Păienjenişul datoriei mondiale

Lumea vrea ca grecii să câştige, atunci când pierd.

Lumea vrea ca grecii să piardă, atunci când câştigă.

Când Nu a învins, lumea a strigat DA!

Şi grecii au pierdut. C-au mers la cacealma.

Cum poţi să mergi la cacealma împotriva cazinoului care îţi împrumută bani ştiind ce cărţi ai în mână? Iar apoi să te revolţi, cerând să se suspende hazardul, să se anuleze jocul pe care l-ai acceptat, să se anuleze regula jocului?!

Iar noi, de pe margine, ne comportăm ca şi cum am paria pe greci sau pe bancheri, de la distanţă. Oare chiar să ne pese de soarta lor?

Se pare că Papei îi pasă. De omenire. De orice culoare. Indiferent de crez. Pe bune.

Înainte de a deveni papă, Jorje Mario Bergoglio era un cardinal argentinian iezuit, fiul unui muncitor feroviar şi al unei mame casnice. După ce a fost ales, devine Francisc I, după Sfântul Francisc de Assisi, liderul unui ordin religios rival, faimos pentru că alesese să trăiască în sărăcie, motiv pentru care Papa Francisc a fost supranumit un papă revoluţionar.

Majoritatea enciclicelor sunt adresate romano-catolicilor, însă enciclica din iunie 2015, Fie Lăudat, titlu împrumutat dintr-un cântec vechi atribuit Sf. Francisc, toate cele 184 de pagini, este adresată întregii lumi, principala temă fiind cea consacrată schimbărilor climatice. Dar printre alte reforme de anvergură propuse, enciclica cere o revizuire radicală a sistemului bancar, menţionând că în aceste zile ne confruntăm cu o urgenţă, cea a dialogului despre viaţă, în special umană:

"Salvarea cu orice preţ a băncilor în derivă, obligând cetăţenii de rând să suporte aceste costuri, renunţând la promisiunile ferme de a revizui şi reforma întregul sistem, nu face decât să reafirme puterea absolută a sistemului financiar, o putere care nu are nici un viitor şi care va da naştere la noi crize după o revenire aparentă, lentă şi costisitoare... fiind necesară reevaluarea criteriilor anacronice care guvernează lumea în care trăim".

Această abordare o determină pe Ellen Brown, pe blogul Web of Debt, să-l laude pe Papă pentru gândirea revoluţionară preluată de la ordinul sfântului căruia i-a împrumutat numele şi modelul strategiei financiare.

Călugării franciscani medievali, ignorând regulile rivalilor conservatori, au elaborat un proiect bancar alternativ în serviciul celor săraci şi exploataţi din pricina dobânzilor exorbitante.

Camăta era flagelul numărul unu, în special pentru sărăcime. Ca antidot, spre supărarea augustinilor şi dominicanilor, franciscanii au înfiinţat Montes Pietates, case de amanet caritabile, unele împrumutând contra unei dobânzi derizorii, altele chiar fără vreo dobândă, acestea din urmă dând faliment după o vreme. Cele care au perceput o taxă minoră au continuat să funcţioneze, după 1515 răspândindu-se în Europa Occidentală, mai apoi devenind bănci, cooperative publice pentru depunători neînstăriţi, instituţii municipale încă solide în Germania, precum Sparkassen.

Ellen Brown salută provocarea lansată de Papa Francisc I, susţinând că problema poate fi rezolvată prin înfiinţarea de bănci controlate şi deţinute de stat, guvernele preluând motorul creditării pentru beneficiul publicului şi economiilor naţionale.

Dar cum anume, vrem să ştim.

Ellen Brown este o avocată din Los Angeles care a devenit interesată în problemele lumii a treia după ce trăit unsprezece ani în Kenya, Guatemala, Nicaragua şi Honduras, iar apoi autoare de bestseller-uri despre leacuri băbeşti şi soluţii naturale pentru dureri de încheieturi.

În " Web of Debt", Păienjenişul Datoriei, Ellen Hodgson Brown ne dezvăluie mecanismul prin care guvernele naţionale pot prelua iniţiativa financiară, referindu-se în primul rând, firesc, la Statele Unite. Ideea acestei sintagme a preluat-o dintr-un articol din 2005, semnat de comentatorul financiar Hans Schischt, "Moartea Bancară".

Acesta scria: "Într-un păienjeniş de reţele financiare anonime numai o mână de bancheri mondiali deţine controlul total... Absolut toţi ceilalţi, popoare, companii, state federale şi ţări străine, toţi au devenit sclavii funiilor de creditare ale Bancherului".

Regulile acestui joc de "împăienjenire" includ:

- Concentrarea invizibilă a avuţiei

- Exercitarea controlului total prin amalgamări, fuziuni, share holdinguri condiţii invazive anexate creditelor etc.

- Exercitarea unui management controlat draconic şi menţinerea unui grup restrâns de colaboratori şi iniţiaţi cu acces limitat la ştiinţa jocului.

Iar în prezent bancherii internaţionali au depăşit faza controlării pieţei şi circulaţiei banilor. Ei creează această piaţă. Sir Josiah Stamp, director la Bank of England şi al doilea cel mai bogat om din Marea Britanie în anii 1920 a aruncat prima bombă: "Sistemul bancar modern confecţionează bani din nimic. Foarte probabil acest proces reprezintă cel mai mare truc de prestidigitaţie inventat vreodată... Luaţi-le o atare putere şi toate marile averi, ca a mea, vor dispărea... Dar dacă doriţi să rămâneţi sclavii bancherilor şi să plătiţi şi costul propriei sclavii, daţi-le voie în continuare să creeze bani şi să controleze credite".

În consecinţă, Ellen Brown, asemenea grecilor şi a Papei, doreşte schimbarea regulii jocului, ca să fim cu toţii învingători, anulând prerogativele bancherilor. Adică?

Rezervele "federale" americane (Federal Reserve), spune ea, nu sunt tocmai federale; e vorba de un consorţiu format din mai multe bănci multinaţionale.

În afară de monede (mărunţiş), guvernul american nu produce nimic altceva. Bancnotele de dolari (Federal Reserve Notes) sunt emise de Federal Reserve, care le împrumută băncilor, care le împrumută guvernului, indivizilor şi companiilor.

Valuta palpabilă (monede şi bancnote) reprezintă mai puţin de 3% din banii aflaţi efectiv în circulaţie; 97% există doar ca data entries pe monitorul calculatorului, toţi aceşti bani reprezentând creaţia băncilor sub formă de împrumuturi.

Banii împrumutaţi de bănci nu sunt reciclaţi din depozite preexistente. Sunt bani virgini, inexistenţi înainte de a fi împrumutaţi.

Contrar credinţei populare, inflaţia nu este odrasla guvernului iresponsabil tipăritor de bancnote, este generată de băncile care augmentează fluxul banilor prin împrumuturi.

Şi tot aşa Ellen Brown purcede să ne convingă cum ar trebui distrusă regula jocului care guvernează actualmente lumea, piaţa, avuţia, sărăcia şi marile drame, individuale şi naţionale, crizele politice locale şi mondiale.

Odată, ne aminteşte ea, dreptul de a crea bani era al suveranului, uzurpat mai apoi de cămătari. Astăzi, suveran e poporul, iar banii mărunţi, mai puţin de 1% din banii aflaţi în circulaţie, e tot ce ne-a mai rămas din drepturile suverane. Sigur, recunoaşte autoarea, au existat naţiuni care au emis propriile bancnote, dar banii-datorie inventaţi de bancheri au infiltrat în cele din urmă sistemul, preluând iniţiativa.

Devine limpede soluţia propusă: ar trebui revocat dreptul băncilor de a procrea bani!

Oare suntem noi în stare, omenirea care-va-să-zică, să fim înţărcaţi, să nu mai punem botu'?

Adică la papa. C-aşa zice Papa?

Oricum, Ellen Brown are leacuri şi pentru dureri de şale dacă vom fi ajuns la cerşit.