Parlamentul European sancţionează operaţiunile ruse de subminare a referendumului din Moldova

A.D.
Comunicate de presă / 9 octombrie

Sursa foto: internet

Sursa foto: internet

Parlamentul European sancţionează operaţiunile ruse de subminare a referendumului în Moldova

Potrivit Serviciului de presă al Parlamentului European, eurodeputaţii au adoptat astăzi, o rezoluţie prin care transmit un avertisment puternic împotriva încercărilor constante ale Rusiei de a deraia traiectoria europeană a Republicii Moldova.

Rezoluţia, adoptată cu 508 voturi pentru, 53 împotrivă şi 104 abţineri, condamnă cu vehemenţă tentativele de ingerinţă şi operaţiunile hibride ale Rusiei, ce au devenit mai agresive în ajunul alegerilor prezidenţiale şi a referendumului constituţional din Republica Moldova, scrutine electorale ce vor avea loc pe 20 octombrie.

Europdeputaţii au scos în evidenţă rolul actorilor pro-ruşi, inclusiv oligarhii moldoveni şi grupul de presă Russia Today - companie finanţată de statul rus, în desfăşurarea unor scheme de fraudare a voturilor, acţiuni cibernetice şi război informaţional. Aceştia solicită statelor membre să se asigure că Republica Moldova beneficiază de toată asistenţa necesară pentru consolidarea instituţiilor, astfel încât ţara să facă faţă ameninţărilor hibride, se arată în comunicatul primit la redacţie.

Potrivit deputaţilor, Serviciul de Securitate şi Informaţii din Republica Moldova a declarat recent că Rusia a investit aproximativ 100 de milioane de euro pentru a submina procesul electoral, cu scopul de a-i convinge pe moldoveni să voteze împotriva aderării la Uniunea Europeană. Pe 3 octombrie, autorităţile moldoveneşti au descoperit o schemă de fraudă a votului la scară largă, finanţată de oligarhul fugar Ilan Şor. Acesta a transferat 15 milioane de dolari către 130.000 de moldoveni, ca parte a unei operaţiuni de mită electorală. Parlamentul a condamnat aceste acţiuni şi a solicitat Rusiei să respecte independenţa Republicii Moldova, să înceteze destabilizările şi să retragă forţele militare de pe teritoriul ţării. În plus, acesta reiterează apelurile anterioare pentru distrugerea tuturor muniţiilor depozitate în comuna Cobasna, aflată în regiunea transnistreană.

Deputaţii cer sancţiuni suplimentare pentru politicienii care destabilizează Republica Moldova.

De asemenea, deputaţii îndeamnă ţările care găzduiesc fugari moldoveni precum Ilan Şor şi Vladimir Plahotniuc să-i extrădeze în Republica Moldova pentru a fi judecaţi.

Parlamentul îşi reafirmă sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova şi solicită Comisiei Europene să includă ţara în Instrumentul de Asistenţă pentru Pre-Aderare (IPA III) şi să prioritizeze finanţarea pentru ţările candidate la UE în următorul Cadru Financiar Multianual (MFF) pentru perioada 2028-2034.

Pentru că negocierile de aderare cu Republica Moldova sunt demarate deja, deputaţii europeni solicită accelerarea procesului de evaluare şi organizarea eficientă a următoarelor conferinţe interguvernamentale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb