PARLAMENTUL A ADOPTAT REZOLUŢIA:  Traian Băsescu trebuie să susţină propunerile CE şi PE de buget

Ziarul BURSA #Politică / 21 noiembrie 2012

Crin Antonescu a precizat că gestul premierului Victor Ponta şi al Guvernului său de a se prezenta în faţa Parlamentului pentru o dezbatere normală, democratică, despre o temă majoră, cum este bugetul UE în perioada 2014-2020, este unul extrem de important, pe care l-a calificat drept "istoric".

Crin Antonescu a precizat că gestul premierului Victor Ponta şi al Guvernului său de a se prezenta în faţa Parlamentului pentru o dezbatere normală, democratică, despre o temă majoră, cum este bugetul UE în perioada 2014-2020, este unul extrem de important, pe care l-a calificat drept "istoric".

Parlamentul a adoptat, ieri, cu 237 de voturi "pentru", niciun vot "împotrivă" şi o abţinere, în condiţiile absenţei parlamentarilor PDL, o rezoluţie care arată că preşedintele Traian Băsescu trebuie să apere interesul naţional, susţinând la Consiliul European propunerile CE şi PE de buget. În rezoluţie se arată că Parlamentul României susţine propunerile exprimate de preşedinţii CE şi PE, Jose Manuel Barroso şi, respectiv, Martin Schulz.

"Traian Băsescu trebuie să apere ferm interesul României la Consiliu susţinând propunerile Comisiei Europene şi Parlamentului European şi îl asigurăm de întregul sprijin al majorităţii parlamentare în acest sens", se menţionează în document.

Textul rezoluţiei este următorul:

"Parlamentul României consideră că România trebuie să continue să promoveze obţinerea unor alocări importante pentru politica de coeziune şi pentru politica agricolă comună, în cadrul negocierilor pentru viitorul buget al UE 2014-2020. Parlamentul României susţine propunerile formulate pentru viitorul exerciţiu bugetar al UE de către preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Durao Barroso, precum şi de preşedintele Parlamentului Euro­pean Martin Schultz, care răspund obiectivelor urmărite de România în ceea ce priveşte politica de coeziune şi politica agricolă comună. Parlamentul României consideră că preşedintele României trebuie să apere ferm şi fără echivoc interesul ţării noastre la Consiliul European susţinând propunerile venite dinspre Comisia Europeană şi Parlamentul European şi îl asigurăm de întregul sprijin al majorităţii parlamentare în acest sens. Parlamentul României consideră că textul propus la acest moment de preşedintele Consiliului European nu reflectă obiectivele urmărite de către România.

Criteriile fundamentale pe care noul buget al UE trebuie să se construiască sunt solidaritatea, reduce­rea decalajelor economice şi creş­terea convergenţei între statele membre. Acestea sunt criterii care trebuie urmărite şi susţinute şi de România. Orice element care introduce o discriminare între statele membre nu trebuie acceptat.

Parlamentul consideră politica de coeziune şi politica agricolă comună drept elemente fundamentale ale proiectului european în acord cu valorile UE".

Ponta: Nu mă interesează ce a mai spus Băsescu; să fie sănătos şi să avem toţi potenţial

Premierul Ponta a declarat că nu este interesat de ce anume a spus preşedintele Băsescu în conferinţa de presă de ieri şi nu a dorit să comenteze afirmaţia acestuia că preşedintele merge la Bruxelles deoa­rece are un potenţial mai bun, trans­miţând-i doar să fie sănătos şi "să avem toţi potenţial".

"Chiar nu mă interesează ce a spus domnul preşedinte Băsescu, eu mi-am făcut datoria instituţională de a informa Parlamentul şi cetăţenii asupra a ceea ce se decide la Bruxelles privind viitorul României în 2014-2020 şi intenţionez şi de acum încolo, în viitorul Parlament, să vin să informez de fiecare dată Parlamentul şi opinia publică asupra deciziilor importante care privesc viaţa fiecărui român în parte (...) Să fie sănătos domnul preşedinte şi să avem toţi potenţial ", a răspuns Ponta la întrebările jurnaliştilor privind declaraţiile susţinute marţi de preşedinte.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că merge la Consiliul European de la Bruxelles pentru că este un moment dificil şi pentru că are un "potenţial mult mai bun" decât premierul Victor Ponta şi poate servi mai bine interesele României decât ar putea să o facă premierul.

El a spus că a decis să meargă la Consiliul European întrucât este un moment dificil din punct de vedere economic.

"Este un moment dificil, din punc­tul nostru de vedere, dar şi din punc­tul de vedere al celorlalte state, pentru că nimeni nu este mulţumit de cum arată propunerea de buget lansată de preşedintele van Rompuy. Aş fi considerat că nu mi-aş fi făcut atribuţiunile constituţionale dacă aş fi pasat răspunderea către primul-ministru, care nu poate avea decât o res­ponsabilitate delegată. Ştiu ce pot să fac din punct de vedere al capacităţii de negociere în interiorul UE şi ştiu că am potenţial mult mai bun decât Victor Ponta şi pot servi interesele României mult mai bine decât ar putea să o facă premierul, din motive pe care nu insist să le enunţ", a afirmat şeful statului.

Preşedintele a mai spus că niciodată nu va fugi de exercitarea atribuţiunilor constituţionale pentru a-şi proteja pielea.

Antonescu: Cine dispreţuieşte Parlamentul dispreţuieşte democraţia şi naţiunea

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, ieri, după ce Legislativul a adoptat o rezoluţie prin care îi cere şefului statului, Traian Băsescu, să susţină propunerile CE şi PE de buget, că Parlamentul este centrul unei democraţii, iar cine îl dispreţuieşte, face la fel cu democraţia şi cu naţiunea. "Mulţi dintre noi suntem parlamentari de multă vreme. Eu, unul, am împlinit 20 de ani, ceea ce e enorm. Oricare dintre noi, ca parlamentar, poate fi contestat, poate fi criticat, poate fi atacat. Oricare dintre deciziile unui Parlament poate fi discutată public, poate fi criticată, poate fi contestată. Trebuie să înţelegem toţi o dată pentru totdeauna că instituţia parlamentară cu toate valenţele ei, cu toată forţa ei, este miezul, centrul unei democraţii şi că cine dispreţuieşte Parlamentul în această accepţiune dispreţuieşte profund democraţia şi dispreţuieşte naţiunea", a spus Crin Antonescu, de la tribuna Parlamentului.

El a precizat că gestul premierului Victor Ponta şi al Guvernului său de a se prezenta în faţa Parlamentului pentru o dezbatere normală, democratică, despre o temă majoră, cum este bugetul UE în perioada 2014-2020, este unul extrem de important, pe care l-a calificat drept "istoric".

"Îmi pare o coincidenţă semnificativă între un moment extrem de important precum este acela de azi, un gest politic extrem de important, cel al primului-ministru şi al Guvernului său, şi ceea ce a fost, pesemne, ultima reuniune a Parlamentului României în această legislatură. Nu ştiu câţi dintre noi ne vom regăsi în Parlamentul viitor. Asta vor decide cetăţenii. Aş vrea însă la capătul unei legislaturi agitate, contestate, de multe ori de noi înşine, să reţinem că acest Parlament încheie cu un moment pe care eu nu mă sfiesc să-l calific drept istoric pentru istoria pe care o trăim noi. Şi fie ca ceea ce s-a întâmplat azi, în ultima şedinţă a acestei legislaturi, să se aşeze în practica politică românească democratică, să se aşeze ca o tradiţie", a spus Antonescu.

El a precizat că nu există niciun mare persoanaj al democraţiilor occidentale care să fi ignorat Parlamentul, care să fi ocolit Parlamentul, sau care să fi dispreţuit Parlamentul, aşa cum nu există niciun personaj care ar putea fi luat drept model în istoria politică democratică a Ro­mâniei şi care să nu fi fost un mare parlamentar, să nu fi respectat Parlamentul şi să nu fi considerat că Parlamentul, într-o democraţie, este locul unde se discută, se dezbat sau se conturează şi se iau marile decizii pentru naţiune.

"Vă felicit şi vă mulţumesc domnule prim-ministru pentru gestul politic pe care îl doresc şi îl sper aşezat ca o tradiţie, indiferent de cine vor fi conduse următoarele Parlamente ale României. Fie deci ca această legislatură care se încheie cu această şedinţă să fie ţinută minte pentru semnificaţia gestului de azi", a spus Antonescu.

Van Rompuy şi Barroso se vor întâlni cu fiecare participant la Consiliul UE pe tema bugetului

Preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy, susţine că absenţa unui acord pe tema bugetului UE ar fi dăunător pentru toţi membrii, el precizând că de aceea se va întâlni separat cu fiecare dintre liderii statelor UE şi că a luat în calcul prelungirea lucrărilor. Van Rompuy a trimis membrilor Consiliului invitaţia pentru summit-ul extraordinar prevăzut pentru 22-23 noiembrie.

În document, el spune că membrii Consiliului trebuie să ajungă la o înţelegere pe bugetul multianual 2014-2020, temă deja discutată în întâlniri anterioare. El subliniază că absenţa unui acord ar dăuna tuturor statelor UE.

Preşedintele Consiliului precizează că a decis ca împreună cu preşedintele CE Jose Barroso să aibă întâlniri separate, joi, cu fiecare dintre liderii statelor UE, la Bruxelles.

"Scopul întâlnirii este clar: este de a ne asigura că Uniunea are mijloacele necesare de a funcţiona în anii care vin, luând în calcul constrângeri fiscale inevitabile. Este de a trimite un semnal concret despre determinarea noastră de a face orice este necesar pentru a scoate Europa din criză. Să fim bine înţeleşi: absenţa unui acord ne-ar afecta pe toţi. De aceea am aranjat ca întâlnirea noastră să poată fi prelungită, dacă este nevoie", scrie preşedintele Consiliului.

El menţionează că săptămâna trecută a trimis un proiect al concluziilor lucrărilor Consiliului pe tema bugetului, iar toate delegaţiile şi-au exprimat îngrijorări.

Van Rompuy precizează că reprezentanţii Consiliului au propus un buget redus cu 80 de miliarde faţă de proiectul Comisiei.

"Ştiu că asta creează dificultăţi. Oricum, toată lumea trebuie să înţeleagă că având mai puţini bani nu putem fi ca înainte. A trebuit să facem alegeri politice", a spus Van Rompuy, precizând că reducerile au fost făcute proporţional.

Preşedintele Consiliului precizează că discuţiile de la summit vor începe joi seară, la ora 20.00 (21.00 la Bucureşti), cu o întâlnire cu preşedintele Parlamentului European.

Van Rompuy spune că va prezenta concluziile legate de buget în urma întâlnirilor bilaterale, iar joi seară doreşte să se ajungă la un nou proiect de declaraţie a Consiliului.

Băsescu: Aştept propunerea de mandat de la Guvern, o voi analiza, dar nu sunt limitat de el

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că nu a primit încă din partea Guvernului o propunere de mandat pentru Consiliul European, unde se va discuta subiectul bugetului european 2014-2020, precizând că îl va analiza şi va cere dacă este nevoie modificarea documentului.

Băsescu a fost întrebat dacă până în acest moment a primit de la Guvern în mod oficial o propunere de mandat pentru Consiliul European.

"Nu. N-am primit aşa ceva şi, sigur, ar fi trebuit să vină o propunere. Sper că aşteaptă terminarea CAG (Consiliul pentru Afaceri Generale, n.r.), de astăzi şi împreună să stabilim un mandat, cu nişte limite, în care mergem. Dar, sigur, mandatul nu va putea fi făcut public", a răspuns şeful statului.

El a mai fost chestionat dacă va mai avea loc o întâlnire între el şi premierul Victor Ponta pe acest subiect. "Nu, nu aveţi de ce să vă aşteptaţi, pentru că nu-i nevoie. Trebuie să vină doar o hârtie cu o propunere de mandat, o voi analiza împreună cu consilierii, vom vedea ce e fezabil, ce nu e fezabil, îl aprob sau cer modificarea lui. E un procedeu clasic, care a funcţionat de opt ani, de când particip la consiliile europene", a mai susţinut Băsescu.

În ceea ce priveşte limitele mandatului, el a fost întrebat ce va face dacă va trebui să se abată de la cele convenite în ţară şi cum va răspunde criticilor care vor apărea.

"Voi face ce trebuie. Depinde cât de mare ar trebui să fie abaterea. Să ştiţi că niciodată nu m-am simţit constrâns (...) de un mandat. A trebuit să analizez ce se întâmplă acolo, pentru că întotdeauna am participat la consilii cu un mandat pe care ni l-am formulat în cooperarea Guvern - Preşedinţie. Dar au fost situaţii în care am reuşit să ne încadrăm în mandat, au fost situaţii în care a ieşit mai bine decât în mandat, în care a ieşit mai puţin bine decât în mandat, însă ăsta este avantajul constituţional de a participa cu preşedintele, pentru că el poate revizui mandatul oricând", a mai explicat preşedintele Traian Băsescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb