Parodia leului greu

Schimbările conţinutului şi formelor însemnelor monetare, cunoscute şi sub numele de "reforme monetare", sau "stabilizări monetare", sînt făcute de autorităţile monetare naţionale, de regulă, cu scop terapeutic, de curăţire a sistemului monetar de unele anomalii apărute în sistem.

De-a lungul istoriei, anomalia care a determinat cele mai multe reforme ale sistemelor monetare a fost hiperinflaţia, respectiv creşterea continuă şi rapidă a preţurilor, care, la rîndul ei, a cauzat emiterea de însemne monetare (bancnote şi monede) cu valori astronomice, generatoare de dificultăţi în efectuarea tranzacţiilor financiare.

De multe ori, reforma monetară, adică schimbarea banilor, a urmărit şi alte scopuri, nu numai micşorarea valorii nominale a însemnelor monetare. Unele au urmărit, de exemplu, exclu-derea din circuitul economic naţional a unor sume mari de bani, însuşite prin operaţiuni ilegale, facilitate, la rîndul lor, de dezordinile create pe pieţe de către diferite grupuri de răufăcători, de structuri de tip mafiot.

Imediat după decembrie 1989, profesorul american de origine română, Anghel Rugină, a propus o schimbare a banilor, chiar dacă pînă la momentul în care domnia sa a făcut această propunere, preţurile nu o luaseră razna, nu aveam, deci, inflaţie.

Propunerea domnului profesor Rugină, incluzînd şi limitarea sumelor de lei vechi care ar fi putut fi schimbaţi în lei noi, dar şi limitarea la schimb a sumelor în valută deţinute de cetăţenii români, ar fi împiedicat introducerea în circuitul economic a unor importante sume de bani murdari, "acumulaţi" ilegal, la saltea, sau în conturi străine, de către securiştii şi activiştii de rang superior ai regimului comunist. Dacă s-ar fi adoptat propunerea domnului Rugină, multe imperii financiare construite după 1989 cu aceşti bani murdari nu ar mai fi existat.

Actuala reformă monetară, trîmbiţată de mai mulţi ani şi realizată, efectiv, începînd cu data de 1 iulie a.c., nu are nici un fel de efect terapeutic asupra sistemului monetar. Efecte are, dar nu terapeutice, de curăţire, şi nu asupra sistemului monetar.

Această reformă se reduce, practic, la tăierea a patru zerouri de pe însemnele monetare: bancnota de un milion (1.000.000) lei se transformă într-una de o sută (100) lei, bancnota de cinci sute de mii (500.000) lei se transformă într-una de cincizeci (50) lei, ş.a.m.d. Automat, se schimbă, în mod corespunzător, şi preţurile în întreaga economie. Nimic altceva. Nici o limitate, nici o exceptare, nici o curăţire, nimic.

De ce este necesară şi ce foloase ne aduce "reforma leului greu"?

Vorbind de aceste foloase, domnul Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, ne spune că "în raport cu dolarul sau cu euro, leul era singura monedă cu coada lungă, plină de zerouri" şi că "acum îi stă mai bine cu patru zerouri tăiate". În plus, spune domnul Vasilescu, scurtarea cozii leului mai aduce şi alte cinci avantaje:

1. "O mai bună reglementare a circulaţiei banilor". Unde? Cum? Din cîte ştim noi, şi leii vechi şi leii noi circulă pe baza aceloraşi norme.

2. "O uşurare a tranzacţiilor şi decontărilor". Uşurare pentru cine? Pentru cetăţeni, nu. Pentru comercianţi, nu. Pentru bancheri, nu. Dimpotrivă. Toată lumea întîmpină mari greutăţi în manipularea concomitentă a banilor vechi şi a celor noi, în reproiectarea programelor informatice de prelucrare a datelor, inclusiv a celor contabile.

3. "O reducere substanţială a cantităţii de monedă în circulaţie". Aici o încurcă de tot domnul consilier al guvernatorului BNR. Cum măsuraţi, domnule consilier, "cantitatea de monedă în circulaţie": în kilograme, sau în metri pătraţi?

4. "O îmbunătăţire a operaţiilor financiare cu numerar şi fără numerar". Punctul 2 spus cu alte cuvinte.

5. "Întărirea puterii de cumpărare a banilor prin grăbirea procesului dezinflaţionist". De unde pînă unde? Faptul că salariul lui Ion nu mai este de 7 milioane de lei vechi, ci de 700 de lei noi, iar preţul pîinii nu mai este 6000 lei vechi, ci 60 de bani noi, face cumva ca Ion să poată cumpăra mai multe pîini cu 700 lei noi decît cumpăra cu cele 7 milioane de lei vechi? Evident, nu. Sau, brutarul, în loc să schimbe preţul din 6000 lei vechi în 60 de bani noi, îl schimbă în 50 bani noi? De frica leului nou, sau de dragul domnilor Isărescu şi Vasilescu?

Ceva adevăr există în argumentaţia domnului consilier. Acest adevăr priveşte... nu coa-da leului, ci tinicheaua agăţată de coada Băncii Naţionale a României, a conducerii acestei instituţii. Este vorba de tinicheaua numită hiperinflaţia postdecembristă.

Între 1989-1996, în Cehia preţurile au crescut de trei ori, în România ele au crescut de 136 de ori. Între 1989 şi 2004, în Cehia preţurile au crescut de patru ori, iar în România de peste 2500 de ori.

În perioada 1990-2004, România n-a fost afectată de război, de secete prelungite, de nici un fel de calamitate care să-i afecteze capacităţile de producţie, să genereze o creştere a preţurilor de ordinul miilor de ori.

Economistul american Milton Friedman, laureat al premiului Nobel pentru economie, afirma competent şi categoric "inflaţia este pretutindeni şi întotdeauna un fenomen monetar şi poate fi determinată numai de o creştere mai rapidă a cantităţii de bani decît a producţiei". Afirmaţia este susţinută de toţi economiştii lumii care-şi res-pectă numele şi meseria, printre aceştia numărîndu-se şi subsemnatul.

După 1989, în ciuda faptului că producţia naţională, exprimată în PIB, a scăzut rapid şi continuu, BNR a crescut, tot rapid şi continuu, cantitatea de bani în circulaţie. În loc s-o reducă, proporţional cu reducerea producţiei. Hiperinflaţia postdecembristă este "opera" exclusivă a BNR, a conducerii acesteia.

Efectele acestei inflaţii au fost dezastruoase şi vor avea consecinţe grave asupra dezvoltării vieţii economice şi sociale a ţării pentru multe decenii de acum înainte.

Ca urmare a hiperinflaţiei postdecembriste, preţul forţei de muncă româneşti a scăzut de la 230 echivalent euro, în 1989, la 100 de euro în anul 2004, prin micşorarea salariilor şi pensiilor a fost redusă cererea internă, au fost băgate în faliment mii de întreprinderi, care au ajuns să fie vîndute la preţuri de sute de ori mai mici decît valoarea lor reală.

Diminuarea producţiei naţio-nale, cauzată de hiperinflaţie, stă la originea reducerii veniturilor bugetare, la înrăutăţirea tuturor serviciilor publice - învăţămînt, sănătate, cultură, protecţie socială, la degradarea întregii vieţi economice, sociale şi spirituale a ţării în perioada care a urmat loviturii de stat din decembrie 1989.

Deoarece, tocmai din cauză hiperinflaţiei generată de BNR, vor mai trece mulţi ani pînă cînd economia românească va îndeplini condiţiile de trecere la moneda europeană, conducerea BNR a pus la cale această parodie de reformă monetară, a leului greu. Principalul scop urmărit cu această manevră este cosmetizarea imaginii BNR, a conducerii sale, încercarea de ştergere din memoria românilor, şi nu numai a lor, a răspunderii ce revine BNR în deteriorarea vieţii economice, sociale şi spirituale a României postdecembriste.

În plus, nu trebuie uitat că, pentru această "reformă" din care nu rezultă nici un folos pentru naţiunea română, au fost cheltuite zeci de milioane de euro. Din banii cetăţenilor României. Cine a încasat aceşti bani şi pentru ce? Organele abilitate ale statului ar trebui să se considere sesizate, să ancheteze şi să prezinte poporului un raport complet şi corect asupra modului în care au fost cheltuite aceste zeci de milioane de euro, să precizeze cine şi cît a beneficiat de pe urma acestei parodii de reformă monetară.