Partide noi, oameni vechi

Profitând de fundalul estival lipsit, cel puţin în ultimele zile, de spectacolul politic, Ioan Talpeş a anunţat lansarea Uniunii Populare Creştin Sociale. După scurtul episodul de concubinaj cu PNŢCD, fos-tul şef al SIE încearcă acum marea populară cu degetul. La un deceniu după ce un alt şef de serviciu secret, Virgil Măgureanu, tatona scena politică românească printr-un experiment asemănător, Partidul Noua Românie, transformat mai apoi în Partidul Naţional Român şi absorbit în 2001 în PD-ul proaspăt preluat de Traian Băsescu, Ioan Talpeş verifică, la rândul său, soliditatea sistemului politic. Aparent, şansele unui nou partid sunt mari, căci neîncrederea opiniei publice în cele existente atinge cote istorice. Pe de altă parte, toate tentativele de promovare a unor noi partide au eşuat. Exemplul Acţiunii Populare, ca să rămânem în acelaşi spaţiu doctrinar, este elocvent.

În România, partidele mici sunt expulzate rapid de pe scena politică. Chiar şi APR, format tot de consilieri ai lui Ion Iliescu, cum a fost şi Ioan Talpeş între 2001 şi 2005, nu a rezistat probei electorale. Tendinţa de bipolarizare a vieţii politice acţionează doar în favoarea partidelor mari. Mai mult, analizate printr-o grilă de interpretare negativă, aces-te organizaţii politice sunt considerate nu doar nefolositoare, ci şi costisitoare. Chiar legislaţia privind partidele politice le este potrivnică şi dacă reuşesc totuşi să depăşească obstacolele formale, rămân încă cele politice, mult mai dificile. Partidele parlamentare interesate de conservarea sistemului exis-tent pot eventual încerca preluarea noilor partide. În cel mai bun caz, aceasta va fi şi soarta Uniunii Populare Creştin Sociale. Aceasta pare mai degrabă o soluţie tactică ce îi va permite lui Ioan Talpeş să negocieze o poziţie importantă într-un PD ce ar deveni centrul magnetic al familiei populare din România. Astfel, legitimitatea doctrinară şi onorabilitatea politică a democraţilor, încă afectaţi de saltul de la socialism la creştin-democraţie, ar fi restabilită.

Cum sistemul românesc de partide nu este foarte competitiv, dinamismul poate fi simulat prin multiplicarea fuziunilor. Tot astfel au procedat şi PSD sau PNL. Aşadar, aparenţa multipartidistă este păstrată, iar sistemul bipolarizat rezistă falsului atac al partidelor emergente. Noi doar cu numele, vechi în componenţă sau în atitudine, partidele nu conving un public din ce în ce mai reticent. Rezultat al unui proces politic viciat de corupţie şi lipsă de viziune, sistemul politic postdecembrist nu poate face faţă exigenţelor unei societăţi în dezmorţire. Depăşite de realitatea socială, spectatoare pasive ale dinamicii economice sau culturale, partidele se complac în atitudini teatrale. La fel este şi cazul noii Uniuni, care, abia lansată, a atacat prin vocea lui Ioan Talpeş statutul minorităţilor. Temă favorită a PD nu cu multă vreme în urmă, desfiinţarea statutului minorităţilor nu este tocmai consonantă cu subisidiaritatea şi diversitatea confesională a creştin- democraţiei, de la care, cel puţin aparent, Uniunea Populară Creştin Socială se revendică.

Noul partid pare sortit unei vieţi scurte. El va marca doar un scurt episod din istoria agitată a partitocraţiei româneşti. Dar, pentru a reabilita partidele politice este nevoie nu doar de partide noi, ci şi de o motivaţie puternică. Pentru a reforma un sistem de partide osificat, slab concurenţial şi oligarhizat, este nevoie de mai mult decât de un partid creat de un fost şef de serviciu secret.