PALATUL PARLAMENTULUI: Reguli mai stricte pentru jurnalişti şi vizitatori

M.D.
Politică / 21 iunie 2018

Reguli mai stricte pentru jurnalişti şi vizitatori

Parlamentul va avea reguli mai stricte pentru vizitatori şi jurnalişti, ca urmare a protestului de ieri, a anunţat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, după şedinţa Birourilor permanente, informează News.ro.

Preşedintele Senatului a precizat că prin intermediul acestor reguli, cameramanii nu vor mai putea să se apropie de deputaţi.

Preşedintele Senatului a mai punctat că au fost mandatate secretariatele generale ale celor două Camere ca, împreună cu comisiile juridice, să propună măsuri.

Liderul ALDE a explicat: "Ceea ce s-a întâmplat, ieri, în Parlament, ne demonstrează că se încearcă de către USR şi poate PNL, într-o măsură variabilă sau mai mică, să se transforme Parlamentul într-un soi de Piaţa Matache. Ei bine, vreau să vă spun că elementul de referinţă pe care unul dintre colegii noştri, domnul deputat Ciolacu, l-a propus pentru a se avea în vedere elaborarea propunerilor de modificare a regulamentului şi a regulilor pe care le aplicăm în Parlament este ceea ce se întâmplă la Parlamentul European. Nici mai mult, nici mai puţin. Dacă la Parlamentul European nu sunt reguli civilizate, nu există posibilitate de manifestare democratică pentru parlamentari, atunci nu ştiu ce să mai zic".

El susţine că protestul din Parlament a fost ca la rugby şi afirmă că de 26 de ani de când este în Parlament nu a văzut aşa ceva.

Tăriceanu a mai declarat că vrea să modifice regulamentul din Parlament după modelul Parlamentului European şi susţine că nu trebuie să aibă loc manifestaţii de nicio natură în această instituţie.

Preşedinele Senatului a spus că vor exista reguli mai stricte şi pentru cameramani, deoarece aceştia nu mai trebuie să îi îmbrâncească pe politicieni pentru a-i forţa să dea declaraţii.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb