Parteneriat economic strategic cu EAU

GHEORGHE IORGOVEANU
Ziarul BURSA #Politică / 19 octombrie 2018

Parteneriat economic strategic cu EAU

Turneul din Turcia şi Emiratele Arabe Unite (EAU) efectuat de prim-ministrul Viorica Dăncilă şi de minis-trul de externe Teodor Meleşcanu, ne aduc un nou parteneriat. Şi nu orice fel de parteneriat, ci unul strategic... după model american.

Astfel, conform unui comunicat emis, ieri, de Guvern, şefii Executivelor de la Bucureşti şi de la Abu Dhabi au adoptat "Declaraţia comună privind stabilirea unui parteneriat economic strategic între Guvernul României şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite".

Documentul subliniază rolul regional important al Emiratelor Arabe Unite, alături de apartenenţa României la Uniunea Europeană, care oferă oportunităţi importante de cooperare, prin dezvoltarea de iniţiative comune pentru ambele părţi. În actul respectiv sunt menţionate obiectivele de cooperare bilaterală în sectoarele prioritare pentru România, respectiv: comerţ, investiţii, indus-trie, agricultură, financiar-bancar, energie, transporturi şi infrastructură de transport, domeniul IT şi tehnologia blockchain, precum şi educaţie, cultură, cercetare-inovare, turism, tineret şi sport.

Declaraţia evidenţiază şi rolul important al comunităţilor româneşti şi emirateze din EAU, respectiv Româ-nia, pentru dezvoltarea economică, socială şi culturală a celor două state.

În cadrul declaraţiei se subliniază necesitatea adoptării, în viitorul apropiat, a unui plan de acţiune, document care să stabilească paşii concreţi pe care cele două guverne îi vor întreprinde în vederea implementării Parteneriatului Economic Strategic.

Comunicatul de presă trimis de Guvern precizează că dinamizarea dimensiunii economice şi comerciale a relaţiilor bilaterale cu statele membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului constituie un obiectiv specific important al Executivului, inclus în Programul de Guvernare 2017-2020. În acest context, relaţiile cu Emiratele Arabe Unite reprezintă o prioritate, atât din perspectiva relaţiilor interumane, cât şi a potenţialului economic şi comercial.

România se bucură de o îndelungată tradiţie de cooperare cu Emiratele Arabe Unite, stat care reprezintă principalul partener comercial al României în zona Golfului.

Între cele două state există un real potenţial de colaborare în diverse domenii de nişă, precum tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, energie regenerabilă, protejarea şi conservarea mediului înconjurător, sectorul imobiliar şi turism.

Totodată, premierul Viorica Dăncilă a declarat la un post de televiziune că a discutat cu reprezentanţii unei companii din EAU care activează în domeniul logisticii şi ce are în plan o investiţie de peste 100 de milioane de dolari în parcuri logistice şi industriale la Curtici, Aiud, Craiova, Constanţa, Bucureşti şi judeţul Prahova.

Şeful guvernului susţine că oamenii de afaceri din zona Golfului sunt interesaţi şi de proiectul privind construcţia unui port în Bucureşti şi de realizarea proiectului demarat pe vremea lui Nicolae Ceauşescu şi abandonat după 1990, canalul Dunăre-Bucureşti.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb