Parcul Naţional Piatra Craiului, în pericol să-şi piardă însemnătatea

VIVIANI MIRICĂ
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 17 mai 2010

Instanţa urmează să se pronunţe, săptămâna aceasta, în procesul intentat Agenţiei de Protecţie a Mediului din Braşov de către Centrul de Resurse Juridice. Agenţia nu a ţinut cont de avizul negativ dat de Consiliul Ştiinţific al Parcului Naţional Piatra Craiului pentru construirea unei pensiuni în incinta Parcului, protejat prin lege.

Instanţa urmează să se pronunţe, săptămâna aceasta, în procesul intentat Agenţiei de Protecţie a Mediului din Braşov de către Centrul de Resurse Juridice. Agenţia nu a ţinut cont de avizul negativ dat de Consiliul Ştiinţific al Parcului Naţional Piatra Craiului pentru construirea unei pensiuni în incinta Parcului, protejat prin lege.

Flora şi fauna sunt ameninţate de turismul iresponsabil

Speciile rare de floră şi faună din Parcul Naţional Piatra Craiului (masiv devenit rezervaţie naturală în 28 martie 1938) sunt în pericol de dispariţie, din cauza turismului necontrolat şi a construcţiilor din zonă.

Deşi Parcul este protejat de legea internă şi cea europeană, Agenţia de Protecţie a Mediului Braşov a emis acord de mediu unei societăţi comerciale, în vederea construirii unei pensiuni în satul Peştera, aflat în incinta Parcului Naţional Piatra Craiului, ne-a declarat Cătălina Rădules-cu, avocat în cadrul Centrului de Resurse Juridice.

Centrul de Resurse Juridice a dat în judecată, anul trecut, Agenţia de Protecţie a Mediului Braşov, pentru nerespectarea legislaţiei interne şi europene, care prevede că, înainte de efectuarea unor construcţii în zonele protejate prin lege, trebuie făcut un raport de evaluare a impactului asupra mediului.

Acest studiu ar fi trebuit realizat cu atât mai mult cu cât pensiunea în discuţie urmează să fie ridicată în imediata vecinătate a sitului Natura 2000, unde vieţuiesc şi cresc specii de animale şi plante rare, protejate de lege.

În plus, Cătălina Rădulescu ne-a explicat că autorităţile de mediu sunt însărcinate cu efectuarea unui studiu care să releve efectele cumulative ale construcţiilor şi turismului intens din zonă, lucru care nu s-a întâmplat.

"Dacă ar fi construite aici 100 de pensiuni, chiar de dimensiuni modeste, ar exista pericolul ca turiştii să distrugă complet zona. Dacă numărăm pensiunile din zona Peştera-Moeciu, nu suntem departe de aceste cifre", şi-a exprimat opinia reprezentantul Centrului de Resurse Juridice. Domnia sa admite că este dreptul fiecăruia dintre noi să vizităm Parcul Naţional Piatra Craiului, că turismul nu poate fi oprit, însă autorităţile trebuie să ia măsurile necesare pentru a gestiona un număr mare de vizitatori, precum şi pentru efectuarea rapoartelor de evaluare a impactului asupra mediului, asupra florei şi faunei.

"Aceste măsuri includ grija ca facilităţile de cazare din zonă să nu conducă la creşterea necontrolată a numărului de turişti", a opinat Cătălina Rădulescu.

Situaţia este gravă, susţine aceasta, pentru că turiştii din zona Peştera-Moeciu (sate aflate în incinta Parcului, unde s-a construit mult şi haotic) organizează, vara, concursuri de ATV-uri sau biciclete care ajung departe în incinta Parcului Naţional Piatra Craiului şi a sitului Natura 2000.

"Autorităţile trebuie să ţină cont că un număr mare de turişti este greu de supravegheat şi nu au mijloacele necesare pentru a face acest lucru. Chiar şi în cazul unui număr mic de vizitatori, cu un comportament corect faţă de mediu, viaţa anumitor specii poate fi afectată negativ", atrage atenţia Cătălina Rădulescu.

Instanţa urmează să se pronunţe săptămâna aceasta în procesul intentat de Centrul de Resurse Juridice Agenţiei de Protecţie a Mediului din Braşov, care nu numai că nu a res-pectat legislaţia europeană şi internă (întrucât nu deţine un studiu al efectelor cumulative ale construcţiilor în zonă, inclusiv în situl Natura 2000), dar nici nu a ţinut cont de avizul negativ pentru pensiunea din Peştera, dat de Consiliul Ştiinţific al Parcului Naţional Piatra Craiului, iar procedurile obligatorii de consultare a publicului nu au fost respectate.

Parcul Naţional Piatra Craiului este localizat în partea estică a Carpaţilor Meridionali. În Monitorul Oficial al României, se fac următoarele precizări: "În cadrul Carpaţilor româneşti, Munţii Piatra Craiului sunt unicat, datorită alcăturii şi structurii lor geologice(...) Aici sunt numeroase specii protejate: floarea de colţ, ghintaura galbenă, sângele voinicului, bulbucii, iedera albă. Fauna Masivului Piatra Craiului este deosebit de bogată şi variată, apărând specii rare şi endemice: specii de nevertebrate care se găsesc numai în Parcul Naţional Piatra Craiului, 8 specii de lilieci, peste 108 specii de păsări, carnivore mari(urs, lup, râs), capra neagră. Arealul este renumit pentru diversitatea sa floristică, din totalul de 1108 specii, 200 fiind incluse în Lista Roşie a Plantelor Superioare din România, ca specii rare, endemice, vulnerabile sau periclitate." În Monitorul Oficial sunt menţionate şi "91 de specii noi de nevertebrate pentru ştiinţă, habitatul a două dintre acestea fiind ameninţat de influenţa antropică".

"Din cele 108 specii de păsări identificate până în prezent, 50 se regăsesc în convenţiile internaţionale ca fiind specii importante şi protejate ca atare. Sunt importante şi speciile caracteristice zonelor stâncoase din areal, precum fluturaşul de stâncă. S-a înregistrat un număr extrem de mic de exemplare de acvilă de munte, existând pericolul dispariţiei din cauza antropizării şi intensificării turismului în zonele de cuibărit".

În 2007, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile a emis un ordin

"privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România", prin care se stabileşte ca pentru toate proiectele care urmează să se desfăşoare în siturile de importanţă comunitară, precum şi în vecinătatea acestora, să se realizeze impactul asupra mediului, asupra tuturor speciilor şi tipurilor de habitate, cu propuneri de măsuri pentru conservarea lor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb