Panopticum

Certitudinea este că, biologic şi emoţional, suntem în curs de expirare.

În romanul Calea regilor, de Brandon Sanderson (volumul II), este o poveste foarte bizară despre poporul uvara, care trăieşte în arhipelagul creat în jurul unui colosal vârtej în care oceanul pare că se scurge de pe suprafaţa planetei, către vidul de nicăieri.

Uvara este un popor paşnic, supus, nu prea vorbăreţ, care nu prea râde şi nu mai are bucurii dincolo de vârsta copilăriei. Orice greşeală, oricât de mică, a unui individ, sfârşeşte prin uciderea sa violentă de către ceilalţi. Acest oribil tip de "justiţie" se impune pentru că, în cutumele acelui popor, se ştie că "Împăratul nostru nu îngăduie nicio greşeală", ceea ce se ridică la rangul de imperativ absolut. De aceea, oricine se poate considera îndreptăţit să îl ucidă pe "greşitul" lui.

Nimeni nu iartă greşiţilor lui pentru că ştie că nici greşelile sale nu vor fi iertate.

Nimeni nu acordă liberare datornicilor lui, pentru că ştie că nimeni nu îi acordă lui însuşi liberare pentru datoriile proprii.

Furtuna face, însă, ca un rege străin să naufragieze pe ţărmurile acelui arhipelag. Poporul uvara îi omeneşte pe naufragiaţi, iar aceştia, după ce observă cele ce se petrec în acea societate, decid să îi ceară explicaţii împăratului, chiar şi cu forţa armată, la nevoie. Însă, în palatul imperial nu se găseşte decât mumia acelui împărat.

Ignoranţa totală a poporului uvara privitoare la acest deces se explică prin faptul că nimeni nu avusese îndrăzneala de a verifica sau întreba ce s-a mai petrecut cu "măreţul" împărat, pentru a nu risca să fie ucis. Oamenii continuaseră să ucidă în numele împăratului "care nu iartă nicio greşeală" chiar dacă acesta nu mai exista de multă vreme.

A fost suficient efectul de panopticum pentru a-i ţine ocupaţi cu această cutumă - ştiind că toată lumea se uită la tine, pândind orice greşeală, şi fiind convins că nu ai cum să te ascunzi, vei sfârşi prin a te supune, iar cei mai vocali "semeni" ai tăi, care sunt "treziţi" (woke) şi "corecţi" politic, te vor obliga la semnalizarea virtuţii, chiar dacă această virtute este un păcat capital şi o implacabilă subminare a societăţii, prin eliminarea încrederii în semeni şi în coeziunea socială.

După ce regele străin le face cunoscut acest adevăr - că împăratul lor nu mai poate avea nicio părere, bună sau rea, cu privire la greşelile lor, pentru simplul motiv că a părăsit cam de multişor lumea - poporul uvara, paşnic şi supus de felul lui, devine extrem de violent, făcând ca lumea sa să fie aruncată în aer şi predată focului pustiirii.

Dacă împăratul este mort de mult, înseamnă că pentru toate crimele de după moartea sa, el nu mai poartă nicio vină.

Crunta realitate dezvăluită poporului uvara este că această responsabilitate îi apasă pe toţi, laolaltă, şi pe fiecare în parte, luat în mod distinct. Fiecare moarte administrată semenilor lor cu titlu de pedeapsă pentru greşeala de a sparge o cană de cafea cu "ocazia" unei împiedicări devine un păcat capital de care este vinovat fiecare dintre ei. Fiecare dintre ei este vinovat pentru că, împreună, întemeindu-se pe o exacerbare a sancţiunii pentru greşeli minore şi, ulterior, pe o iluzie de autoritate, au făcut din astea o religie a dreptăţii întoarsă cu fundul în sus, anti-umană şi anti-socială.

Percepţia responsabilităţii poate fi cumplită (cu excepţia cazului în care criminalul este un sociopat sau un psihopat).

Asumarea răspunderii este un act de libertate de care puţini oameni sunt capabili.

Câtă vreme credeau că împăratul există, uvara puteau arunca vina pe împărat. Când au realizat că nu mai există nimeni pe care să arunce vina, uvara au resimţit atrocitatea răspunderii personale. Fiecare a devenit, implicit, ţapul ispăşitor, ţintă a răzbunării urmaşilor celor ucişi. Şi a început războiul tuturor împotriva tuturor.

Nu este nimic nou sau de neconceput în această poveste. Dimpotrivă, credinţa într-o autoritate pedepsitoare şi diluarea răspunderii în masa mare a supuşilor faţă de acea autoritate non-benevolentă reprezintă unele dintre cele mai constante trăsături ale societăţii umane, din cele mai vechi timpuri până azi.

Parabola ţapului ispăşitor este tot atât de veche ca şi Biblia.

Mitul Patului lui Procust (monstrul-tâlhar de la porţile Atenei care, pentru a permite accesul în cetate al străinilor, îi măsura "potrivindu-i" cu patul, întotdeauna mai lung sau mai scurt decât trupul străinului, care era alungit sau scurtat, după "necesităţi") este tot atât de vechi ca civilizaţia occidentală.

Gândiţi-vă doar cât de mulţi "semeni" ai noştri ne trimiteau, la propriu, la moarte în chinuri sau în afara zidurilor cetăţii, pentru vina capitală de a ne pune întrebări cu privire la "lupta" contra plandemiei.

Gândiţi-vă doar cât de mulţi "semeni" ai noştri ne trimit ritualic şi acum la moarte, pentru vina de a ne întreba care sunt resorturile unui război absurd, fratricid, în care marile puteri îşi flexează muşchii şi îşi preschimbă armamentul letal învechit cu un armament şi mai letal, dar mai nou, şi la cât de mulţi munţi de bani se fac din perpetuarea războiului şi, în fine, la cât de bine reuşesc vinovaţii plandemiei să îşi camufleze responsabilitatea pentru moartea administrată în şi după plandemie "pentru siguranţa noastră", sub imperativul "ordinii liberale bazate pe reguli", care "trebuie" păstrată chiar cu preţul sărăcirii şi înfometării Europei.

Iată cu ce se joacă demenţialul establishment al occidentului colectiv de 3 ani de crize inventate şi încolăcite una-ntr-altele.

Când crimele şi celelalte consecinţe nocive ale "luptei" contra plandemiei vor fi devenit de ne-camuflat, când poporul de supuşi uvara ai "împăratului care nu îngăduie nicio greşeală" va fi realizat că nu a existat niciun împărat, ecranele fiind ocupate parazitar de nişte nebuni mesianici şi de afacerişti sau politicieni veroşi care au profitat de frica fabricată de mass-media, sentimentul responsabilităţii şi angoasa de ţap ispăşitor vor strivi şi preface în cenuşă orice urmă de civilizaţie. Va fi iadul mundan al celor care s-au vândut pe 30 de arginţi şi al aplaudacilor sus-menţionatului împărat.