Paralela 45 estimează vânzări de 60 milioane euro, pentru 2018

Adelina Toader
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 2 octombrie 2018

Alin Burcea a ţinut să precizeze că Ordonanţa de Urgenţă privind garantarea pachetelor turistice nu este practicabilă şi nu va putea fi pusă în aplicare de la 1 ianuarie 2019, normele nefiind încă publicate.

Alin Burcea a ţinut să precizeze că Ordonanţa de Urgenţă privind garantarea pachetelor turistice nu este practicabilă şi nu va putea fi pusă în aplicare de la 1 ianuarie 2019, normele nefiind încă publicate.

Vânzările agenţiei de turism Paralela 45 au crescut cu 25%, în primele nouă luni ale anului, şi estimează că va ajunge la un rulaj anual de 60 de milioa­ne de euro, potrivit reprezentanţilor companiei.

Datele agenţiei arată că Antalya a fost vedeta sezonului estival 2018, urmată de Grecia, Spania, Portugalia şi România în topul celor mai căutate des­tinaţii din oferta turoperatorului.

Alin Burcea, proprietarul Paralela 45, a precizat că 2018 a fost anul cu cele mai multe curse charter spre Antalya, un număr de 10 pe săptămâ­nă, cu plecare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Târgu Mureş, dar şi spre Alanya, una pe săptămână, introdusă în acest an, pentru a scurta durata de transfer a turiştilor spre Side şi Alanya.

Reprezentantul companiei a precizat că vânzările pe Antalya au crescut, anul acesta, cu 120% faţă de anul trecut. În plus, peste 18 mii dintre clienţii Paralela 45 au mers în vacanţă pe litoralul turcesc.

Alin Burcea a anunţat că pentru anul viitor Paralela 45 are în plan cel putin şase curse charter pe săptămână din Bucureşti şi tot atâtea din ţară şi estimează o creştere cu 20% a cererii de vacanţe pe Turcia.

Domnia sa a mai adăugat: "În 2017 şi 2018 puterea de cumpărare a româ­nilor a crescut, ceea ce ce ne-a permis să avem încasări mai mari şi să facem şi investiţii. Am lansat destinaţii noi, de exemplu, Alanya, care a fost o idee foarte bună pentru că în Antalya gradul de ocupare al aeroportului a fost îngrozitor, deşi e un aeroport mare. Am mai avut chartere noi spre Samos şi Lesbos, cu grad de ocupare de 88%. În medie, toate charterele noastre au avut un grad de ocupare de 98%".

Totodată, Ondina Dobriban, directorul general al agenţiei de turism, a precizat că 2018 este un an în care Turcia a surclasat Grecia, cu patru procente, în condiţiile în care în Grecia sunt multe destinaţii, sunt 8, 9, 10 insule, în timp de Turcia are două zone, respectiv Antalya, cu toată zona adiacentă, respectiv Bodrum. În plus, Alin Burcea a mărturisit că dacă ar mai fi avut încă două chartere pe săptămână spre Antalya, s-ar fi umplut şi acestea.

Datele agenţiei arată că insulele greceşti din oferta turoperatorului, cărora li s-au adăugat vara aceasta Samos şi Lesbos, au înregistrat creşteri de până la 15%, faţă de 2017, la un grad de ocupare a curselor charter de 98%, în timp ce cererea pentru vacanţe în Spania, Portugalia, Italia, Cipru a fost mai mare cu 10%. În cazul turis­mului intern, datorită voucherelor de vacanţă acordate şi bugetarilor în 2018, cererea de vacanţe a crescut cu 60% faţă de anul trecut.

Valoarea medie a unui sejur pe charter a fost de 650 de euro/persoană. Aproximativ 10% dintre clienţii turoperatorului, persoane între 30 şi 65 de ani, cu venituri peste medie şi familiarizate cu metodele de rezervări şi/sau plata online, au preferat să cumpere prin intermediul platformei web. Procentajul lor ar putea să crească, potrivit reprezentanţilor companiei, anul următor la 12-15%.

De altfel, Alin Burcea a precizat că a investit în online, şi-a schimbat site-ul agenţiei şi are o echipă de şase consultanţi care răspund cererilor online, iar pe partea de corporate a inves­tit 30.000 de euro într-un soft prin care companiile îşi pot face singure rezervările. 

Totodată, reprezentaţii agenţiei au subliniat faptul că voucherele de vacanţă acordate bugetarilor în 2018 au crescut vânzările pe destinaţiile interne. Alin Burcea a precizat că datorită tichetelor de vacanţă cererea pentru staţiunile balneo a urcat cu peste 100%.

Reprezentanţii agenţiei au mai afirmat că cele mai căutate vacanţe, toamna şi iarna, sunt circuitele Paralela 45, peste 120 de itinerarii pe şase continente cu avionul ori autocarul, a căror pondere în vânzări s-a dublat în 2018, cele în Laponia, pentru care turoperatorul organizează pentru al treilea an consecutiv curse charter înainte şi în timpul Crăciunului, şi cele exotice.

Proprietarul Paralela 45 a declarat: "Peste 300 de români merg anul acesta în Ţara lui Moş Crăciun de sărbători. Pachetele de vacanţă au fost lansate în iulie, când unii dintre turişti nici nu îşi făcuseră vacanţa de vară şi s-au şi grăbit să rezerve locuri pentru Rovaniemi sau Levi. Laponia este bucuria copiilor, dar şi a adulţilor, pentru că pe lângă întâlnirea cu Moş Crăciun au şansa să se plimbe cu snowmobilul, să facă safari cu husky, să viziteze hotelul de gheaţă şi la final să primească Diploma de traversare a Cercului Polar".

De asemenea, turoperatorul a anunţat că îşi va diversifica oferta de circuite, în special pe cele spre Rusia. 

"Rusia este în continuare în topul clasamentului, drept pentru care am dori să diversificăm oferta pentru această ţară, să oferim inclusiv croaziere şi alte produse tematice în Rusia. Acest segment este nedescoperit. Deocamdată se vinde doar Moscova şi St. Petersburg", a subliniat Ondina Dobriban. 

De Revelion, când se poartă destinaţiile însorite, din oferta turoperatorului nu lipsesc Antalya, Dubai, Cipru, Maldive, Singapore şi Insula Bintan, Singapore şi Malaezia, Thailanda, cu tarife care pornesc de la 543 de euro/persoană.

Pe lângă acestea, turiştii pot alege vacanţe în marile oraşe europene ori circuite în Iordania, Israel, Tunisia, India cu tarife care pornesc de la 225 de euro şi ajung pana la 1.630 de euro/persoană, cu toate taxele incluse.

Peste 50 de circuite din oferta pentru 2019 sunt deja disponibile. Cele mai solicitate sunt programele pentru Japonia, India, Maroc, Indonezia, Argentina şi Brazilia, de şapte până la 20 de zile, şi tarife de la 890 de euro/persoană, cu toa­te taxele incluse, au mai anunţat reprezentanţii companiei.

Legat de incoming, Alin Burcea consideră că acesta trebuie să fie prioritate în agenda Ministerului Turismului.

Proprietarul Paralela 45 a adăugat: "Mi-aş fi dorit o strategie de incoming făcută realist, nu din birou. Să vedem ţările ţintă. Este destul de greu cu ţările-ţintă, dar asta înseamnă muncă în echipă. Dacă am fi avut un minister, ar fi rezolvat această problemă. Deocamdată există doar proiecte de mers la târguri. Personal, consider că în prezent China este o destinaţie bună de incoming. Cu toţii, cei care lucrăm în turism, aşteptăm ceva facilităţi pentru construcţii sau noi dezvoltări în turism. Sincer, noi nu avem hoteluri pentru a dezvolta incomingul. Dacă vrei să faci o rezervare pentru septembrie - octombrie 2019, în Sibiu, de exemplu, trebuie făcută de anul acesta. Sunt doar şase hoteluri bune de incoming, iar Sibiul nu poate fi ocolit".

Alin Burcea a ţinut să sublinieze faptul că agenţiile de turism au în continuare un TVA de 19%, deşi ele sunt cele care aduc turişti: "Guvernul crede că agenţiile nu fac nimic. Până când vor afla că agenţiile aduc turiştii, s-ar putea să li se termine mandatul. Noi suntem consideraţi oaia neagră a turis­mului". Domnia sa a mai spus că TVA-ul de 19% este principalul motiv pentru care există maximum 50-70 de agenţii care fac incoming în toată ţară, dintr-un total de circa 2.600.

De asemenea, Alin Burcea a ţinut să precizeze că Ordonanţa de Urgenţă privind garantarea pachetelor turistice nu este practicabilă şi nu va putea fi pusă în aplicare de la 1 ianuarie 2019, normele nefiind încă publicate.

Agenţia de turism Paralela 45 a fost înfiinţată în aprilie 1990, fiind una dintre primele trei agenţii private din România.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb