Parteneriat regional pentru implementarea Strategiei UE pentru regiunea Dunării, la Galaţi

Diana Mihu
Politică / 24 noiembrie 2016

Parteneriat regional pentru implementarea Strategiei UE pentru regiunea Dunării, la Galaţi

Un parteneriat regional nou pentru implementarea Strategiei UE pentru regiunea Dunării va fi pus în aplicare la Galaţi, unde urmează să se deschidă un birou zonal Dunărea de Jos, afiliat Consiliului Oraşelor şi Regiunilor Dunării şi având ca scop atragerea de fonduri europene pentru diferite proiecte, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Conform sursei citate, a fost semnat un protocol de colaborare între municipiul Galaţi şi Consiliul Oraşelor şi Regiunilor Dunării (CODCR), care vizează deschiderea unui birou zonal Dunărea de Jos în vederea îndeplinirii obiectivelor Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), prin atragerea de fonduri europene pentru implementarea de proiecte.

Părţile semnatare au convenit asupra cadrului de cooperare dintre autorităţile publice locale - Primăria Galaţi, angrenând mediul academic şi cel de afaceri, cu CODCR, organism ce funcţionează ca birou de legătură pentru potenţialii parteneri interesaţi de Strategia Dunării, asigurându-se astfel dezvoltarea de reţele şi monitorizarea proiectelor în spaţiul dunărean, cu aplicabilitate în toate domeniile de interes ale SUERD, se precizează în comunicat.

La semnarea documentului a participat Coordonatorul Naţional al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Silvia Davidoiu, care a participat la ceremonia de semnare a Protocolului de colaborare între municipiul Galaţi şi Consiliul Oraşelor şi Regiunilor Dunării (CODCR), care a avut loc în data de 23 noiembrie, la sediul Palatului Ion Ghica - Casa Dunării din Bucureşti. Conform sursei citate, aceasta a apreciat semnarea protocolului drept un punct de pornire favorabil şi drept un model de cooperare, la nivel local, şi pentru alte zone, pentru dezvoltarea unor proiecte de amploare şi vizibilitate care ar permite valorificarea mai pregnantă a potenţialului reprezentat de macro-regiunea Dunării şi care vor avea impact real asupra comunităţilor dunărene.

Protocolul a fost semnat de primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi de secretarul general al CODCR, Eric Bartha, în prezenţa Coordonatorului General al CODCR, Peter Langer, miercuri, 23 noiembrie, la sediul Palatului Ion Ghica - Casa Dunării din Bucureşti.

La rândul lor, partenerii prezenţi la ceremonie şi-au exprimat aprecierea pentru deschiderea MAE în vederea sprijinirii unor asemenea formate de cooperare, precum şi pentru rolul MAE, în calitate de instituţie coordonatoare a SUERD, de platformă de încurajare a comunicării şi cooperării între parteneri.

Strategia UE pentru regiunea Dunării (SUERD) este un proiect politic european lansat de România împreună cu Austria, reprezentând un instrument de cooperare a statelor din bazinul Dunării - nouă state membre UE şi cinci state non-membre UE - destinat dezvoltării economice şi sociale a macro-regiunii dunărene, prin consolidarea implementării în regiune a politicilor Uniunii Europene.

Consiliul Oraşelor şi Regiunilor Dunărene reprezintă o reţea inter-municipală şi inter-regională de cooperare transfrontalieră în regiunea Dunării, servind în calitate de punct de legătură între instituţiile locale, regionale şi europene cu structurile academice, financiare, de afaceri şi alţi exponenţi ai societăţii civile. Sediul central al CODCR se află în oraşul Ulm din Germania, iar Secretariatul General funcţionează în Bucureşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb