PADOAN: "Decizia lui Mustier de a pleca de la conducerea UniCredit nu are legătură cu preluarea băncii Monte dei Paschi"

J.P.
Internaţional / 7 decembrie 2020

"Decizia lui Mustier de a pleca de la conducerea UniCredit nu are legătură cu preluarea băncii Monte dei Paschi"

Decizia lui Jean Pierre Mustier de a demisiona de la conducerea UniCredit SpA nu are nicio legătură cu potenţiala preluare a băncii de stat Monte dei Paschi (MPS), a afirmat Pier Carlo Padoan, preşedintele ales al grupului bancar italian, într-un interviu acordat publicaţiei Corriere della Sera, transmite Reuters, conform Agerpres.

Padoan a dezminţit că plecarea lui Mustier ar facilita o fuziune cu MPS, după ce speculaţiile privind tranzacţia au afectat săptămâna trecută acţiunile UniCredit.

"MPS nu a jucat niciun rol în decizia lui Mustier de a pleca de la UniCredit la finalul actualului său mandat. Mai mult, decizia sa nu schimbă în niciun fel poziţia băncii faţă de astfel de operaţiuni", a declarat Padoan.

Demisia abruptă a lui Mustier, anunţată în 30 noiembrie, în urma divergenţelor cu Board-ul privind strategia grupului bancar italian, a dus la scăderea semnificativă a acţiunilor, din cauza îngrijorărilor că UniCredit se va abate de la politica directorului general de a prioritiza creşterea remuneraţiei pentru acţionari în loc de fuziuni şi achiziţii (M&A).

Informaţia privind plecarea lui Mustier a venit într-un moment în care Ministerul italian de Finanţe şi-a accelerat eforturile de a găsi un cumpărător pentru MPS.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Mustier, fost bancher francez de investiţii, a stabilit condiţii stricte în negocierile cu autorităţile italiene privind preluarea MPS, după ce în ultimii patru ani a vândut active de miliarde de euro, pentru a spori soliditatea financiară şi a curăţa bilanţul, reducând expunerea băncii la Italia, afectată de povara datoriilor.

Directorii grupului bancar italian UniCredit au încercat să atenueze temerile investitorilor şi a dat asigurări că banca menţine politica sa privind dividendele.

"Consiliul de Administraţie nu va fi niciodată de acord cu o tranzacţie care ar afecta interesele grupului, şi în special poziţia sa financiară. Grupul va continua să sprijine economia şi să distribuie capital acţionarilor", a afirmat un purtător de cuvânt al UniCredit, în numele directorilor.

Decizia lui Mustier vine în urma "opiniilor diferite" privind "măsurile luate pentru strategia de integrare în afara Italiei''.

"Strategia, cu care am fost de acord, nu este pusă în discuţie, ci modul ei de realizare", a explicat Padoan. Acesa a dezminţit informaţiile conform cărora s-ar fi pronunţat împotriva iniţiativei lui Mustier de a se concentra pe operaţiunile internaţionale şi pe reducerea expunerii la Italia.

În octombrie, UniCredit SpA l-a numit pe economistul Pier Carlo Padoan în funcţia de director şi îl va desemna pe fostul şef al Trezoreriei în funcţia de preşedinte când va reînnoi Consiliul de Administraţie, în primăvara anului viitor.

Analiştii apreciaseră că alegerea lui Padoan va spori presiunile asupra lui Mustier de a renunţa la poziţia sa de respingere a fuziunilor şi achiziţiilor.

Din poziţia sa de ministru al Economiei, Padoan a supervizat salvarea băncii Monte dei Paschi, pe care Guvernul încearcă acum să o reprivatizeze.

UniCredit a informat că Padoan şi Consiliul de Administraţie vor căuta un nou director general. În procesul de selecţie este implicată şi firma de recrutare Spencer Stuart.

Grupul UniCredit este prezent în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale.

În România, grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb