra cetăţenii împotriva terorismului", subliniind în acelaşi timp "necesitatea de a face acest lucru într-o manieră conformă cu dreptul internaţional, care protejează civilii".

Cei doi lideri au discutat şi despre eforturile în curs de a "localiza şi a asigura eliberarea ostaticilor" deţinuţi de Hamas.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. daca aurul creste prea vb mult bancile centrale vor prefera sa vanda aur in loc de bonduri inaintea si in timpul prabusirii dobanzilor.

    si acum ma intreb unde sunt cele 60 de tone de aur a romaniei de la ultimul varf al industriei noastre. 

    si nu vb de frimiturile din londra! 

    s c c r e t 

    cresterea aurului a inceput in 7 octombrie , cand a fost atacat israelul. in 6 oct aurul era 1850 $. tot atunci au inceput sa creasca si dobanzile la bondurile 10 ani-30 de ani americane.

    logica? razboiul e scump, va trebui finantat=tiparire , falsificare de bani= cresc dobanzile, creste aurul(urmaeaza deficit, tiparire de bani falsi si inflatie=vrei sa ai aur, nu vrei dolari/bonduri). 

    mi-am luat o mica pozitie long la bondurile pe 10 ani americane, in ideea ca dc "razboiul "din israel se termina, aceste 2 trenduri se vor inversa.

    si nu vad cum ar putea dura acest razboi, care e 10-1(armata israel 300.000 si armele cele mai moderne-hamas 30.000 si armele artizanale). e mai rau decat dc ar juca UTA Arad cu echipa nationala a Argentinei. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb