Pământul către bază: "God, we have a problem!"

În urmă cu un an apărea în spaţiul public o polemică între Papa Francisc şi Rabinul Arrousi prin rezolvarea căreia lumea ar fi putut fi schimbată în bine.

Dar ce s-a întâmplat între timp, pe o perioadă de un an? Dau aici o listă incompletă - cu precizarea că selecţia mea este doar orientativă, nu vă bazaţi pe ea....

1. s-a revelat de ce "USR" nu înseamnă "Uniunea salvăm România", ci "Uniunea salvaţi România" - pentru că mesajul electoral implicit era: "dacă noi venim la putere ... voi va trebui să salvaţi România";

2. a fost ratificat "testul Zelenski" pentru alegerea preşedinţilor de state. În ce constă acest test: dacă îl puteţi imagina pe candidatul la presedinţie cântând la pian cu "degetul cel mai mare", aşa cum a făcut Volodimir pe vremea când era actor, atunci rezultatul testului este negativ, adică nu trebuie să îl votaţi;

3. Occidentul nu mai poate vinde modelul său de prosperitate de când ruşii i-au tăiat gazul, ceea ce ne duce spre abominabila concluzie că "ruşii au fost sursa prosperităţii Occidentului!";

4. "specialiştii fac apeluri disperate să liniştească populaţia" (citat dintr-o ştire difuzată de o televiziune din România);

5. în Romania, ţara în care viteza medie de deplasare a trenurilor este de 17 km/oră, ministerul transporturilor a achziţionat trenuri care pot merge cu 200 km/oră, ceea ce a scandalizat pe cei care nu înţeleg că motivarea de a face această achiziţie are în vedere performanţa de demaraj a acestor trenuri, care pot atinge 17 km/oră în doar două secunde ...

Aceste repere atent selectate de mine sunt cauzele pentru care chiar dacă Papa Francisc s-ar fi înţeles atunci cu Rabinul Arrousi, azi lumea nu ar fi putut fi schimbată în bine, ceea ce se probează deja prin faptul că s-a schimbat în rău...

La un an de la acel moment îmi pare că toate evoluţiile din prim-planul vieţii pe Terra s-au orientat fiecare către scopul ei, după paradigma conform căreia fiecare este convins de ceea ce crede şi în care nicio lege nu se mai poate impune.

Dar, despre ce era vorba în acea polemică:

Pe scurt - în cateheza sa din 11 august 2021, intitulată "Legea lui Moise"• , Papa a pledat în favoarea unei abordări directe a relaţiei cu Dumnezeu, prin credinţă, şi fără mijlocirea legilor, mai exact a Torei, teză faţă de care rabinatul Ierusalimului, prin rabinul Rasson Arrousi, a reacţionat cu fermitate.

Pe larg - un semnal de alarmă, identificat de Reuters*, a circulat în data de 12 august 2021 între Israel şi Vatican: "Cele mai înalte autorităţi religioase evreieşti din Israel s-au plâns Vaticanului cu privire la comentariile Papei Francisc referitoare la legea evreiască şi au cerut clarificări".

Rabinul Rasson Arousi, preşedintele Comisiei Rabinatului Şef al Israelului pentru Dialog cu Sfântul Scaun, a transmis o scrisoare cardinalului Kurt Koch, preşedintele departamentului Vaticanului pentru relaţiile religioase cu evreii.

El a solicitat clarificarea comentariilor făcute de Papă în audienţa generală la 11 august 2021. Arousi afirmă că, "În predica sa, papa prezintă credinţa creştină ca nu doar înlocuind Tora, ci chiar afirmă că aceasta din urmă nu mai dă viaţă, ceea ce implică faptul că practica religioasă evreiască din epoca actuală este învechită", "Acesta este de fapt o parte integrantă a «învăţăturii dispreţului» faţă de evrei şi iudaism, despre care credeam că a fost pe deplin repudiată de Biserică".

Papa a vorbit în cateheza sa din 11 august despre Scrisoarea sfântului Paul către Galateeni, în care acesta se întreabă: "De ce Legea?" (Gal 3:19). Papa a comentat astfel: "Aceasta este întrebarea pe care vrem să o aprofundăm astăzi, continuând cu Sfântul Pavel să recunoaştem noutatea vieţii creştine însufleţită de Duhul Sfânt. Dar dacă Duhul Sfânt există, dacă există Isus care ne-a răscumpărat, de ce (ce este) Legea? Şi la asta trebuie să reflectăm astăzi. Papa a făcut referire şi la povestea biblică conform căreia Dumnezeu dă Tora poporului evreu: "Dumnezeu le-a oferit Tora, Legea, pentru ca ei să poată înţelege voia Lui şi să trăiască în dreptate. Trebuie să ne gândim că, la acea vreme, o lege ca aceasta era necesară, era un dar extraordinar pe care Dumnezeu l-a dat poporului său. Epistola către Galateeni prezintă noutatea radicală a vieţii creştine: toţi cei care au credinţă în Isus Hristos sunt chemaţi să trăiască în Duhul Sfânt, care îi eliberează de Lege şi, în acelaşi timp, îi aduce spre împlinire după porunca iubirii".

Însă, notează rabinul Arousi, papa Francisc a mai spus: "Legea însă nu dă viaţă, nu oferă împlinirea făgăduinţei pentru că nu este capabilă să o poată împlini. Legea este o călătorie, o călătorie care duce spre o întâlnire... Cei care caută viaţa trebuie să privească la făgăduinţă şi la împlinirea ei în Hristos".

Teza Papei ar putea fi înţeleasă în sensul că, prin Cristos, relaţia cu Dumnezeu devine o relaţie directă şi nu mai e nevoie de medierea legii, pentru că omul care trăieşte prin Cristos este bun în mod spontan şi nu prin constrângerea pe care o impune respectarea unei legi, ceea ce garantează că viaţa lui nu va intra niciodată în contradicţie cu legea. Papa mai argumentează că legământul lui Abraham, prin care Dumnezeu a promis un statut privilegiat poporului evreu şi care precede cu 430 de ani apariţia Legii, a Torei, îşi găseşte corespondenţa directă în Cristos, în vreme ce Legea, Tora, nu este decât o pedagogie a parcurgerii acestui drum către Cristos.

Papa pare a sugera astfel că respectarea Legii de către evrei nu ar fi în sine înţelegerea directă în spirit a raţiunii necesare, ci doar garanţia respectării legământului cu Dumnezeu, care are ca reper nu raţiunea spiritului, ci doar promisiunea făcută de Dumnezeu către poporul evreu de a-i acorda un statut privilegiat.

Tensiunea dintre lege şi respectarea ei, atunci când legea nu este chiar emanaţia spiritului aflat în credincios, poate fi văzută şi în cerinţa prin care Dumnezeu cere lui Abraham sacrificiul fiului său Isaac, dar îl opreşte să îl facă în ultimul moment. Este probabil că Abraham n-a înţeles nici de ce i s-a cerut acest sacrificiu şi nici de ce a fost oprit să îl facă. Momentul este însă prezentat de comentatori doar ca un simplu test al nivelului de obedienţă cerut de Dumnezeu.

Dar întrebarea "De ce Legea?" a apostolului Pavel evoluează către afirmaţia "Dacă eşti condus de Spirit, nu eşti sub Lege" (Gal 5:18) şi trebuie înţeleasă prin aceasta din urmă.

Apostolul Pavel nu a dorit să spună că nu te mai supui Legii dacă eşti condus de spirit, ci că deciziile tale pot fi conduse de spirit, nu de Lege, ceea ce desigur înseamnă că aceste decizii nu pot fi decât compatibile cu Legea sau chiar identice cu aceasta. Problema este cum distingi o decizie în care raţiunile Legii sunt imanente spiritului tău, de o decizie în care nu deţii motivaţia Legii, ci doar urmezi procedurile pe care Legea le impune.

Să notăm că, inexplicabil, Papa a afirmat toate acestea deşi însuşi Isus a spus " Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc" (Matei, 5:17) , după cum chiar apostolul Pavel, la rândul lui, a spus: "Desfiinţăm deci noi Legea prin credinţă? Nicidecum! Dimpotrivă, întărim Legea"(Romani 3: 31)

În răspunsul*• dat rabinului Arousi de către cardinalul Kurt Koh, responsabil de relaţia papalităţii cu iudaismul, sub îndrumarea directă a papei Francisc (dar abia în 3 septembrie 2021, cu o întârziere nepotrivită în contextul gravităţii problematicii ridicate de scrisoarea lui Arousi şi nemotivată în contextul simplităţii răspunsului redactat de Koh), se spune că Tora nu este discreditată de Papă, care nu s-a referit la iudaismul modern, ci doar a avut în vedere "teologia sfântului Paul" în contextul epocii sale. Este citată si o afirmaţie a Papei Francisc din 2015 când, la întâlnirea cu o delegaţie a Consiliului internaţional al evreilor, a spus că, deşi creştinii cred că Isus este întruparea cuvântului lui Dumnezeu, iar evreii cred că cuvântul lui Dumnezeu este prezent în Tora, în ambele aserţiuni este vorba de acelaşi unic Dumnezeu. Se mai spune, în răspunsul Vaticanului, că totuşi, în dialogul dintre cele două religii, diferenţele doctrinare dintre creştinism şi iudaism nu intră în discuţie. Cu această afirmaţie, cardinalul Koh preia de fapt o teză iniţial afirmată de rabinatul Ierusalimului în documentul "Between Jerusalem and Rome", emis în 2017, ca analiză a celor peste 50 de ani de la debutul unui proces de apropiere între catolicism si religiile necreştine început prin declaraţia "Nostra Aetate" din 28 octombrie 1965, a papei Paul al VI-lea.

Teza expusă de rabinatul Ierusalimului este că "Diferenţele doctrinare sunt esenţiale şi nu pot fi dezbătute sau negociate; sensul lor şi importanţa lor revin deliberărilor interne ale comunităţilor de credinţă respective".

În polemica lansată de Papă se evidenţiază o viziune dublă cu care societatea modernă operează, parcă fără a presimţi o contradicţie anume, respectiv că ar exista o dublă certificare a standardului condiţiei umane, fie prin respectarea unor reguli dispuse de Dumnezeu, fie prin relaţia directă dintre intimitatea individului şi Dumnezeu. Teza întâi s-ar putea subsuma evidenţei că respectarea unor reguli pune în mişcare raţiunea umană, deşi cele 613 porunci ale Torei nu sunt dublate de explicaţia fundamentării lor. Coincidenţa între respectarea Legii şi raţiune ne trimite însă către interioritatea cu aspect de "cutie neagră" (în accepţia dată în cibernetică, adică un sistem faţă de care cunoaştem numai intrările şi ieşirile de informaţie) a celui care ia decizia de a respecta Legea: nu se poate şti dacă această decizie este efectul unei activităţi raţionale a individului, care se suprapune cu Legea, sau al unui acces direct la substanţa Legii, fără alte circumstanţieri.

Spre beneficiul analizei, putem evoca aici câteva teze formulate de Papa Ioan Paul al doilea, care în epistola "Credinţă şi raţiune" (1998) a adus o critică proliferării în societatea contemporană a respectului faţă de opinie.

El a evaluat că epoca modernă a dezvoltat cultura opiniei dincolo de marginile rezonabilului, în sensul că s-a ajuns la a se admite că orice opinie este acceptabilă şi trebuie respectată. Aş spune că în această cultură a opiniei proliferată dincolo de limite avem de-a face doar cu o trăire a opiniei şi nu cu adecvarea opiniei la lume şi la adevăr. Universul celor care doar cred în propriile opinii nu este trăirea vreunei relaţii cu lumea sau a unui adevăr, ci simpla trăire a propriei convingeri. Iar reproşul pe care, tot în acea epistolă, papa Ioan Paul al doilea îl face şi filozofiei, pe bună dreptate, că s-ar fi pierdut în detalii care par eventual să se rezume la a constata limitarea universului uman şi a înţelegerii umane, în loc să exploateze perspectiva deschisă către o experienţă a triumfului în Dumnezeu, este cu atât mai coroziv la adresa simplei opinii, care nu posedă nicio diferenţiere de conţinut faţă de o altă opinie, tocmai pentru că se instalează în propria trăire şi nu merge către această deschidere raţională pe care o oferă conceptul de Dumnezeu.

Dacă acceptăm această dublă perspectivă asupra statutului individului în raport cu divinitatea, atunci avem două situaţii. Fie individul urmează Legea şi are, astfel, garanţia unei bune relaţii cu Dumnezeu - cazul iudaismului. Fie individul este prezent fără nicio condiţionare în relaţia directă cu Dumnezeu prin credinţă - cazul creştinismului. În ambele situaţii, doar Dumnezeu este cel care validează statusul individului.

El este omniprezent şi omniscient. "Ochii Domnului de zece mii de ori sunt mai luminoşi decât soarele şi privesc la toate căile oamenilor şi văd toate părţile cele ascunse" (Sirah. 23, 27)

Această dispută creată de intervenţia papei din 11 august 2021 ne dă ocazia unei paralele care ar putea fi considerată forţată dacă nu am constata că ea poate fi chiar un pattern al modul în care relaţia cu divinitatea reverberează în structurile sociale.

E vorba de serviciile secrete, care devin tot mai mult vedeta scenariului conform căruia ele conduc la modul invizibil relaţiile sociale.

Convenţia stabilită între papalitate şi Ierusalim, conform căreia aspectele doctrinare nu intră în discuţia dintre cele două confesiuni, pare să confirme această învăluire în secret a ceea ce este permis individului care se află într-una sau alta dintre cele două confesiuni.

Cred că aceasta afirmaţie categorică prin care este exclusă la modul absolut orice discuţie asupra aspectelor doctrinare în relaţia dintre două religii pune de fapt în cea mai bună poziţie discuţia asupra religiei în general: dacă două religii fundamentale nu pot intra în dialog una cu alta, asta arată că nici religia însăşi nu poate intra în "dialog" cu sine. Religia este un monolog în izolare absolută, cu toate riscurile şi beneficiile lui.

Reiau aici teza diferenţelor doctrinare pentru a prezenta şi completarea adusă de rabinatul Ierusalimului, care indică ferm caracterul absolut privat al experienţei religioase. "Diferenţele doctrinare sunt esenţiale şi nu pot fi dezbătute sau negociate; sensul lor şi importanţa revine deliberărilor interne ale comunităţilor de credinţă respective. În plus, discuţiile noastre interconfesionale sunt bazate pe perspectivele a unor mari gânditori evrei precum rabinul Joseph Ber Soloveitchik, rabinul Lord Immanuel Jakobovits şi mulţi alţii, care au susţinut în mod elocvent că experienţa religioasă este privată şi poate fi adesea înţeleasă cu adevărat numai în cadrul propriei sale comunităţi de credinţă".

Referindu-ne la substanţa socială a celor două atitudini, cea iudaică, în care e vorba de respectul Legii şi cea creştină în care, în opinia Papei, ar fi vorba de accesul direct la o legătură cu Dumnezeu, trebuie să observăm că ea a produs de-a lungul istoriei efecte de maximă amplitudine, într-un sens sau în altul.

Astfel, deşi o oarecare parte din cele 613 de porunci configurează o atitudine agresivă pe care evreii ar trebui să o manifeste faţă de non evrei, existenţa socială a poporului evreu a fost întodeauna un reper de bună înţelegere.

În schimb, dacă ar fi să acceptăm teza că Legea nu mai serveşte vieţii pentru că omul are o relaţie directă cu Dumnezeu, am accepta că există o cauzalitate misterioasă care guvernează individul şi acţiunile lui sociale, dincolo de Lege. Fundamentalismul religios este cea mai clară ecuaţie a acestui mister cauzal care iradiază acţiuni. Dar o bună parte din aceste iradieri au fost catastrofe umanitare la scară micro sau macro, cum se vede acum în cazul Rusiei. Atunci de ce să nu credem că respectarea Legii ar putea fi în continuare, cum este pentru evrei de atât timp, o stare necesară, care şi pentru creştini este complementară cu credinţa.

Să notăm că logica iertării, care este fundamentală în creştinism, produce o asimetrie care distruge logica regulilor: dacă cele două persoane angajate într-o relaţie păstrează fiecare-n parte regulile comune, avem o simetrie perfectă a responsabilităţii. Dacă una din cele două nu păstrează regulile, iar cealaltă recurge la logica iertării, atunci se desfiinţează echilibrul regulilor, iar poziţia persoanei care iartă devine abstractă, fiind ea însăşi lipsită de suportul regulii, în vreme ce poziţia celui care a încălcat regula devine la rândul ei confuză şi nu se poate şti care este magnitudinea erorii comise de el.

Prin teza sa, Papa se inserează într-un context care este de două ori potrivnic intenţiei lui de a promova valorile identitare ale credinţei, ca legătură nemediată de Lege cu Dumnezeu. În primul rând existenţa proeminentă a filetistmul rus, adică fondarea valorilor religioase pe identitate etnică şi implicit pe excluderea participării la aceste valori a altor naţiuni, care exclude relaţia, nu numai cu alte biserici ortodoxe, dar mai ales cu catolicismul ca suport al Occidentului, care este azi una dintre ţintele propagandei ruse.

În al doilea rând, concentrarea bisericii ortodoxe ruse pe identitatea rusă o pune foarte aproape de poziţia în care s-a aflat biserica bulgară atunci când şi-a proclamat autocefalia prin Exarchatul Bulgariei, fapt care s-a soldat la condamnarea filetismului bulgar ca erezie în cadrul bisericii ortodoxe, de către Marele Sinod pan-ortodox din 1872, adepţii lui fiind excomunicaţi pentru că "au predat ortodoxia naţionalismului etnic". În acest context ar fi acum inevitabilă şi o condamnare a filetismului rus, aşa cum a fost condamnat atunci cel bulgar. A dori să comunici cu o entitate pe care urmează să o demontezi, ar deveni o contradicţie în termeni.

O vreme, Papa Francisc a dorit să meargă la Moscova ca să contribuie la oprirea războiului.

Recent, patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu, a sugerat patriarhului Kiril să demisioneze dacă nu-l poate convinge pe Putin să oprească războiul. Totodată, Bartolomeu şi-a dat consimţământul pentru evacuarea monahismului rus de la Athos. În 2018, Bartolomeu a acordat autocefalie Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, făcând-o independentă de Moscova şi stârnind nemulţumirea Bisericii Ortodoxe Ruse, care a denunţat "o schismă" şi a rupt legăturile cu Constantinopolul.

Acum patriarhul Bartolomeu evaluează că, în urma poziţionării sale anti-război şi a recunoaşterii autocefaliei bisericii ortodoxe ucrainiane, "Patriarhia noastră şi eu însumi, ca persoană, am devenit o ţintă".

Papa Francisc sau Patriarhul Bartolomeu au sperat fiecare să îl convingă pe Kiril să îl "roage" pe Putin să oprească războiul, dar Kiril pare că ar fi înţeles că acum e mai bine să se "roage" pentru Putin.

Ca urmare, este foarte probabil ca Putin să nu mai poată percepe altă relaţie cu o autoritate bisericească decât cea de subordonare pe care o are faţă de el biserica rusă, izolată acum de valorile creştine, catolice sau ortodoxe.

Dar regulile există, chiar şi acolo unde există pretenţia unei relaţii directe. "Îmi place să mă gândesc că luna este acolo, pe cer, chiar dacă nu mă uit la ea", spune un citat celebru din Albert Einstein. Adică e mai reconfortant să nu mă rezum la simpla privire.

În cazul lui Dumnezeu, avem la dispoziţie doar gândul.

O parafrază ar arăta astfel: "Îmi place să mă gândesc că Dumnezeu există, chiar dacă nu mă gândesc acum la el".

Pentru restaurarea regulilor pe Terra, trebuie să procedăm ca în cazul Apollo 13, care după ce a pierdut o parte din rezerva de oxigen, a lansat sintagma devenită celebră "Huston, we have a problem!" şi căruia baza de la Huston i-a transmis instrucţiuni despre cum să improvizeze un filtru separator de oxigen.

În lumea pe care a făcut-o cum a dorit el iniţial, a apărut acum un incident - poate ar trebui să îi cerem lui Dumnezeu să improvizeze. Deci: "God, we have a problem!"

George Chiriţă