Paralelisme electorale

Din 1992 alegerile parlamentare şi prezidenţiale româneşti se desfăşoară în paralel cu cele americane. Spre deosebire de România, unde data alegerilor este apanajul Guvernului şi ca urmare variază (27 septembrie pentru alegerile parlamentare şi primul tur al alegerilor prezidenţiale şi 11 octombrie al doilea tur al alegerilor prezidenţiale în 1992, 3 şi 17 noiembrie în 1996, 26 noiembrie şi 10 decembrie în 2000, probabil 28 noiembrie şi 12 decembrie în 2004), în SUA data alegerilor este fixă: prima zi de marţi de după prima zi de luni din noiembrie. Dacă în 1992 alegerile americane aveau loc pe 3 noiembrie, la o lună după cele româneşti, din 1996 alegerile americane anticipează cu două-trei săptămîni alegerile din România: 5 noiembrie în 1996, 7 noiembrie în 2000 şi 2 noiembrie în 2004. Poate şi din această cauză campania electorală românească s-a americanizat din ce în ce mai mult, tendinţă ce se manifestă în Europa de vest încă din anii "60 ai secolului trecut.

Marketingul şi consultanţa electorală de tip american au pătruns, mai întîi timid, apoi cu aplomb, pe piaţa politico-electorală românească încă nes-tructurată. Dacă în urmă cu 12 ani costurile unei astfel de campanii păreau imposibil de suportat de către partidele româneşti, situaţia pare să se fi schimbat. Chiar dacă Legea finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale prevede că limita maximă a cheltuielilor care pot fi efectuate de către un partid, alianţă politică sau candidat independent în campania electorală pentru alegerea Preşedintelui României este de 25.000 de salarii de bază minime brute pe ţară, deci aproximativ 2200000 de USD, consultanţii externi pentru alegerile prezidenţiale sînt deja antamaţi, iar preţurile, de presupus mari, pe măsura notorietăţii, nu sînt încă cunoscute.

În România calendarul electoral, cu alegeri din patru în patru ani, nu favorizează dezvoltarea unor puternice companii de consultanţă politică, spre deosebire de Statele Unite unde alegerile generale congresionale se desfăşoară la fiecare doi ani. Dar chiar dacă la fiecare doi ani cele 435 de locuri ale Camerei Reprezentanţilor se realeg, doar în jur de 40 de mandate sunt într-adevăr competitive, celelalte fiind cîştigate fără surprize. Spre exemplu, în alegerile de la "jumătatea mandatului" din 2002, din cele 40 de mandate disputate, doar 8 au fost pierdute de foştii membri ai Camerei Reprezentanţilor. Pe 19 ianuarie 2004 în statul Iowa a început campania pentru desemnarea candidatului Partidului democrat la Preşedinţie, iar cîştigătorul, John Kerry, senatorul de Massachusetts, a fost consiliat de Bob Shrum, care alături de Stan Greenberg şi James Carville va coordona campania PSD. Victoria lui Karry a fost surprinzătoare, chiar dacă anacronicul sistem al caucus-ului folosit în Iowa este mai uşor de manipulat decît alegerile primare, unde electorii votează direct candidatul, aşa cum va fi cazul pe 27 ianuarie în statul New Hampshire.

După experimentele din 1996 şi 2000 consultanţa electorală străină a devenit un standard de status pentru partidele ambiţioase, ca vila sau automobilul occidental de lux pentru noii îmbogăţiţi. Ca o strategie de complexare a adversarilor, partidele anunţă angajarea consultanţilor ca pe o garanţie a victoriei.

Firmele care sunt însă discutate nu au o experienţă specială în Europa de Est, şi cu atît mai puţin în România. Greenberg, Carville şi Shrum au înfiinţat firma cu acelaşi nume în 1999 cînd au realizat campania lui Ehud Barak pentru funcţia de prim ministru. Dar procedurile de colectare de fonduri pe care reprezentantul firmei GCS International la Tel Aviv, Tal Zilberstein, le-a utilizat au dat naş-tere unor anchete privind finanţarea ilegală care au contribuit la prăbuşirea premierului laburist şi la victoria conservatorului Ariel Sharon, consiliat de Eyal Arad, foarte probabil consultantul electoral al lui Corneliu Vadim Tudor pentru alegerile din 2004. În Europa Centrală şi de Sud-Est, GCS are mai puţină experienţă (Uniunea pentru Libertate din Polonia şi Institutul Naţional Democrat - asociaţie apropiată Partidului Democrat american - în Serbia şi Bosnia Herţegovina), dar Carville a fost consilier politic al fos-tului prim ministru conservator grec Constantin Mitsotakis. Pe de altă parte, experienţa latino-americană a celor trei consultanţi este remarcabilă: preşedintele peruan Alejandro Toledo, cel bolivian Gonzalo Sanchez de Lozado şi cel hondurian Carlos Fuentes au fost clienţii GCS. Dar prestigiul şi l-au cîştigat ca strategi ai campaniei electorale din 1992 a lui Bill Clinton, cînd erau colegi cu un alt consultant ce se pare că va fi prezent pe piaţa românească, Dick Morris. Spre deosebire însă de Morris care a părăsit tabăra democrată, cei trei s-au specializat în consilierea liderilor progresişti ce urmăresc reformarea şi modernizarea partidelor.

Pentru alegerile româneşti din 2004 experienţa alegerilor prezidenţiale americane din 1992 este revelatoare: Bill Clinton (44 900 000 de voturi şi 370 de electori) a cîştigat alegerile pentru că voturile conservatoare au fost împărţite între George Bush (39100000 de voturi şi 168 de electori) şi Ross Perrot (19 700 000 de voturi şi nici un elector). Atît GCS cît şi Dick Morris sînt deci familiarizaţi în campanii în care se mizează pe cel puţin un al treilea concurent. Rămîne de văzut însă care va fi al treilea concurent în România.