Parlament: A fost înfiinţată Comisia specială pentru sprijinirea aderării României la OCDE

D.T.
Miscellanea / 28 martie 2023

Parlament: A fost înfiinţată Comisia specială pentru sprijinirea aderării României la OCDE

Plenul comun al Parlamentului a aprobat, astăzi, constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), conform Agerpres.

"Având în vedere invitaţia de aderare la OCDE, adresată României la 25 ianuarie 2022, luând în considerare puternicul consens politic intern pentru intrarea în această organizaţie, având în vedere faptul că la Consiliul OCDE din iunie 2022 a fost adoptată Foaia de parcurs, document ce fixează termenii, condiţiile şi etapele procesului de aderare a României la organizaţie, (...) ţinând seama de faptul că la 15 decembrie 2022 prim ministrul României a depus oficial la sediul OCDE Memorandumul Iniţial al României, fapt ce deschide etapa tehnică a procesului, Parlamentul României adoptă hotărârea prin care se constituie Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)", se arată în documentul adoptat de plen.

Comisia va avea următoarele obiective: examinarea, atât în procedură legislativă la prima Cameră sesizată, cât şi în procedura legislativă la Camera decizională, a iniţiativelor legislative necesare în vederea armonizării şi alinierii legislaţiei cu incidenţă asupra procesului de aderare la OECD, aflate în procedură parlamentară, pe toată perioada activităţii comisiei, arată sursa.

Comisia mai are printre obiective şi îndeplinirea activităţilor necesare în vederea participării parlamentarilor români la lucrările reţelei interparlamentare a OCDE, precum şi activităţi de diplomaţie parlamentară în scopul promovării candidaturi României la organizaţie.

Ea va fi compusă din 21 de membri, desemnaţi de grupurile parlamentare din Camera Deputaţilor şi Senat, potrivit configuraţiei politice a Parlamentului.

Şedinţele comisiei vor fi, de regulă, publice, iar în interesul desfăşurări lucrărilor poate invita să participe la dezbateri reprezentanţi ai autorităţilor publice, ai asociaţiilor profesionale, specialişti sau reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb