Investitorul şi dezvoltatorul internaţional CTP începe construcţia unui nou depozit, de 30.000 mp, în CTPark Bucharest West, din care 15.000 mp au fost închiriaţi companiei de logistică OTZ, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
CTP a achiziţionat CTPark Bucharest West de la compania Prologis în a doua parte a anului trecut, iar noua clădire va majora suprafaţa construită a parcului la 130.000 mp, se arată într-un comunicat al CTP. Construcţia noii clădiri începe în a doua parte a lunii martie şi va fi finalizată în septembrie 2016.
"CTP observă o cerere mare pentru restul suprafeţei de 15.000 mp şi cred că o vom închiria înainte de terminarea fazei de construcţie," a declarat Marian Orzu, Head of Leasing and Business Development din cadrul CTP Romania.
Compania preluat parcul logistic de la Portland Trust, proiect pentru care a plătit 80 de milioane de euro. În total, dezvoltatorul a investit anul trecut 300 milioane euro în dezvoltarea şi achiziţia de proiecte logistice în România, iar pentru anii următori va continua expansiunea pe piaţa internă, prin creştere organică şi achiziţii,
"CTP se străduieşte să aducă standardele sale recunoscute pe plan mondial pe piaţa din România. Vom continua să perfecţionăm metodele de construcţie şi gestionare a depozitelor noastre, iar noi credem că acest lucru va fi apreciat de către clienţii noştri internaţionali şi locali din România," arată Valeriu Toma, Head of Property Management, CTP Romania.
Compania dispune de spaţii logistice disponibile în mai multe locaţii din ţară, cum ar fi CTPark Arad, CTPark Deva şi CTPark Timişoara.Pentru 2015, CTP estimează venituri totale de 200 de milioane de euro din închirieri, iar obiectivul companiei este să ajungă la cinci milioane de metri pătraţi de spaţii logistice până în 2018.